FOTO| Concluziile unui muritor după test drive-ul cu BMW i8: viitorul e verde, rapid și caută o priză

Când vedem la TV știri de la saloane auto, inevitabil apare și partea în care sunt dezvelite de către cei mai mari producători proiectele de viitor. Prototipurile. De sub mătasea alb-imaculată răsar în aplauzele publicului mașini cu design futurist și specificații tehnice nemaiuzite, iar întrebarea omului de rând e „Oare chiar ar putea să existe așa ceva și să o văd pe strada mea, ba poate chiar să o conduc?”. Modelul hibrid i8 al producătorului german BMW a stârnit astfel de reacții la lansarea din 2009 din Frankfurt, însă spre deosebire de alte prototipuri, i8 a intrat în producția de masă și este acum una dintre cele mai fascinante și puternice supercar-uri electrice. Și ca să nu o mai lungim, așa fascinant și minunat cum e, BMW i8 a ajuns și pe strada noastră, la Transilvania Reporter, pentru un test drive din care am înțeles că viitorul auto arătă răvășitor, e din cale-afară de rapid și dacă printr-o minune nu reușește totuși să salveze mediul înconjurător, măcar e al naibii de distractiv.

Ca să nu creadă cineva că un ziarist de la Transilvania Reporter și un fotograf se plimbau pe o stradă și din greșeală au dat peste un BMW i8 pe care l-au mai și condus, să precizăm de la bun început că bolidul electric a ajuns pe străzile Clujului datorită Automobile Bavaria Group și echipei PONY Car Sharing, reprezentată de această dată de Demis Ghindeanu și Iulian Pădurariu. De altfel ei ne-au mai dat pe mână anterior și mezinul familiei electrice a BMW, modelul i3, care va ajunge în curând la Cluj, în 10 exemplare, spre a putea fi închiriat de către utilizatorii serviciului PONY.

Un rechin fioros, dar prietenos

Pentru că psihologic suntem construiți astfel încât să fim impresionați în primul rând de ceea ce vedem, să vorbim deci despre cum arată BMW i8. Minunat. Da, am putea să spunem doar atât și să încheiem capitolul, însă dincolo de epitete, hibridul producătorului bavarez impresionează prin aspect. L-am condus pe străzile din Cluj-Napoca și ceilalți șoferi ar fi fost în stare să mă blocheze în intersecție doar ca să suprindă mașina într-o poză cât mai bună. BMW i8 emană prin fiecare centimetru pătrat de caroserie o personalitate deloc vulgară, așa cum te-ai aștepta de la un BMW. E o mașină aproape enervant de elegantă, chiar dacă este o mașină sport. Te intimidează, transmite ideea de putere, dar nu e agresivă și chiar pare prietenoasă, invitându-te să îi studiezi fiecare linie și fiecare dintre subtilele dar atât de apetisantele detalii.

Partea bună e că oriunde ai parca-o, e ușor să o găsești. Dacă totuși ești genul care ar uita unde a lăsat un BMW i8, soluția e simplă: te îndrepți spre acel loc din parcare în care sunt adunați 10-15 oameni care se minunează și se pozează lângă mașină. Cu siguranță e un i8. Așa l-am găsit și noi. Încă de la primul contact, i8 este o provocare. Ușile, de exemplu. Nu e deloc complicat să de descurci cu manevrarea lor, dar mai greu e să urci într-un fel în care să dai impresia că știi ce faci și că toată viața te-ai plimbat și cu altceva, nu doar cu căruța. Noi nu am reușit, am urcat în mașină fără nicio urmă de grație, dar a contat mai puțin pentru că era ziua în care avea să conducem un i8.

Interiorul este fascinant. Am condus mașina aproximativ 20 de minute, dar am admirat-o, în total, vreo oră. Și nu pentru că suntem nebuni, ci pentru că ai ce vedea. E ca și cum ai aduce din trecut Dream Team-ul lui Michael Jordan și l-ai pune să joace cu Dream Team-ul anului 2016 din NBA: oricât de mult ar dura meciul, nu ai putea să te plictisești. Fără a fi un brad de Crăciun, interiorul este extrem de grațios și chiar practic. Materialele sunt de o calitate ireproșabilă, dar sincer nici nu mă așteptam să văd altceva. În bord ai doar afișajele de care ai nevoie, în culori care se schimbă în funcție de modul în care conduci. Consola centrală are un ecran de pe care poți afla orice vrei despre mașină, dar ce face acel ecran e mai interesant pentru pasager, în cazul în care acesta se plictisește și are chef de apăsat butoane.

În rest mai sunt câteva butoane cu care controlezi temperatura din habitaclu și anumite funcții ale radioului. Totul e în același timp high-tech, dar cu bun gust. Mașina chiar reușește să îți inspire ideea „Probabil ai emoții, dar suntem prieteni și o să reușești să mă scoți din parcare fără să mă izbești de tomberon”. Și chiar dacă arată și se poartă ca o rachetă, BMW i8 îți oferă și un moment în care îți poți reaminti că e totuși o mașină: atunci când folosești parasolarele. Sunt clasice. Nimic automat, nimic cu butoane. Pur și simplu îl iei de un colț și îl tragi. E și momentul în care îți poți spune “Sunt încă pe Pământ. Să înceapă distracția”.

Și când să pornim…

Aici am avut ceva probleme. Trebuie doar să ai cheia asupra ta și să apeși un buton. Adică ceva deja clasic pentru mașini, doar că părea prea simplu pentru i8. Niște desene de lângă volan m-au derutat, dar după cinci minute am pornit. Sigur, știam că am pornit pentru că bordul mașinii „s-a trezit”, dar altfel mașina nu scoate niciun sunet. M-au impresionat oglinzile, care se reglează automat la mersul cu spatele, dar aproape nu ai nevoie de ele pentru că senzorii și camerele video îți oferă orice informației ai nevoie.

Am mai condus mașini premium și bolizi de sute de cai putere și toate mi-au lăsat impresia unor mașini care nu pot fi conduse cu 50 de km/h. În Mercedes S500 simțeam cum mașina pur și simplu nu e construită să meargă regulamentar și cum te provoacă să dezlănțui puterea cu care ai fost investit. Aceeași frică o aveam și înainte să urc în BMW i8, mai ales că vorbim despre o mașină care atinge 100 km/h în 4, 4 secunde, iar motorul de 170 kW dezvoltă 230 de cai putere. Fiind vorba de un motor electric, credeam cu sinceritate că o să ating pedala de accelerație și 5 secunde mai târziu voi decola.

Nu e deloc așa. Mașina este perfect echilibrată și se dovedește a fi un templu al siguranței pe șosea. La viteze mici, motorul continuă să nu se audă și îți lasă impresia că ai levita. Când însă te proptești în accelerație, lucrurile se schimbă radical. Chiar pe modul „Comfort”, accelerația mașinii este pur și simplu nepământeană.  Poate părea puțin pradoxal, dar senzația este asemănătoare și în micul i3, cu mențiunea că în cazul acestuia distracția se termină când ajungi la 100 de km/h. În i8, în schimb, borna de 100 km/h e doar un prim pas spre o experiență electrizantă.

După câteva minute în care m-am acomodat cu mașina și mi-am dat seama că pot apăsa accelerația fără sa ajung cinci secunde mai târziu în județul vecin, m-am gândit că niște muzică ar fi bună. Sistemul audio este ireproșabil, dar accelerând și dezlânțuind puterea motorului pe benzină am avut o revelație: e pură blasfemie să asculți altceva decât motorul într-o mașină care scoate astfel de sunete. Fanii raliurilor sunt probabil familiarizați cu „exploziile” care se aud atunci când bolizii trec într-o treaptă inferioară. Ei bine, când treci pe modul „Sport” și folosești atât de fascinantele „flappy pedals” pentru a controla treptele de viteză, aceste sunete inundă interiorul mașinii și dacă ești un om zdravăn la cap oprești imediat radioul. Ulterior, citind despre mașină, am aflat că sunetele sunt oarecum artificiale și amplificate de sistemul de sonorizare. O fi. Dar în niciun caz nu mi-a păsat.

Chiar și la viteze mari, mașina nu face niciun rabat de la orice înseamnă siguranță. Este aproape ridicol de stabilă și chiar confortabilă. Eh, cum ce viteze? Regulamentare, evident, că doar nu credeați că am urcat într-un supercar BMW și am mers de nebuni cu 150 de km/h pe centura Clujului doar ca să ne dăm seama că la fel cum vârsta e doar o cifră, și viteza poate fi doar o cifră atunci când ești în mașina potrivită.

Impresii?

Să începem cu ale altora. Am condus mașina cam 30 de minute prin oraș și cred că am văzut un singur șofer care nu a întors capul după noi. Ce-i drept se și îndrepta spre Secția de Psihiatrie, deci iată un posibil motiv. În rest, mașina nu poate trece neobservată. Nu urlă ostentativ după atenție, dar o primește. Unii s-au luat după noi, alții ne-au provocat la liniuțe (asta chiar nu am făcut-o pentru că străzile din Cluj-Napoca sunt încă pline de guri de canal care fac condusul la viteze mari să fie groaznic de inconfortabil), dar toată lumea ne-a zâmbit cu admirație și multă invidie.

Experiența a fost extraordinară nu doar pentru că mașina arată de parcă ar fi o vedetă porno a industriei auto. Dincolo de linii, design sau materiale, BMW i8 este o mașină care emană inteligență și care te face să înțelegi că, în esență, asta o face minunată. Imediat după ce am parcat-o, un domn s-a apropiat de ea și s-a întrebat retoric „Oare asta cât o fi costând? Vreun milion de euro…?”. Pentru că da, mașina chiar arată de parcă ar costa un milion de euro, dar în realitate o poți cumpăra cu 120 de mii de euro (primul lucru pe care l-am făcut după ce am ajuns acasă a fost să caut prețul unui i8). Evident, o sumă imensă pentru orice om normal, dar să nu uităm că este o mașină abia intrată în producția de masă, e un supercar din categoria monștrilor vitezei și e o mașină care, odată cumpărată, nu te va face dependent de rezerve de kerosen sau de zeci de galoane de benzină la fiecare 100 de kilometri. E o mașină care are nevoie de o priză și, la început de drum, de încrederea unor oameni care să seteze un trend: prezentul trebuie să fie al mașinilor hibride, iar viitorul aparține mașinilor electrice, care deși astăzi par intangibile din punct de vedere financiar, în câțiva ani pot ajunge să împartă o priză cu frigiderul fiecăruia dintre noi. De ce? Pentru că sunt „verzi”. Și dacă chiar nu vă pasă atât de mult de mediu, poftiți un argument mult mai bun: sunt cele mai distractive obiecte cu patru roți care au circulat vreodată pe vreo bucată de asfalt, indiferent dacă se numesc BMW i8, BMW i3 sau Volkswagen e-Up!.

Iar în cele ce urmează, Transilvania Reporter vă prezintă o galerie serie de imagini realizate de fotograful Radu Zincă.