Ești membru în Uniunea Artiștilor Plastici, deci „exiști”

Actualul context al „separării” taberelor în cel mai activ spațiu independent de artă din Cluj, Fabrica de Pensule, aduce în discuție două mari subiecte de dezbatere: pe de o parte necesitatea unei mai bune justificări a împărțirii finanțărilor și nevoia unei transparențe mult mai aplicate în intențiile membrilor săi, care până nu demult făceau „corp comun” în spațiul pe care l-au consacrat chiar prin activitățile lor, de cealaltă parte atrage atenția asupra ideii de „breaslă” și ceea ce mai înseamnă astăzi o astfel de „uniune” creată în principal pentru apărarea intereselor comune.

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Pe scurt, conflictul din Fabrica de Pensule a devenit vizibil în ochii tuturor în momentul în care s-a făcut public faptul că un grup de artiști și reprezentanți ai mai multor galerii de artă s-au organizat în două entități juridice noi: Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule și Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule, demers făcut, conform membrilor Consiliului Director al Federației Fabrica de Pensule, fără știrea majorității artiștilor sau a organizațiilor din Fabrica de Pensule. Membrii fondatori ai celor două entități noi ar fi înregistrat numele „Fabrica de Pensule” și logoul Federației ca marcă înregistrată, condiționând Federația Fabrica de Pensule în folosirea propriului său nume.

Vedem, astfel, că ideea de uniune este demontată după doar șapte ani în care Fabrica a funcționat ca liant pentru artiști și manageri culturali, pentru publicul de galerii și publicul de teatru, dans și performance. Un alt exemplu „nefericit” al conceptului de uniune îl avem chiar prin entitatea care ar trebui să definească cel mai bine ideea de breaslă între artiști, respectiv Uniunea Artiștilor Plastici. Deși filiala clujeană a U.A.P. are în prezent 400 de membri, avantajul de a face parte din această uniune este neclar chiar și pentru directorul ei, graficianul Ioan Horvath-Bugnariu.

„Avantajele, atâtea câte au fost, au trecut și forma noastră de organizare se rezumă la a ne apăra drepturile. Mai degrabă uniunea funcționează ca formă sindicală. Acele avantaje care erau prevăzute și în statutul nostru, că artiștii se bucură din partea uniunii de spații de creație, de spații expoziționale, acestea au cam pierit. Avem câteva ateliere, dar numărul de membri ar necesita un număr mult mai mare de spații. Mai demult, când exista o formă economică organizată clară, artiștii dacă cumpărau materiale pentru creație, își puteau deconta bonurile și primeau 50% din cheltuieli. Acum nu se mai poate. Partea cea mai grea este faptul că artiștii nu dispun de spații de expoziție”, a precizat Ioan Horvath-Bugnariu.

Potrivit acestuia, Uniunea Artiștilor Plastici a fost până în 1989 una dintre cele mai „bogate” instituții din România, atât spiritual cât și material, fiind printre puținele care își menținea independența față de poziția deja stabilită.

„Am fost singurii care aveam fond propriu de pensii, ceea ce însemna că ne autofinanțam. Aveam fabrica noastră, aveam producție de materiale pentru necesitățile tuturor artelor. În felul acesta, fiind independenți din punct de vedere material, artiștii plastici nu puteau fi prinși în programe goale de conținut. Trebuia să facă și politică de stat, dar o făcea în mod inteligent, jucat bine. După 1989, niciunul din conducătorii Uniunii nu și-a asumat responsabilitatea de a investi și de a face ceva cu banii uniunii și banii au stat în bancă până s-au „topit”. Acum uniunea este «salvată» doar de faptul că nu mai avem acel fond de pensii. Există un număr apreciabil de artiști în vârstă care în viața lor nu au avut un loc de muncă, au trăit din creație și astăzi sunt muritori de foame, cu pensie minimă pe economie. Dacă a dispărut fondul de pensii atunci s-a ajuns la fondul național de ajutorare. În aceste condiții a crescut mai mult rolul sindical al breslei. Nu mai avem amplitudine, am pierdut în toată țara spații și ateliere. În aceste condiții, ne luptăm și facem tot ce putem să ne apărăm colegii în măsura în care mai suntem ajutați cu câteva mii de lei de la Consiliul Local sau Consiliului Județean Cluj. Jumătate din cotizațiile pe care le adunăm de la membrii noștri le trimitem la București. Deci cotizăm pentru brandul pe care îl folosim. Jumătate din chiriile pe care le obținem din spațiile uniunii, iarăși se trimit. Avem o mică galerie internă în care vindem materiale pentru a acoperi anumite cheltuieli”, a precizat Ioan-Horvath Bugnariu.

În acest moment, în Cluj, există două Uniuni ale Artiștilor Plastici, care s-au separat după 1990 din ambiții personale: Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Cluj cu 398 de membri și Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Interjudețeană, Cluj-Bistrița, cu aproximativ 100 de membri. Ambele funcționează în sediul de pe strada Universității.

Actualul conflict de la Fabrica de Pensule este unul pe care Ioan Horvath-Bugnariu l-a „prevăzut” în urmă cu câțiva ani, spune graficinaul, când a început să se contureze acolo o efervescență creativă.

„Uniunea Artiștilor Plastici unește toate generațiile de artiști. În schimb Fabrica de Pensule, când s-a înființat sub forma Federației, a mizat pe ideea tinereții membrilor ei. Eu le-am spus atunci: atenție mare, măi copii!. Elanul prin care ați devenit stăpâni ai acelui loc va trece, la fel cum trece tinerețea voastră. Fiți atenți că temeiul pe care s-a creat această grupare se va stinge și atunci ce veți face?Niciodată nu au rezistat mult grupările bazate pe aceeași vârstă. Când nu mai ești tânăr vin ceilalți, care vor altceva și nu mai încapi. Managementul lor este însă foarte inteligent. Eu cred, însă, că în clipa în care se termină afacerea, vor pieri. În cazul Uniunii noastre, afacerea s-a dus, dar noi am rămas pentru că ne-a unit libertatea de creație a fiecăruia. Nu a trebuit să mă asociez cu încă 20 să fim pe aceeași voce. Arta bună încape și în spații neconvenționale. Sunt de acord cu asta. Dar la Fabrica de Pensule, în micile lor galerii, nu au vizitatori și public. Fabrica de Pensule are, în schimb, un management care e făcut de oameni, nu de artiști, care știu face manageriat. Din păcate, producția lor nu va încăpea niciodată într-un catalog. Sunt acolo câțiva artiști mari, geniali, dar care apar doar cu numele și atât. Nu au membri de uniune. Sunt creatori într-o altfel de formă”, Ioan Horvath Bugnariu”, a precizat Ioan-Horvath Bugnariu.

Președintele U.A.P., Filiala Cluj, mărturisește că nu îl interesează foarte mult ce se întâmplă la Fabrica de Pensule, deși are acolo colegi, foști studenți sau doctoranzi. Este un fenomen ce se întâmplă acolo, spune graficianul, un fel de vânt fals provocat de tinerii care cred că dacă vrei să fii artist contemporan, la Fabrica de Pensule trebuie să mergi, nu la Uniune.

„E un lucru care trebuie știut și vă dau un exemplu: oricine termină Filologia nu primește diplomă de licență ca poet sau prozator. Este licențiat în litere. Și Universitatea de Artă dă licență în arte vizuale, dar devii pictor în momentul în care ai fost admis de breasla pictorilor din Uniunea Artiștilor Plastici, care se face, după părerea mea, mai greu decât admiterea la facultate. Îți faci dosar cu reproduceri după lucrările tale, pe care trebuie să le susții cu CV și cu toată activitatea ta. Este o comisie locală care consideră că ești bun sau nu ești bun. Aproximativ o treime dintre cei care se prezintă nu mai merg mai departe. Apoi este o comisie națională, din 29 de artiști importați din țară care fac parte timp de patru ani din această componență și ei sunt cei care aprobă intrarea în Uniunea Artiștilor Plastici. Dacă ești membru al U.A.P., atunci ești pictor, așa cum un poet este poet după ce și-a publicat niște volume și este acceptat de Uniunea Scriitorilor. Pe cei care merg la Fabrica de Pensule, nu îi interesează asta. E bine să fie alternative, să fie concurență și frământare. Dar unii refuză să se asocieze cu noi motivând că ei nu intră în horă cu artiștii tradiționali, «cu ăia bătrâni». Noi nu suntem o uniune de bătrâni și nu ne-am asociat pe principii naționale, pe principii de vârstă. Avem de la absolvenți de 24-25 de ani, până la membri de 100 de ani”, declară Ioan-Horvath Bugnariu.

Uniunea din Cluj a fost printre singurele uniuni de creație din România care, în 1990, „a făcut ochi” repede și s-a folosit de banii existenți atunci pentru a cumpăra spații de ateliere. Acestea sunt funcționale astăzi pe străzile Albac sau Alexandru Vlahuță. Ceea ce le lipsește artiștilor din UAP sunt spațiile de expoziții. Ioan Horvath Bugnariu spune că nu ar trebui să fie munca Uniunii aceea de a cere spații expoziționale, de a păstra artiști de calitate în Cluj, ci ar trebui să fie problema municipiului.

„Dintre toate filialele de creație din Cluj, sau dintre toate instituțiile de cultură, Uniunea Artiștilor Plastici este cea mai mare. Noi avem 400 de «angajați». Suntem singurii care nu avem o galerie. O dată pe an, în decembrie, avem 12 de zile de expoziție în Muzeul de Artă, dar anul acesta am fost «scoși afară» de Salonul Mireselor pentru că «noi nu aducem bani»”, a mai spus președintele UAP, Filiala Cluj.

Dorința artiștilor plastici de a se manifesta în breasla de care aparțin există în fiecare, la fel cum există și orgoliile, precizează Ioan Horvath Bugnariu.

„Dacă creația unui actor sau muzician trebuie să se înscrie în spiritul colectiv în care el apare, artistul plastic este singur. El creează singur și își face o strategie a operei lui din momentul în care o concepe, o execută, o încadrează și o plasează unde dorește să fie văzută. Cel mai greu de realizat este întâlnirea artiștilor într-un cadru organizat. Cu toate acestea, când a venit vorba să contribuie cu 20 de lei pentru publicarea catalogului Salonul anual de Artă întotdeauna au fost receptivi. Din păcate, o treime dintre ei nu au avut 80 de lei să își cumpere catalogul”, a mărturisit președintele UAP Cluj.