Sărbătoare în verde: Ziua Sfântului Patrick
Pe 17 martie, parcă lumea întreagă se colorează în verde, de la râuri până la clădirile-simbol, iar pe străzile marilor oraşe în diferite colţuri ale lumii curg parade vesele şi strălucitoare. Este ziua în care irlandezii îl sărbătoresc pe Sfântul Patrick, cea mai însemnată zi pentru acest popor şi pentru comunităţile răspândite departe de pământul natal. La origini, era o sărbătoare catolică, însă astăzi Sfântul Patrick înseamnă festivităţi dedicate întregii culturi irlandeze.
Apostolul Irlandei, Sfântul Patrick
Sfântul Patrick este cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Irlandei, numit şi Apostolul Irlandei, întrucât se consideră că el a creştinat acest popor. Unele surse spun că Sfântul Patrick s-a născut în satul Bannaventa Berniae, astăzi localitatea Banwell din partea de apus a Marii Britanii, iar după alte informaţii într-un sat din Scoţia, în jurul anului 381. Tatăl său, Calpornius, ar fi fost funcţionar al Imperiului roman şi diacon, iar bunicul său, Potitus, a fost preot.
Povestea mai spune că, la vârsta de 16 ani, Patrick a fost răpit de piraţi şi apoi vândut ca sclav în Irlanda. Viaţa lui în acea vreme a fost, evident, una grea, plină de lipsuri, însă a avut, astfel, ocazia să mediteze la lucrurile importante din viaţă şi să îmbrăţişeze din nou credinţa, pe care o pierduse. Şi-a petrecut o mare parte a timpului rugându-se, indiferent de vreme sau de greutăţile pe care le întâmpina. După şase ani petrecuţi astfel, Patrick a fost eliberat din robie (sau a evadat, după alte surse) şi a început un periplu prin mănăstirile din Galia, ajungând şi la Mănăstirea Lerins, întemeiată de către Sfântul Ioan Casianul. De aici a plecat, probabil la Auxerre, devenind ucenic al episcopului Gherman.
A dus creştinismul în Irlanda
În urma unui vis, pe care Patrick i l-a împărtăşit episcopului, acesta şi-a dat seama că Patrick era menit să ducă şi în Irlanda creştinismul. El însuşi fusese în mai multe călătorii, pentru a propovădui credinţa irlandezilor. Gherman l-a hirotonit pe Patrick diacon, apoi preot şi episcop, dându-i sfaturile necesare pentru misiune. Altă legendă spune că Patrick a fost hirotonit episcop la Roma de către papa Celestin (422-432).
Oricum, Patrick a plecat în anul 432 în Irlanda, începându-şi misiunea alături de 24 de ucenici. Activitatea sa a fost remarcabilă şi fructuoasă, mai ales în nordul insulei. A reuşit să convertească mulţi irlandezi şi să ridice mănăstiri şi biserici, ba chiar să hirotonisească preoţi. Tot legenda spune că Patrick a folosit trifoiul cu trei frunze, pentru a le explica oamenilor simpli ce înseamnă Sfânta Treime – de atunci, acesta a rămas simbolul asociat cu el, cel mai adesea. Se pare că trifoiul a început să fie purtat în secolul 18, de oamenii care doreau să îşi arate astfel originile irlandeze şi credinţa. După ce l-a convins şi pe rege de credinţa sa, acesta i-a permis să propovăduiască şi să facă botezuri pe întregul teritoriu al Irlandei; în final, se pare că urma sa au rămas nu mai puţin de 365 de biserici.
Ucenicii Sfântului Patrick au continuat activitatea sa, convertindu-i pe toţi irlandezii la creştinism. Patrick a murit în anul 461, în ziua de 17 martie, iar această dată a devenit zi de pomenire a sa, precum şi sărbătoare naţională a Irlandei.
Zi Naţională
Legendele spun că, înainte de a muri, Patrick a sfinţit insula şi a alungat, astfel, toţi şerpii de pe ea. Desigur, povestea este mai degrabă una simbolică, dorind să exprime, probabil, faptul că acesta a alungat păgânismul de pe insulă – având în vedere faptul că în Irlanda nici nu existau şerpi. Totuşi, aceste elemente de legendă sunt incluse acum în paradele de ziua Sfântului Patrick, atunci când paradele organizate pe străzi înfăţişează şi şerpi uriaşi, de plastic.
În Evul Mediu, activitatea Sfântului Patrick a devenit cunoscută în mai multe ţări din Europa, iar el a început să fie cinstit de aceste popoare. Astăzi, Sfântul Patrick este prăznuit nu numai de către irlandezii de pe insulă, ci în toate colţurile lumii unde există comunităţi puternice de irlandezi: din Canada şi SUA până-n Australia şi din Noua Zeelandă până-n Africa de Sud.
Iniţial, culoarea asociată Sfântului Patrick era albastru, dar ulterior a început să se foloseacă mai mult verdele, culoarea simbol a Irlandei. Obiceiul de a purta funde verzi şi trifoi pentru sărbătorirea zilei de 17 martie datează din secolul 17.
Sărbătoarea Sfântului Patrick era celebrată de irlandezi ca o adevărată zi naţională încă din secolele 9-10, dar ziua oficială a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului 17. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit sărbătoare naţională în Irlanda, iar în anii ’90 a apărut şi Festivalul Sfântului Patrick.
Guvernul irlandez a înfiinţat un comitet special, însărcinat cu organizarea unui festival pe măsura sărbătorii, un festival care să promoveze cultura şi valorile Irlandei, să aducă laolaltă membrii comunităţii, să creeze o imagine frumoasă ţării, pe plan extern.
Primul festival dedicat Sfântului Patrick în Irlanda a avut loc pe 17 martie 1996. În anul următor, evenimentul a durat trei zile, iar în 2000, a crescut la patru zile. În 2006, festivalul se întindea pe parcursul a cinci zile, iar în 2009, mai mult de 675.000 de oameni au participat la paradă.
Peste tot, verde
Tot ceea ce are legătură cu această sărbătoare are culoarea verde – iar dacă ceva nu este verde, va deveni verde, pe 17 martie. Toată lumea care sărbătoreşte poartă haine verzi, trifoiul este peste tot şi, pentru că este vorba de Irlanda, se bea bere. Dacă aceasta nu este verde, este colorată – aşa a procedat celebrul producător al berii Guiness, care a lansat o ediţie specială a băuturii.
În ultimii doi ani, Irlanda a cheltuit 95.000 de euro pentru a “înverzi” clădiri-simbol ale lumii, de Ziua Sfântului Patrick. Autoritatea de Turism din Irlanda a plătit, în 2014, 65.000 de euro pentru ca circa 120 de clădiri şi monumente din întreaga lume să fie iluminate în verde. Alţi 30.000 de euro au fost cheltuiţi pentru a ilumina în verde reperele irlandeze, anul trecut.
În oraşul american Chicago, unde există o importantă comunitate de irlandezi, râul este colorat în verde, cu ajutorul unei vopsele speciale, vegetale, de Saint Patrick’s Day. De altfel, cele mai spectaculoase festivaluri şi parade sunt organizate în Statele Unite ale Americii, unde s-au închegat comunităţi importante de imigranţi irlandezi. De la ei a pornit, de altfel, ideea organizării de parade.
Parada de ziua Sfântului Patrick din New York datează încă din anul 1762, fiind cel mai mare eveniment de acest fel din SUA. La paradă participă mai mult de 125.000 de oameni, care se opresc la Catedrala Sfântului Patrick de pe Fitfth Avenue, pentru a primi binecuvântarea arhiepiscopului de New York.
Sute de mii de irlandezi au emigrat în Statele Unite în anii 1840, atunci când ţara lor natală a fost afectată de o mare foamete, cauzată de lipsa cartofilor. Ei au dus peste ocean şi tradiţiile specifice, pe care le-au adaptat în ţara de adopţie.
Tradiţii şi răspândire
Irlandezii din America pun pe masă cu această ocazie mâncăruri din carne de vită cu varză, stropite din belşug cu bere. Din meniul tradiţional mai fac parte cartofii şi plăcinta tradiţională, “sheperd’s pie”. Şi în Irlanda, deşi de regulă această sărbătoare pică în Postul Paştelui, Biserica Catolică acceptă consumul de carne în ziua de 17 martie. Conform tradiţiei, de ziua Sfântului Patrick, irlandezii merg de dimineaţă la biserică, apoi organizează un mare ospăţ în onoarea patronului lor spiritual.
În această zi, conform tradiţiei începute cu circa 150 de ani în urmă de către Victoria, stră-străbunica Reginei Elisabeta a II-a, regina oferă în fiecare an un buchet simbolic de trifoi (shamrock) regimentului ei irlandez – The Irish Guards, pentru a simboliza Sfânta Treime creştină propovaduită de Sfântul Patrick.
Ziua Sfântului Patrick este sărbătoare publică în Irlanda, Irlanda de Nord, în provincii canadiene (Newfoundland şi Labrador) şi britanice (Montserrat), fiind importantă şi în comunităţile irlandeze din Argentina, Canada, Noua Zeelandă, Australia şi SUA. Este cea mai răspândită şi celebrată, dintre toate sărbătorile naţionale din lume. Tocmai această popularitate a început şi să îi dăuneze, să aducă efecte negative. Tot mai dese sunt criticile legate de comercializarea Sfântului Patrick, de faptul că această sărbătoare perpetuează unele stereotipuri negative legate de comunitatea irlandeză. De altfel, se ştie că sărbătoarea Sfântului Patrick a fost inventată în America, iar multe dintre tradiţiile instituite nu prea au legătură cu irlandezii adevăraţi.
Cea mai mare paradă din ultimii 45 de ani de Ziua Naţională a Irlandei – Ziua Sfântului Patrick, s-a derulat în capitala ţării, Dublin, dar şi în al doilea oraş ca mărime, Cork, şi la Belfast, în Irlanda de Nord. Parada grandioasă din Dublin s-a derulat pe un traseu de circa 3 kilometri. La paradă a asistat preşedintele republicii, Michael D. Higgins, alături de membrii corpului diplomatic acreditaţi la Dublin. Aproximativ 500.000 de persoane s-au aliniat pe străzi pentru a asista la eveniment, în timp ce alte 3.000 de persoane au luat parte la parada în sine.
Prima paradă de Saint Patrick’s Day a fost organizată în Dublin în 1931, iar din 1996, guvernul irlandez organizează Saint Patrick’s Festival. Evenimentul durează cinci zile şi are peste un milion de patricipanţi. Pe durata festivalului au loc concerte, spectacole de teatru şi jocuri de artificii. În plus, se organizează discuţii pe temel legate de identitatea şi cultura irlandeze, economia ţării, dar şi tradiţii şi limbă.
[stextbox id=”custom”]
Superstiţii irlandeze în ziua de 17 martie
- Ai ghinion dacă faci tranzacţii comerciale în ziua Sfântului Patrick.
- Dacă poţi trece pe gheaţa de peste ape în ziua de Sfântul Patrick, vei avea un an cu belş
- Copiii trebuie să poarte pe umărul drept aşa-numitele “cruci ale Sfântului Patrick”, pentru a fi feriţi de boli. Crucile sunt confecţionate din carton şi materiale textile colorate.
- Frunza de trifoi care aduce noroc este aşezată pe masă, în dimineaţa zilei de 17 martie, iar stăpânii casei “beau trifoiul”, adică guri generoase de whisky.
[/stextbox]