Lidl sau parking, aceasta este întrebarea….
Propunerea privind construirea unui nou magazin Lidl în Cluj-Napoca, pe un teren din spatele Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din cartierul Mănăştur, de pe strada Ion Meşter, a iscat o adevărată dezbatere în şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism de azi. În urma discuţiilor s-a decis amânarea pentru o săptămână a acestui proiect.
Planul Urbanistic Zonal propus de cei de la Lild România viza o parcelă de circa 2.500 de metri pătraţi situată pe strada Ion Meşter fără număr. Aria construită urma să fie de 1.845 de metri pătraţi, din care circa 1.000 de metri pătraţi arie de vânzare utilă şi 1.909 metri pătraţi arie pentru parcări, pe care să se asigure 75 de locuri de parcare pentru maşini şi 22 de locuri pentru biciclete, restul fiind prevăzut pentru căile de acces. POT-ul propus în PUZ este de 72.92%, iar CUT-ul 1.48, regimul de înălţime al clădirii propuse fiind demisol şi parter. Parcela este deţinută de trei proprietari care nu au vândut terenul către Lidl.
“Este vorba despre un PUZ pentru un supermarket în spatele bisericii, însă în primul rând trebuie să avem clarificată situaţia juridică a terenului, noi am trimis către juridic adresa, dar încă nu am primit răspuns dacă acolo mai există cereri de revendicare sau totul este clar”, a spus Corina Ciuban, şefa Serviciului de Urbanism al primăriei.
“Terenul a fost încadrat la o utilizare care e conformă cu cartierul din jur. Dar cartierele trebuie să beneficieze de acele planuri de regenerare urbană şi aici includem şi parcelele revendicate şi cele retrocedate. Limita ar fi ca spaţiile comerciale să fie de maxim 1.500 de metri pătraţi ca volumetrie şi să fie situate la parterul unor clădiri deja existente”, a argumentat arhitectul Eugen Pănescu, membru al CTATU.
“În documentaţie există un certificat de urbanism de anul trecut emis pe vechiul PUG, zona este încadrată ca utilitate la lăcaşuri de cult, dar există şi un aviz de oportunitate care ar permite construirea de spaţii comerciale”, a adăugat Ciuban.
“Legal este, iar prin PUZ trebuie să vedem dacă acea clădire este utilă şi potrivită urbanistic”, a completat şi arhitectul şef al municipiului, Ligia Subţirică.
“Din ce am înţeles că spune domnul arhitect Pănescu, nu este în regulă să se facă un spaţiu comercial aşa de mare acolo. În plus, vorbim de o zonă verde, singura din acel loc. Pe de altă parte ai Carrefour-ul la 5 metri, Kauflandul la distanţă mică. Nu cred că astăzi în Mănăştur lipseşte un nou magazin, ci o parcare, altceva”, a intervenit şi primarul Emil Boc.
“Nu e o dotare care să lipsească din acest cartier. Mai ales că acolo au fost unele discuţii şi negocieri pentru garaje colective. Un supermarket e opus acestui interes”, a adăugat şi arhitectul Pănescu.
“În primul rând trebuie să vedem care e situaţia juridică exactă a terenului şi în al doilea rând chestiunea ce priveşte regenerarea urbană e una serioasă ce trebuie avută în vedere. Pe mine dacă m-aţi întreba, dar sunt subiectiv, ar trebui să cumpărăm noi primăria acel teren şi să facem un parking. Şi sincer dacă ar fi să negociem cu unul-doi proprietari ar fi mult mai simplu. Un nou magazin Lidl nu e indispensabil în oraş şi mai ales acolo, dar un parking da. Fără a respinge acest proiect, pentru că sunteţi pe lege, aş propune o amânare de o săptămână să vedem juridic care este situaţia şi dacă primăria ar putea să facă o ofertă acelor proprietari să cumpere acel teren pentru un viitor parking”, a spus Boc.
“Eu ca şi locuitor al Mănăşturului spun că acea zonă care este punctul zero al cartierului are nevoie cu prioritate de un parking”, a concluzionat consilierul local Radu Raţiu, preşedinte al Comisiei pentru urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului a CL Cluj-Napoca.
Propunerea de amânare a primarului Emil Boc a fost acceptată de membrii CTATU, iar proiectul va fi rediscutat la o viitoare şedinţă.