Costul excluderii romilor la nivel european

Foto: Dan Bodea

Țările europene pierd până la 500.000 de milioane de euro anual din cauza discriminării și a eșecului de a asigura educația și accesul la locurile de muncă pentru circa 10% dintre cetățenii lor, populația de etnie romă a țărilor respective. În Europa trăiesc astăzi aproximativ 12 milioane de romi, cifră care depășește populația a cel puțin 20 de State Membre UE. A pune capăt excluziunii romilor este astăzi una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Statele Membre.

În aprilie 2010, Comisia Europeană a adoptat o „Comunicare referitoare la integrarea socială și economică a romilor din Europa”, prima comunicare politică a UE dedicate în mod special romilor. Această comunicare schițează un program ambițios de eficientizare a politicilor de incluziune a romilor și definește provocările majore existente. Începând de atunci, UE și statele membre s-au concentrat pe adoptarea unor legi de non-discriminare și pe eficientizarea utilizării fondurilor UE pentru promovarea incluziunii romilor. În 2011,   Comisia Europeană a adoptat un Cadru UE pentru Strategiile Naționale de Integrare a Romilor. Cadrul invită Statele Membre să înainteze la Comisia Europeană propria strategie care vizează incluziunea romilor sau măsurile politice specifice care vizează romii în cadrul politicilor mai ample de incluziune socială. În fiecare țară s-a înființat un Punct Național de Contact pentru Romi. Statele membre sunt încurajate să se concentreze pe patru domenii de importanță crucială pentru schimbare: educație, ocupare, sănătate și locuire.

Statele Membre sunt solicitate să asigure cel puțin educație la nivelul învățământului primar pentru toți copiii romi. Cu toate acestea, în unele țări, printre care și România, doar un număr restrâns de copii romi termină școala primară și mulți dintre aceștia sunt școlarizați separat în sistemul de învățământ special. În ceea ce privește învățământul secundar, datele oferite de ancheta realizată de Open Society Institute (OSI) în 2008, indică faptul că în unele țări școlarizarea la nivelul învățământului secundar a copiilor romi este de abia 1%.

Rata ocupării în rândul romilor, mai ales al femeilor, este departe de rata de ocupare în cazul majorității ne-rome și marea majoritate a romilor cu vârsta adecvată ocupării nu au educația necesară pentru a găsi locuri de muncă de calitate. Însă, prin investiția în educația copiilor romi, Statelor Membre cu populație romă semnificativă au început să se vadă beneficiile economice. În state precum Bulgaria și România , 23% și respectiv 21% dintre persoanele nou sosite pe piața formală a muncii provin din comunitățile de romi. Conform datelor furnizate de cercetări efectuate de Banca Mondială, integrarea deplină a romilor pe piața muncii ar putea genera  beneficii economice pentru unele țări de circa 0, 5 miliarde de euro anual.

Strategia Europe 2020 stabilește ca țintă principală ca 75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20-64 ani să fie ocupată. În medie, în prezent, rata ocupării în Europa se situează la 68, 8%.

Accesul mai bun al romilor la serviciile de sănătate este un domeniu cheie pentru îmbunătățirea situației lor. Durata medie de viață a locuitorilor ne-romi din UE este de 76 de ani pentru bărbați și 82 de ani pentru femei. Pentru romi durata medie a vieții este cu 10 ani mai redusă atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Rata mortalității infantile în UE este de 4, 3 la mia de nașteri, însă această rată este mult mai ridicată în comunitățile de romi. Un raport al Programelor Națiunilor Unite pentru Dezvoltare referitor la cinci țări plasează rata mortalității copiilor romi la valori  de la doi până la de șase ori mai mare decât cea a populației generale. Prejudecățile față de romi în rândul personalului medical este de asemenea o problemă în unele țări, 17% dintre romi afirmând că au trăit experiențe de manifestare a prejudecății și discriminării în cursul accesării serviciilor se sănătate în ultimele 12 luni.

Între 72% și 100% dintre gospodăriile din UE sunt racordate la un sistem public de alimentare cu apă, însă în comunitățile de romi valorile sunt mult mai scăzute. Condițiile sărace de locuire includ accesul neadecvat la utilități publice cum ar fi alimentarea cu apă, electricitate și gaz, iar romii nomazi deseori întâmpină dificultăți în identificarea unor locuri de staționare cu acces la apă. În unele zone, municipalțitățile au construit ziduri împrejurul locuințelor romilor pentru a le face mai puțin vizibile sau pentru a restricționa accesul în aceste locuri.

UE a solicitat Statelor Membre să accelereze demersurile și să se asigure că politicile de integrare naționale, regionale și locale să se focalizeze pe romi într-un mod neechivoc. Dacă e să se realizeze un progres semnificativ, trebuie să fie vizate nevoile speciale ale romilor pentru a se compensa dezavantajele cu care aceștia se confruntă.

Exemple de astfel de inițiative includ Serviciile de Sprijin Educațional pentru Nomazi (Traveller Education Support Services- TESS) din Marea Britanie. Acestea este un serviciu ajustat la nevoi care vizează asigurarea accesului egal la educație și rezultatele educaționale egale pentru copiii romi și nomazi. O altă poveste de succes este proiectul JOBS for Roma din Bulgaria, care oferă asistență pentru romii șomeri și sprijin pentru anteprenorii care le oferă un loc de muncă.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. GRIGORE says:

    CEEA CE VOR TIGANII ESTE CORECT ,DAR PINA ACUM N-AM AUZIT DE PREA MULTI DINTR EI SA VREA SA MUNCEASCA SAU SA INVETE . O ALTA PROBLEMA AR FII CA UNII TIGANI CHIAR NU VOR SA SE CIVILIZEZE ,NU VOR SA SE SPELE .SA PASTREZE CURATENIA ,SA RESPECTE ORELE DE LINISTE ASA CEVA NU ,DAR NU LE ESTE RUSAINE SA STEA CU MINA -NTINSA SI SA SE VAITE SI SA CEARA . IN DEMOCRATIE NU-I PUTEM OBLIGA SA MUNCEASCA SI SA SE CIVILIZEZE DACA EI NU VOR . DAR NICI SA CEARA TOT TIMPUL DREPTURI FARA A MUNCI SI INVATA CA-I DEMOCRATIE ,IAR DACA NUMCESTI TREBUIE SA AI TOT CE DORESTI IAR DACA NU MORI DE FOAME CA-I DEMOCRATIE MAI ALES IN CAZUL TIGANILOR LENESI SI IMPUTITI LOCUL GUNOIULUI ESTE LA RAMPA DE GUNOI

Postaţi un comentariu