„Clasa noastră”, singurul spectacol din Cluj nominalizat la Gala UNITER 2016. Profesorii Anca Măniuțiu și Miklós Bács, distinși cu premii speciale
Site-ul oficial al Uniunii Teatrale din România a publicat în cursul zilei de marți, 1 martie, nominalizările la Gala Premiilor Uniter. În acest an, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Claudiu Groza, Doina Papp, Cristina Rusiecki.
În 2015, actrița Teatrului Național din Cluj, Anca Hanu, a câștigat Premiul Uniter la categoria „cea mai bună actriță în rol principal”, pentru prestația din “Amalia respiră adânc”. În ceea ce privește nominalizările din acest an, singurul spectacol din Cluj care a fost nominalizat este „Clasa noastră” de Tadeusz Słobodzianek, în regia lui László Bocsárdi, jucat la Teatrul Naţional „Lucian Blaga”. Criticul de teatru Claudiu Groza, care în 2015 a fost nominalizat la Gala Uniter în categoria critică teatrală și care anul acesta a făcut parte din juriul de nominalizări, a precizat pentru Transilvania Reporter că au fost nominalizate acele spectacole care s-au remarcat în acest an teatral și care au fost cel mai vizibile. „În jurizare s-a mers foarte mult pe comparație și de aceea se explică nominalizarea unui singur spectacol din Cluj. Se pare că pentru această ediție a Uniter nu au atras atenția și alte spectacolele prezentate pe scenele clujene. Nu este un lucru îngrijorător, ci doar semnifică faptul că teatrele au ani mai buni și ani mai puțini buni”, a spus Claudiu Groza.
Ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, Gala Uniter va avea loc luni, 9 mai, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.
[stextbox id=”custom”]
Nominalizările pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER sunt următoarele:
Debut:
Ada Galeş pentru rolul Denise din spectacolul Copilul problemă la Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
Andreea Tănase pentru rolul Samira din spectacolul Balcanicele la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte
Alexandru Voicu pentru rolul Al doilea bărbat, Albert din spectacolul Iluzii la Godot Cafe-Teatru
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:
Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor, scenariul de Victor Cilincă, regia artistică Attila Vizauer, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Jucătorul de table de George Arion, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Rapunzel de Fraţii Grimm, scenariul radiofonic şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Cel mai bun spectacol de teatru TV:
Buzunarul cu pâine de Matei Vişniec, regia Tudor Chirilă, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Femeia perfectă de Jean Barbier, regia Marius Bodochi, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Quartet de György Spiró, regia Gelu Colceag, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Premiul pentru critică teatrală:
Silvia Dumitrache
Oana Stoica
Maria Zărnescu
Cea mai bună scenografie:
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Cântăreaţa cheală la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Andu Dumitrescu pentru scenografia spectacolului Visul unei nopţi de vară la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”
Octavian Neculai pentru scenografia spectacolului Bach Files la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Ida Jarcsek-Gaza pentru rolul Clitemnestra din spectacolul Electra la Teatrul German de Stat Timişoara
Ilinca Manolache pentru rolurile din spectacolul Anul dispărut. 1989 la Teatrul Mic, Bucureşti
Florentina Năstase pentru rolul Laura din spectacolul Menajeria de sticlă la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti
Cel mai bun actor în rol secundar:
George Albert Costea pentru rolul Posner din spectacolul The history boys. Poveşti cu parfum de liceu la Teatrul Excelsior, Bucureşti
Konstantin Keidel pentru rolul Moşneagul din spectacolul Electra la Teatrul German de Stat Timişoara
Marius Manole pentru rolurile Bătrânica apatică, Actorul din spectacolul Între noi e totul bine la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol principal:
Dorina Chiriac pentru rolurile Fetiţa metalistă, Regizorul din spectacolul Între noi e totul bine la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Emilia Dobrin pentru rolul Elena din spectacolul Casa cu pisici la Teatrul Mic, Bucureşti
Erzsébet B. Fülöp pentru rolul Mama din spectacolul Tihna la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”
Cel mai bun actor în rol principal:
Richard Balint pentru rolul Gorge din spectacolul Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas la Teatrul „Regina Maria” Oradea
Florin Piersic Jr. pentru rolul Coleman din spectacolul Vestul singuratic la Teatrul „Nottara”, Bucureşti
Marian Râlea pentru rolul Tullius din spectacolul Marmură la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Cea mai bună regie:
Radu Afrim pentru regia spectacolului Tihna la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”
Cristi Juncu pentru regia spectacolului Vestul singuratic la Teatrul „Nottara”, Bucureşti
Bobi Pricop pentru regia spectacolului Pisica verde la Teatrul „Luceafărul” Iaşi
Cel mai bun spectacol:
Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, regia László Bocsárdi, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
The Sunset Limited de Cormac McCarthy, regia Andrei şi Andreea Grosu, la Teatrul UNTEATRU, Bucureşti
Tihna după Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”
[/stextbox]
Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 29 februarie Senatul a acordat următoarele premii:
Premiu de Excelenţă:
Gigi Căciuleanu
Premiul pentru întreaga activitate:
Actriţă: Luminița Gheorghiu
Actor: Vladimir Găitan
Regizor: Victor Ioan Frunză
Scenograf: Maria Miu
Critică şi istorie teatrală: Anca Măniuțiu
PREMII SPECIALE
Premiu special pentru muzică de teatru: Adrian Enescu
Premiu special: Miklós Bács, un mentor al tinerelor generaţii de actori
Premiu special pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan:
Matei Vișniec
Premiu special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei: Eugen Țugulea