Horaţiu Răcăşan, arhitect: „Pubertatea citadină” postrevoluţionară a Clujului se apropie de sfârşit

2015 este un an care va fi ţinut minte. Unii se încumetă să-l numească anul zero al unui tip nou şi mai  uman al  capitalismului românesc. Dacă lucrurile stau chiar aşa sau 2015 e doar un an sabatic luat de comisionarii sistemului rămâne de văzut. Unele răspunsuri pe această temă ni le va da anul viitor.

Cu o mobilizare de stare de asediu, procurorii au pătruns în 2015 în citadela corupţiei, după ce ani de zile au doar bătut la porţile ei. Potentaţii de ieri  au simţit spaima, uneori chiar frigul, celulelor de închisoare. Unul dintre ei este fostul preşedinte pe care destui îl suspectează că a patronat regimul mafiot.

Teama nu este îndeobşte un sentiment constructiv, iar atunci când este consecinţa unor acţiuni la limita legii a chiar organelor legii cu atât mai puţin. Paradoxal, în democraţia românească, frica aduce creştere economică. Cu ochii la DNA, miliardele de lei care anterior erau palmate şi plecau în paradisuri fiscale au rămas cuminţi în ţară. Poate fi una din explicaţiile performanţei economice ale unui guvern guraliv şi imprudent, totuşi cu bune rezultate economice.

Despre noul preşedinte în primul său an de mandat, nu sunt prea multe de spus, aşa cum nici dânsul nu a vorbit prea multe. A fost o binevenită pauză de silenzio stampa după opt ani de limbuţie prezidenţială agresivă. Preşedintele Iohannis a vrut un guvern al său şi, meritoriu, nu a forţat spiritul legii pentru a-l obţine. I l-a adus în cele din urmă emoţia colectivă declanşată de tragedia dintr-un club bucureştean. Guvernul de tehnocraţi format după demisia celui politic este o premieră în ultimii 25 de ani. Fiind prea devreme pentru a-i contabiliza realizări, să remarcăm  doar că pare îmboldit de bune intenţii, populat de persoane care stăpânesc domeniile şi călăuzit de practici europene.

Despre Cluj. Oraşul a parcurs un an nu tocmai rău chiar dacă elitele au rămas în zona provincială. La Bucureşti scandalurile urmăreau cazuri de plagiat în lucrările de doctorat ale politicienilor, la Cluj, preşedintele demis în cele din urmă al Consiliului judeţean s-a situat pe o treaptă mai jos: şi-a falsificat chiar diploma de absolvire a facultăţii. Primarul n-a reuşit, previzibil,   să ducă la final şantierele deschise pe bani europeni astfel încât câteva milioane de euro se vor pierde. Calvarul şoferilor a luat însă sfărşit şi ceea ce se întrevede din noua faţă a oraşului e îndeobşte apreciată. Mai mult, criza pare că a rămas în urmă, reluarea construcţiilor şi cozile de maşini de la mall-uri indică prosperitatea în creştere a urbei.  Cu normalitatea, dar şi cu tragismul său, 2015 a fost un an care a condus societatea românească pe un drum mai bun. (Redacția)

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Anul 2015 a fost prin excelenţă pentru clujeni un an în care în tot oraşul cuvântul de ordine a fost „şantier”. S-a lucrat şi încă se lucrează la străzi importante, trotuare, schimbarea stâlpilor de iluminat public sau înlocuirea pe alocuri a reţelelor de utilităţi. Încet-încet se conturează din fericire şi „faţa nouă” a oraşului, post-lucrări de infrastructură. Despre cum s-au văzut aceste investiţii şi ce aşteptări sunt de la 2016, am stat de vorbă cu arhitectul Horaţiu Răcăşan care a explicat pentru Transilvania Reporter care ar fi plusurile şi minusurile marilor proiecte derulate de municipalitate.

– Cum credeţi că se va schimba faţa oraşului, după ce toate aceste proiecte importante de infrastructură aflate în derulare vor fi finalizate?

– Evident, în bine. Întrebarea însă poate e mai bine formulată astfel: pentru cât timp? – pentru că în “buna tradiţie” de până acum în Cluj, fiecare asfaltare, pietruire, remodelare sau intervenţie urma a fi spartă, distrusă după nu mai mult de 2 ani – pentru alte reparaţii la canalizare/gaz sau altceva (bani publici să fie, căci are cine îi cheltui …). De ce permite Primăria aşa o risipă şi disconfort repetat, de ce nu există corelarea necesară între diferitele regii ce guvernează infrastructura oraşului, cine poartă responsabilitatea pentru aşa ceva? Îmi doresc să locuiesc într-un Cluj în care lucrurile se fac cu cap şi cu respect atât pentru cetăţean, cât şi pentru munca sau buzunarul lui. Acum nu simt asta.

– Ce credeţi că a adus nou anul 2015 la nivelul Clujului din punct de vedere al modului cum arată, cum se dezvoltă urbanistic, arhitectural? Mai ales că a fost şi anul în care deja am avut în vigoare un nou PUG.

– Cred că se simte un suflu nou, mai matur deci şi mai prudent. Noul PUG îşi propune alinierea Clujului la uzanţe specifice unei urbanităţi europene obişnuite, însî pe un “ground” care este departe de a se cala pe astfel de reguli (de unde şi fireştile nesuprapuneri). Acest fapt se datorează atât  “evoluţiilor” de după anii ’50 (naţionalizări/ industrializare forţată/construirea densă a cartierelor de blocuri), dar mai ales în urma “apoteozei” postrevoluţionare, de când nimic nu a mai contat, doar influenţa diverşilor actori, corupţia şi falsa competenţă a edililor ce au condus Clujul şi a  “favoriţilor” lor. Aceştia au dat naştere incoerenţei urbanistice şi au scăzut drastic calitatea vieţii (d)in Cluj. Însă, cu toate acestea, sunt semne certe că încet, încet “pubertatea citadină” postrevoluţionară a Clujului se apropie de sfârşit tocmai datorită evoluţiei cetăţenilor şi actorilor imobiliari de aici.

– Care consideraţi că ar trebui să fie direcţiile de viitor pentru Cluj din punct de vedere urbanistic şi al proiectelor publice?

– 1. Respectul faţă de cetăţean / contribuabil /omul de lângă tine – prin schimbarea cadrului de viaţă gri/pauper al cetăţeanului obişnuit al Clujului. Acest lucru se poate realiza uşor şi prin crearea de spaţii publice de calitate în cartierele de blocuri – realizate prin soluţii ingenioase împreună cu transformarea blocurilor deprimant de gri în clădiri eficiente energetic cu faţade/ grădini verticale (soluţii de secolul XXI, nu polistirenuire). Acest lucru ar produce reducerea cheltuielilor cetăţeanului cu încălzirea/ schimbarea imaginii cartierelor şi inclusiv dezvoltare economică durabilă (dacă demersurile s-ar face cu cap). Ar fi un prim semn că autorităţilor le pasă de fiecărei cetăţean. Clujul are şansa să fie vioara întâi în acest domeniu.

2. Redescoperirea Someşului de către clujeni şi (într-un târziu) de autorităţi precum şi a potenţialului nefolosit al acestuia, din punctul de vedere al promenadei, salbei de parcuri posibile, circulaţiei alternative şi a practicării diferitelor sporturi. În acest sens, pentru mine este o veste bună lansarea concursului de reamenajare a malurilor Someşului de către Primărie. Ar fi o mare ratare pentru Cluj (care nu şi-o poate permite acum) dacă acest demers nu s-ar şi finaliza cu amenajările şi dotările foarte necesare tuturor.
3. Să nu uităm că oraşul e al oamenilor şi nu al maşinilor şi aşa trebuie să rămână dacă nu vrem să devenim şi noi nişte maşini. În consecinţă, trebuie continuată strategia step-by-step de reducere a locului pentru maşini (carosabil) la minimul necesar funcţionării optime şi, simultan, de generare de noi spaţii pentru pietoni, biciclişti, etc. Bineînţeles aceste lucruri trebuie făcute împreună cu găsirea de soluţii pentru consecinţele directe ale acestei strategii (realizarea de parking-uri suficiente în cartiere, bike/car sharing, optimizarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun, etc.)

Mă opresc doar la acestea, ca fiind cele mai importante deşi sunt şi altele care cu siguranţă vor suscita discuţii în spaţiul public. Dacă se vor găsi soluţii măcar pentru acestea, eu mă voi declara satisfăcut de anul care vine.