De ce legea antifumat e bună pentru fumători

Am fost fumător vreme de zece ani. De la vârsta de 14 ani mi-am cumpărat ţigări Carpaţi, iar din clasa a zecea am fumat în jur de două pachete pe zi. Nu pot fi dat drept exemplu de comportament pentru elevii de azi. Acest prost obicei i-a deranjat pe părinţii mei, ambii nefumători. M-am lăsat de fumat la vârsta de 24 de ani, într-o sesiune de examene.

M-am trezit dimineaţa şi mi-am spus că nu mai fumez, pachetul de ţigări a rămas început pe biroul din cameră. Colegii de facultate au fost şocaţi, pentru că mă ştiau drept un fumător pasionat. De atunci, am mai fumat o singură dată, o ţigară de foi, în seara zilei în care s-a născut fiica mea. Am scris povestea de mai sus pentru că sunt o persoană care a fost în ambele tabere. Nu-i judec şi nu-i condamn pe fumători. Nu mă deranjează când fumează cineva lângă mine, nu plec de la masa din restaurant dacă o persoană îşi aprinde un trabuc, fum pe care-l suport cel mai greu, nu părăsesc incinta dacă nu mai sunt locuri la nefumători.

Dacă am invitaţi care fumează, le aduc o scrumieră şi nu le deschid geamul de la cameră ca să îngheţe. Mă deranjează infinit mai mult ipocriţii decât mă deranjează fumătorii. Dar această lege e bună! Şi nu pentru că sunt mai mulţi nefumători decât fumători, nu pentru că au şi nefumătorii drepturile lor şi nu pentru că trebuie să ne luăm după ţările din Occident. Legea e bună pentru că va avea un singur efect important – se va fuma mai puţin, cu consecinţă directă ca se va muri mai rar din cauza inhalării de fum, indiferent dacă suntem fumători sau nefumători. Toate studiile au arătat că acest obicei are consecinţe nefaste asupra sănătăţii oamenilor, iar o parte din povară produsă de cei care se îmbolnăvesc e distribuită la ceilalţi. Un studiu celebru a ajuns la concluzia că un fumător câştiga cu 20 de procente mai puţin pe parcursul vieţii decât un nefumător. Acest procent, pe lângă preţul ţigărilor, include bani daţi pe medicamente, intervenţii medicale, spitalizare, asigurări.

Pentru un fumător, păstrarea unei stări de sănătate acceptabile costa mult mai mult decât pentru un nefumător. Dacă vreţi, o persoană dependenta de ţigări va fi răcită, gripata şi va tuşi un număr dublu de zile pe parcursul unui an comparativ cu un nefumător. Să nu vorbim aici de puterea de muncă, de zile lipsite de la serviciu, de pensionare anticipată şi alte limitări provocate de acest obicei. Da, ştiu, în acest moment, o persoană pasionată de tutun va veni şi îmi va da un exemplu despre cineva care a împlinit 90 de ani, a fumat toată viaţa şi e sănătos tun. În copilăria mea, am cunoscut pe cineva care avea 80 de ani şi fuma, dar acea persoană nu a fost în viaţa ei la birou. Se trezea la cinci dimineaţa şi intră în casă la opt seara, vara dormea în podul cu fân, consuma alcool cu măsură, mânca numai ce avea în curte şi-n grădină, iar munca era, exclusiv, fizică. Nu se uită la televizor şi nu avea fotoliu în sufragerie. Câţi oameni moderni se încadrează în acest tipar?

Această lege e bună şi pentru că-i forţează pe fumători să conştientizeze momentul în care-şi aprind o ţigară. Decizia devine mai dificilă şi poate avea consecinţe. Problema fumatului e că mereu poate deranja pe cineva atâta timp cât are loc într-o încăpere. Cineva a postat pe Facebook o demonstraţie cum că alcoolul produce daune mult mai mari decât fumatul. E adevărat, dar dacă în România nu există legislaţie care să limiteze consumul de alcool, asta nu înseamnă că în alte state nu există. De exemplu, în Suedia, vânzarea alcoolului e monopol de stat. În SUA, e nevoie de licenţă specială pentru vânzarea de alcool, iar diferenţa dintre băut şi fumat este una fundamentală, atunci când bei, pe cei din jur nu-i ustura ochii, nu-i apuca tusea şi nu le miros hainele, deşi, pe termen lung, consumul de alcool are consecinţe la fel de grave pentru societate.

Mărturisesc cu mâna pe inimă că n-am cunoscut în viaţa mea un fumător care să nu vrea să se lase de fumat, iar această lege îi aduce un mic ajutor.

Text: Emanuel Isailă