Festivalul Tenaris: Seri memorabile latino – americane
Festivalul de film Tenaris CineLatino le-a adus zălăuanilor trei seri memorabile petrecute în aer liber, pe platoul din faţa Prefecturii, ori la Casa Municipală de Cultură, în compania celor mai noi filme latino-americane şi româneşti.
Festivalul a început marţi, cu un cocktail şi o degustare de vinuri sud-americane pregătite de organizatori – compania multinaţională Tenaris, ce deţină o fabrică la Zalău. A urmat, apoi, un moment artistic, ce a inclus muzică şi dans latin, după care filmul a devenit rege. Prima proiecţie a fost cu filmul„Nu” (NO, Chile, 2012, regia: Pablo Larraín), nominalizat anul acesta la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. „Nu” este povestea unei campanii publicitare din Chile care a reuşit să răstoarne dictatura militară a generalului Augusto Pinochet, convingând oamenii să voteze „nu” la referendumul privind menţinerea acestuia în funcţie; o satiră usturătoare despre intriga politică şi pasiunea unor oameni care au schimbat destinul unui popor.
Miercuri, cinefilii s-au mutat la Casa Municipală de Cultură, care a găzduit proiecţia peliculei „Curăţătorul” (El Limpiador – Peru, 2013, regia: Adrian Saba). Tot miercuri, dar pe platou, a fost proiectat filmul „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, o comedie marca Dan Chişu despre oamenii din România care cred că a te îmbogăţi peste noapte este nu doar posibil, ci şi perfect realizabil.
Ultima zi a festivalului, cea de joi, a debutat la Casa Municipală de Cultură cu „Poziţia copilului”, filmul românesc al anului (regia: Călin Peter Netzer), câştigător al Ursului de Aur la prestigiosul festival de film de la Berlin. Seara şi festivalul s-a încheiat cu proiecţia peliculei „7 cutii” (7 Cajas Paraguay, 2012, regia: Juan Carlos Maneglia şi Tana Schembori), un film de acţiune care ne aruncă într-o cursă infernală, alături de un băiat de 17 ani, care, transportând şapte cutii al căror conţinut nu îl cunoaşte, se trezeşte implicat într-o misterioasă crimă.