Hobby Time, locul în care „nimicul” se transformă în lucruri spectaculoase
Centrul de formare profesională Studia a inaugurat de curând, în premieră la Cluj-Napoca, o serie de ateliere creative, sub genericul „E timpul pentru hobby-ul tău!”. Atelierele reprezintă un prilej de stimulare a propriei identități creative și de utilizare a timpului liber în mod plăcut, fără bariere și constrângeri emoționale, care oferă și posibilitatea obținerii unor cunoștințe și deprinderi de realizare a unor bijuterii, obiecte decorative și articole vestimentare. Atelierele creative reunesc activități de instruire în diferite tehnici de realizare a bijuteriilor din materiale textile, mărgele, metale și de realizare a obiectelor decorative folosind materiale la îndemână, reciclabile sau profesionale.
„Centrul de formare Studia s-a înființat în mai 2014. Ne desfășurăm activitatea derulând cursuri de formare profesională în mai multe domenii de activitate: tehnic, servicii, alimentație. Avem un număr mare de absolvenți pentru cei doi ani de activitate, peste 300 de absolvenți și avem deja 200 de persoane înscrise la cursurile care se derulează în prezent. Pentru că suntem persoane creative, am zis că ar fi bine să facem mai mult decât atât și am inițiat, la propunerea Ceciliei Maier, atelierele creative. Acestea reunesc două activități principale: atelierele hobby time și cursurile de croitorie, care spre fericirea noastră și-au găsit foarte mulți adepți. Am început cursul de croitorie, sperăm ca articolele vestimentare pe care le realizăm să poată fi accesorizate cu partea de creație a Ceciliei. Vom organiza o paradă a modei și vom participa la diverse expoziții pe partea de design vestimentar”, a spus Camelia Varga, managerul Centrului de formare Studia.
Cursul de croitorie a ajuns la a doua lecție. În jurul mesei, câteva doamne și domnișoare ascultă atente sfaturile primite din partea „profesoarei”. Anamaria Dincă speră ca pe viitor să devină un designer vestimentar cunoscut în Cluj. „Deși sunt studentă în an terminal la o altă specializare, am decis să îmi construiesc o carieră pe baza acestui hobby și sper să pot să merg în paralel cu cele două cariere alese. Studiez construcții civile. Facultatea are puțin legătură cu ceea ce facem aici: pentru că tocmai am făcut construcții de tipare”, glumește tânăra.
Aceasta a creat și înainte diferite ținute. „Am învățat singură sau de pe internet. Am decis să iau totul de la zero și să învăț corect, așa cum trebuie. Am găsit destul de greu acest curs, am căutat de mult. Am găsit un anunț pe un site de anunțuri și așa am intrat în contact cu cei de aici. Sper să afle cât mai multă lume de acest curs pentru că, după părerea mea, e foarte practic. În două ședințe deja am învățat foarte multe lucruri folositoare. De abia aștept să punem în practică ce am învățat. Pe baza tiparului de bază, m-am gândit să îmi creez o fustă creion, puțin asimetrică. Mi-am dorit tot timpul să am o asemenea creație, dar nu știam cum se face. Acum știu și de abia aștept să o am”, spune tânăra.
Managerul Hobby Time este Cecilia Maier, o doamnă pasionată de meșteșugărit. „Eu am meștesugărit de când mă știu. Bunica mea era croitoreasă. Eu, copil fiind mă jucam sub masă, iar din resturile de material tăiam și făceam rochii păpușilor. Trecerea într-o altă etapă s-a întâmplat mult mai târziu, când am început să îi confecționez fetiței mele tot felul de jucării. Am făcut diferite cadouri unice. Apoi am trecut într-o altă etapă când am început să îmi fac în bucătărie tot felul de lucruri decorative. De exemplu, lingura de lemn care nu o mai foloseam am pus-o într-o decorațiune cu flori. Am descoperit că materialul din blugi e atât de ușor de transformat în tot felul de flori. După aceea mi-am găsit pasiunea pentru bijuterii, mai mult din lipsă de spațiu. Nu te poți manifesta acasă cum dorești. Acum am un spațiu dedicat, mi-am făcut un atelier unde merg cu plăcere și de abia aștept să îmi termin treaba, pentru a mă ocupa de mărgelit. Vreau să îmi fac o colecție, astfel încât să îmi conving viitoarele colaboratoare că sunt foarte multe lucruri care se pot face cu puține resurse. Sunt atât de multe lucruri simple care pot să îți facă plăcere, care pot să își dea o satisfacție specială, iar faptul că un obiect a ieșit din mâna ta, este de multe ori mai mult decât un premiu”, explică Cecilia.
Cele două doamne, inginere ca formare, doresc să le ofere participantelor la ateliere ocazia de a-și exprima creativitatea și de a-și descoperi pasiunea de care poate nici nu au habar, într-un loc plăcut, alături de alte doamne. „Eu sunt foarte pasionată. Eu transform orice, de la cutii de lapte, eșarfe și așa mai departe. Văd în orice obiect care pare de aruncat, o nouă utilitate. Căutând tot felul de idei am descoperit că în lume și mai ales pe rețelele de socializare există foarte multe persoane cărora le place partea aceasta de meșteșugărit. Am văzut că americanii au canale de televiziune dedicate craftingului, competiții organizate pentru amatori. Am zis că dacă mergem la o cafea, împreună cu prietenii, la un ceai, de ce nu am merge și la un atelier să ne exprimăm creativitatea? Nu pot să spun că mă adresez unui public țintă. Mi-ar place să participe și tinerii la ateliere, dar le aștept cu drag și pe doamnele pensionare care poate se plictisesc acasă. Singurul lucru care ar trebui să ne unească este pasiunea pentru frumos și dorința de a face ceva cu mâinile noastre”, spune Cecilia.
Participantele pot crea aici bijuterii, decorațiuni interioare sau altfel spus, pot transforma orice obiect vechi sau stricat, într-unul inedit, cu puțină imaginație și ajutor din partea Ceciliei. Obiectele create pot fi luate acasă sau de ce nu, vândute, pe viitor.
„Am plecat de la ceea ce știe fiecare să facă în momentul acesta, dar nu excludem posibilitatea ca în timp să facem și alte tipuri de ateliere dacă există cerere. La bază, ambele suntem inginere, dar avem experiență în formare profesională continuă. Am constatat că pentru a dobândi anumite competențe sau deprinderi nu trebuie să urmezi neapărat un curs structurat, unde să dai examen, să obții o diplomă. Poți să participi la un atelier și să obții în locul diplomei, o satisfacție personală”, explică Cecilia.
Cele două doamne doresc să promoveze în cadrul Hobby Time cât mai mult arta meșteșugărească și tradiția românească. „Ne pregătim să accesăm anumite fonduri de la Ministerul Culturii, fonduri prin care dorim să promovăm tradițiile”, spune Camelia Varga.
„Vrem să aducem meșteșugurile în contemporan. Am văzut că sunt și la noi în țară artiști populari care aduc foarte bine modelele tradiționale în contemporan și care le fac purtabile pentru zilele noastre. E clar că o ie este extraordinară și îți umple sufletul, dar ca să o porți zi de zi ar trebui adaptată. Sunt persoane care au găsit varianta câștigătoare. Am văzut tricouri spectaculoase care au tot felul de modele tradiționale românești, maghiare. Am rămas uimită să văd cât de multe lucruri se pot face și cât este de permisivă arta aceasta, cât de ușor poți să adaptezi lucrurile pe care le purtăm zi de zi. Sunt foarte multe variante, nu sunt limite în partea aceasta de creație. Eu, la rândul meu, vreau să învăț de la meșterii populari tehnici de creație a unor bijuterii și accesorii vestimentare. Avem multe idei, sperăm să găsim adepții pentru a forma acea comunitate de pasionați pe care ne-o dorim”, spune Cecilia.
De la inaugurarea Hobby Time au trecut aproape două săptămâni. Feedback-ul comunității este pozitiv. „S-au arătat persoane interesate, acum urmează să își facă și timpul. A fost o doamnă la inaugurare foarte entuziasmată de ideea noastră.Ne-a spus că și ea face bijuterii de doi ani, dar nu le-a arătat nimănui. De abia așteaptă să își termine toată treaba pentru a se apuca de mărgelit, cum ne place nouă să îi spunem. Nu a vândut produsele, le face pentru sufletul ei, pentru încântarea ei și pentru satisfacția aceea că poate oferi un cadou unic. Cea mai mare satisfacție a ei este ca bijuteria să fie purtată de cea căreia îi este oferită”, povestește managerul Hobby Time.
Aceste cursuri nu au limită de vârstă, nu sunt condiționate de o antepregătire de specialitate. Concepute ca o alternativă la petrecerea timpului liber într-un mod creativ, ca o modalitate de a lega prietenii, de a interacționa într-un mediu plăcut care să ofere posibilitatea de a descoperi și folosi, valențele multiple ale personalității umane. Atelierele costă 35 de lei. „Nu ne permitem să facem aceste ateliere gratuite, deocamdată. Îmi doresc foarte mult să lucrez cu adolescenți și cu studente, să le arăt că din nimic îți poți face lucruri spectaculoase. Nu trebuie să mergem neapărat să cumpărăm”, spune Cecilia.
Atelierele se adresează și companiilor care doresc să ofere angajaților lor oportunități de stimulare și valorificare a creativității, de manifestare a abilităților lor personale în consens cu cele profesionale.
Am participat la primul atelier creativ si m-am simtit extraordinar. Este o atmosfera relaxanta, scapi de orice stres, chiar poti sa iti pui creativitatea la contributie si sa iasa obiecte deosebite din propriile tale maini. Am confectionat decoratiuni pentru Sarbatorile de Pasti, pe care le-am pastrat. Abea astept sa invat tehnicile de confectionare a bijuteriilor. Va recomand sa incercati, ca mijloc de petrecere a timpului liber, de invatare, de socializare si nu in ultimul rind de relaxare.
Felicitari si mult succes!
Da, echilibrul emoţional interior necultivat la timp ajunge să deformeze generaţii. Este îngrozitor de greu spre imposibil a mai recupera ceva. Lăudabilă iniţiativa. Doar o rugăminte: nu o numiţi sub nicio formă “Dezvoltare personală”.