Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată

Daniel Don

Directorului executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a fost trimis în această dimineață în judecată în stare de arest la domiciliu de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj. Acesta este acuzat de săvârșirea mai multor delicte: opt infracțiuni de luare de mită și fals în declarații în formă continuată.

De asemenea, șoferul personal al inculptatului, Marcu Marian Moteoc a fost trimis în judecată, sub control judiciar, fiind acuzat de şase infracțiuni de complicitate la luare de mită, în formă continuată.

Cristina Diana Uifălean, Andrei Enyedi și Vasile Dumitru Apătean, experți în cadrul echipelor de implementare a proiectelor AJOFM Cluj, au fost trimiți în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

 A pretins o parte din veniturile încasate de subordonații săi 

Potrivit unu comunicat transmis presei de DNA, în perioada 2010 – noiembrie 2015, în activitatea de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, în care AJOFM Cluj a avut calitatea de beneficiar sau partener au fost cooptate de către inculpatul Don Daniel persoane provenind din rândul angajaților AJOFM, subordonați ai acestuia ori din rândul foștilor angajați suspendați din funcție, aceștia fiind desemnați în calitate de experți ai proiectelor. Remunerațiile experților care compuneau echipa de management și respectiv echipa de implementare constituiau cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare în bugete drept cheltuieli cu resursa umană erau suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene. Întrucât, potrivit prevederilor legale, directorul Don Daniel nu putea fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că acesta a pretins o parte din veniturile încasate de subordonații săi.

Ce sume de bani ar fi cerut Don 

În acest context, în perioada respectivă, inculpatul Don Daniel, în calitate de funcționar public cu funcție de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentant legal al instituției și manager al proiectelor finanțate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene în care instituția a avut calitatea de beneficiar sau partener, a pretins și a primit, în mod repetat, de la inculpații  Cristina Diana Uifălean,  Andrei Enyedi,  Vasile Dumitru Apătean și alte persoane, sume de bani totalizând 3.486.829 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanțate din fonduri europene, prin programele POSDRU și FEAG.

Începând din anul 2012, inculpatul Don Daniel a fost sprijinit în obținerea foloaselor bănești de către inculpatul Moteoc Marcu Marian, șoferul său, care a colectat lunar banii pretinși. Sumele de bani respective au fost remise de regulă, în sediul instituției, de cele mai multe ori în plicuri. După colectare, banii au fost înmânați inculpatului Don Daniel sau, la indicațiile sale exprese, au fost depuși fie în autoturismul de serviciu folosit de către acesta din urmă fie într-un cont bancar deținut de directorul AJOFM Cluj. Inculpatul Don Daniel, în calitate de funcționar public, are obligația declarării activelor financiare cu ocazia completării declarației de avere în cuprinsul căreia, sub sancțiunea atragerii răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în declarații.

Declarație de avere incompletă

În urma analizei declarațiilor de avere completate de către Don Daniel la data de 14 aprilie2014, aferent veniturilor obținute pe parcursul anului 2013 și respectiv la data de 8 aprilie 2015 corespunzător veniturilor obținute în anul 2014, s-a reținut că funcționarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Don Daniel. De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea popririi asupra sumei de 508.230, 80 lei ce reprezintă o creanță nerecuperată de inculpatul Don Daniel de la o societate comercială.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Distribuie:

Postaţi un comentariu