Romii care sunt sfinți

Romii au o viață spirituală bogată, care este percepută de cei din jur ca fiind una specială.În tradiția lor se mai regăsesc și azi ritualuri vrăjitorești, descântece, blesteme. Cu toate acestea, o bună parte a romilor se declară creștini. Mai exact, romii din vestul Europei (dar şi cei din America de Sud) sunt în cea mai mare parte catolici practicanţi, cei mai mulţi dintre ei celebrând-o pe Sfânta Sara Kali (în data de 24 mai).

Singura lor sfântă până de curând a fost Sara Kali – Sara cea Neagră. Tradiția catolică spune așa: în 41 d.Hr., Irod Agripa Întâiul, de fapt mezinul lui Irod cel Mare, devine rege al iudeilor, evident cu ajutor de la stăpânii romani. Este un rege care continuă șirul de persecuţii asupra comunităţii de adepți ai lui Isus. Pune să fie ucis Iacob, fratele lui Ioan, și este cel sub administrația căruia este prins şi întemniţat în Iudeea, Petru care reușise să scape ajutat de un înger.

În acele zile de teroare, un mic grup de familii din Betania, din care făceau parte: Lazăr, sora sa Marta, prietenul său Maximin, Marcella roaba lor, Maria Magdalena, Maria Jacobita, Maria Salomeea, Sidonius – orbul din Ierihon, Parmena – unul dintre cei 7 diaconi, Iosif din Arimateea şi alţi câţiva ale căror nume istoria nu le-a reținut, au fost escortaţi la portul Iope (Jaffa de astăzi, Tel Aviv) şi au fost încărcaţi pe o ambarcațiune fără pânze şi vâsle, trimisă în larg pe Marea Mediterană (conform tradiţiei provensale). Exilaţii plecaţi din Cezareea Palestinei au plutit până ce au ajuns în delta Rhonului. Maria Jabobita şi Maria Salomeea s-au îndreptat spre o zonă care mai târziu avea să se numească Saintes Maries de la Mer („Măriile mării”), situată lângă Arles. Despre Lazăr şi Maria Magdalena se spune că au ajuns către actuala Marsilie, convertind populaţia locală la creştinism (Lazăr – primul episcop al Marsiliei), iar Maria Magdalena a urcat spre munte, propovăduind alături de Sf Maximin. Sfânta şi-ar fi trăit ultimii 30 de ani din viaţă într-o peşteră. Marta s-a îndreptat către nordul ţărmului în care a eşuat barca, propovăduind la Tarascon – a cărei protectoare este.

Sfânta Sara este venerată alături de Sfintele Marii ale Mării a căror însoțitoare și slujitoare ar fi fost. Este pomenită și în evangheliile apocrife, într-un text scris la trecerea dintre secolele I şi II. Acolo este menţionată printre femeile sfinte care au mers la mormântul Domnului în Ziua Învierii. Vă să zică Sfânta Sara se numără printre femeile mironosițe. Tradiţia mai reţine și faptul că era egipteancă, fiind însoţitoarea neagră a celor două Marii, ceea ce ar explica cumva de ce este acum venerată ca sfânta ţiganilor – dacă luăm în calcul teoria conform căreia cuvântul gitan este o deformare a cuvântului egypten. Mai trebuie menționat că așa erau apelaţi primii ţigani la sosirea lor în Franţa secolului XV.

O altă legendă spune că Sara ar fi fost soția lui Pilat din Pont. Că acesta a repudiat-o pentru că se convertise la creştinism. O altă poveste, de dată mai recentă, spune că o femeie ţigancă din zonă le-ar fi întâmpinat pe cele două Sfinte Marii la sosirea lor. Despre aceasta legenda mărturisește că cele două Marii ar fi ajuns în timpul unei furtuni, și Sara și-ar fi scos rochia și ar fi întins-o, iar rochia s-a transformat într-o plută care le-ar fi adus cu bine la mal pe ambele, extenuate după un drum foarte lung.

În 1936, un preot vorbea despre o Sfântă Sara care ar fi trăit la sfârşitul secolului al IV- lea într-o mănăstire din Libia. În sfârşit, se mai aminteşte și despre o Sara prezentă într-un grup de martiri creştini persani, în secolul IV.

Romii îi spun Sfintei Sara printr-o trimitere la cultul zeiţei indiene Kali (Bhadrakali, Uma, Durga, Syama), Sara e Kali (Sara cea Neagră). Apelativul care concordă cu originile indiene ale ţiganilor sosiţi în Europa după sec al IX lea. În localitate Saintes Maries de la Mer primul festival și congres al romilor are loc în anul 1971, într-un moment în care curentele flower power, hippies erau pe val. Spiritul, credințele, atitudinea, felul de viață, vestimentația gipsies erau revalorizate și puse la mare preț. Atunci un afiş mare prezenta procesiunea Sfântei Sara: «Statuia Sfintei Sara va fi purtată pe braţe de romi. Sfânta Sara, marea sfântă protectoare a romilor, reprezintă forma creştină a zeiţei indiene Kali. Zeiţă a destinului şi a norocului, ea a fost respectată de poporul rom încă de când primii indieni şi-au părăsit ţara, acum o mie de ani». Procesiunea s-a făcut respectând ritualul catolic dar și proceduri ale sărbătorilor indiene. Momentul era favorabil pentru acest amalgam exotic care avea să repună pe piața sfinților un personaj luxuriant și misterios, cum este Sfânta Sara. Omagiile ritualice aduse Sfintei Sara la sfârșitul lui mai, când este sărbătorită, sunt de două feluri. Primul constă în atingerea fustelor plisate ale sfintei pe care femeile rome își agață propriile batiste, rozarii sau alte mici obiecte personale. Al doilea obicei este este scăldatul ritual în mare, și venirea spre țărm într-un gest care imită debarcarea de acum 2.000 de ani a Sfintelor Marii împreună cu slujitoarea lor credincioasă, Sara.

Sfântul Ceferino zis El Pele

Al doilea sfânt pe care biserica catolică l-a repartizat romilor este Ceferino Giménez Malla. Este unul din sfinții secolului XX. Este sărbătorit la 16 august. A fost un credincios devotat, martiriul său s-a produs pe fondul încercării de exterminare a Bisericii de către „teroarea roşie” în timpul războiului civil din Spania. Era dimineaţa zilei de 2 august 1936, în apropierea unui cimitir al unei localități din centrul Spaniei. Dintr-un camion li s-a ordonat să coboare și să se alinieze unui număr de 25 de preoţi, călugări şi laici. Printre ei se afla şi Ceferino, El Pele cum i se mai spunea. Se ruga… Într-o mână ţinea strâns rozariul. Soldaţii au primit ordin: „Trageţi”. Au căzut toţi seceraţi. După mărturia şoferului, Ceferino a murit strigând: „Trăiască regele Cristos”. Anarhiştii au trecut apoi pe la fiecare, verificând dacă mai sunt semne de viaţă. Pentru siguranţă, li s-a mai tras un glonţ. Romul Ceferino înțepenise într-un ultim gest: acela al rozariului din mână înălţat spre cer, întocmai ca un steag al biruinţei.

A doua zi, ţiganii din oraş au fost forţaţi să sape o groapă. Ceferino a fost împins alături de ceilalţi în groapa comună. De altfel Ceferino fusese arestat în iulie 1936, la 75 de ani pentru că a apărat un preot care fusese târât pe străzi de soldaţi, încercând să-l elibereze. Ceferino Giménez Malla, numit „El Pelé”, a fost un ţigan ca toţi ceilalţi. S-a născut în anul 1861 la Benavent de Segria, o localitate din Catalonia. De mic a trăit în sărăcie, care s-a transformat în mizerie, când tatăl său a abandonat familia. Nu a mers la şcoală, a ajutat în casă aşa cum a putut (făcea şi vindea coşuri). La 20 de ani se mută la Barbastro, căsătorindu-se cu Teresa Jiménez Castro. Neavând copii, o adoptă pe Pepita, o nepoată a soţiei. Figură impozantă, expert în cai şi catâri, devine un negustor stimat în această meserie, pentru că era un om cinstit. Într-o zi, un gest îi surprinde pe mulţi locuitori din Barbastro. Un om bolnav de TBC a căzut pe stradă, scuipând mult sânge. Oamenii au început să se îndepărteze. Doar Ceferino s-a apropiat, l-a ridicat şi l-a purtat în spate acasă.

A fost beatificat la 4 martie 1997 la Roma de către Papa Ioan Paul al II-lea în prezenţa a mii de ţigani. Este primul ţigan ridicat la cinstea altarelor. Simbolul său sunt pavilioanele auriculare ce încadrează figura lui Ceferino. „Pecetea lui, urechile mari, inteligente, dispuse astfel pentru ca, în orice moment, să perceapă mişcarea din aer, sunetul intim al lucrurilor, lenta trecere a zilelor. Urechi deschise spre lume. Urechi obişnuite să învelească neodihna cu umbra cerului”, spunea despre acest sfânt Eduardo Gil de Muro, hagiograf care i-a dedicat o carte. A fost canonizat în 2006 și ridicat la cinstea altarelor de către Papa Ioan Paul al II-lea.