Anul 2015 – careul evoluțiilor

2015 este un an care va fi ţinut minte. Unii se încumetă să-l numească anul zero al unui tip nou şi mai  uman al  capitalismului românesc. Dacă lucrurile stau chiar aşa sau 2015 e doar un an sabatic luat de comisionarii sistemului rămâne de văzut. Unele răspunsuri pe această temă ni le va da anul viitor.

Cu o mobilizare de stare de asediu, procurorii au pătruns în 2015 în citadela corupţiei, după ce ani de zile au doar bătut la porţile ei. Potentaţii de ieri  au simţit spaima, uneori chiar frigul, celulelor de închisoare. Unul dintre ei este fostul preşedinte pe care destui îl suspectează că a patronat regimul mafiot.

Teama nu este îndeobşte un sentiment constructiv, iar atunci când este consecinţa unor acţiuni la limita legii a chiar organelor legii cu atât mai puţin. Paradoxal, în democraţia românească, frica aduce creştere economică. Cu ochii la DNA, miliardele de lei care anterior erau palmate şi plecau în paradisuri fiscale au rămas cuminţi în ţară. Poate fi una din explicaţiile performanţei economice ale unui guvern guraliv şi imprudent, totuşi cu bune rezultate economice.

Despre noul preşedinte în primul său an de mandat, nu sunt prea multe de spus, aşa cum nici dânsul nu a vorbit prea multe. A fost o binevenită pauză de silenzio stampa după opt ani de limbuţie prezidenţială agresivă. Preşedintele Iohannis a vrut un guvern al său şi, meritoriu, nu a forţat spiritul legii pentru a-l obţine. I l-a adus în cele din urmă emoţia colectivă declanşată de tragedia dintr-un club bucureştean. Guvernul de tehnocraţi format după demisia celui politic este o premieră în ultimii 25 de ani. Fiind prea devreme pentru a-i contabiliza realizări, să remarcăm  doar că pare îmboldit de bune intenţii, populat de persoane care stăpânesc domeniile şi călăuzit de practici europene. (Redacția)

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Acest an a conținut patru fenomene politice semnificative, care se vor reflecta în mod indirect asupra anului viitor.

1. Cea mai timpurie dintre ele a fost ascensiunea în sondaje a PNL – victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale a mărit intenția de vot pentru forța politică care l-a susținut, un fenomen de tradiție în România. În cea mai mare parte a anului 2015, liberalii s-au aflat la egalitate sau chiar, în funcție de moment, înaintea alianței PSD+UNPR – o situație semnificativ mai bună decât în partea a doua a anului trecut, când se confruntau cu un decalaj de aproximativ 10%. Oportunitatea oferită de asocierea cu imaginea lui Iohannis a fost în mare parte irosită: adormiți de situația relativ bună din sondaje, tracasați de uzura provocată de îndelungul proces de unificare, solidificându-și o nouă conducere, încercând să țină pasul cu o guvernare Ponta care țintea printre altele și electoratul dreptei, liberalii nu au reușit să folosească anul 2015 într-un mod memorabil pentru ei sau pentru votanți. Mai mult, este posibil ca momentul „Colectiv” să degajeze energii și percepții de natură politică care să le dăuneze anul următor.

2. Cel înfrânt de Iohannis a căpătat în acest an o alură tragic-shakespeareiană. Precum Adrian Năstase din perioada 2001-2004, Victor Ponta a pariat în acest an cu hotărâre pe cartea inițiativelor de natură economică menite să aducă o îmbunătățire a nivelului de trai. Acestea au fost, ca de obicei, promovate intens pe canalele de media prietene și nu numai; au dezechilibrat și încurcat pe liberali; au creat dispute aprinse în rândul analiștilor din domeniu, aducându-i primului ministru simpatii temporare dar reale. Este remarcabil că acest program ambițios și complex nu s-a convertit nici într-o creștere a intenției de vot pentru PSD și nici în creșterea încrederii populației în Victor Ponta, care până la momentul demisiei sale din poziția de prim-ministru nu reușise să atingă din nou cota de dinainte de noiembrie 2014. Este foarte posibil ca bazinul pe care Victor Ponta îl putea accesa strict prin măsuri economice să fi fost deja captat în întregime, și deci ca utilitatea electorală a acestora să fi fost cvasi-nulă.

Fostul prim-ministru a avut de-a lungul anului și o problemă semnificativă de discurs politic, care accentua necesitatea concentrării pe economie. De-a lungul întregii sale vieți politice, adică de la intrarea în PSD și până în prezent, Victor Ponta a cunoscut doar piesa confruntării dintre social-democrați și Traian Băsescu, indiferent de ipostaza în care se afla acesta – primar al Bucureștiului, președinte popular sau lider antipatizat pentru măsurile austerității. În 2015, Victor Ponta s-a pomenit fără dușmanul său tradițional și, s-ar putea argumenta, singurul dușman împotriva căruia învățase să lupte eficient. Iar fostul președinte a fost, cea mai mare parte a anului, pe scutul istoriei. Încercările de a-l substitui nu au avut succes. Săgețile aruncate răzleț de către Ponta înspre noul locatar de la Cotroceni n-au avut vreun efect notabil. Acuzele și criticile aduse Alinei Gorghiu aveau efectul nedorit (de către Ponta) de a o legitima drept figură politică de prim-rang. În cele din urmă acest tânăr de 43 de ani a îngenuncheat în fața presiunii pentru schimbare a segmentelor sociale ostile, în fața acțiunilor DNA și a propriilor erori.

La vârful PSD a sosit un lider de altă textură decât cei din triada Năstase-Geoană-Ponta, triadă care a definit începutul de mileniu pentru social-democrați. Liviu Dragnea a acționat cu o precipitare lesne de înțeles în sensul rezolvării unor probleme cu care, de fapt, social-democrații se confruntă într-o formă sau alta de la începutul anilor 2000, dar care acum au devenit dificil de ignorat. Destinul i-a jucat un renghi, suprapunând condamnarea oficială a comunismului (și mineriadelor) cu un scrutin național pentru președinția partidului la care s-a pomenit singurul competitor. Pe fond, schimbarea de gardă la vârful partidului deplasează pentru prima dată centrul de greutate dinspre București spre teritoriu; dinspre parlamentari spre organizațiile județene; dinspre străzile cochete ale celor mai selecte și elitiste cartiere ale Bucureștiului înspre lumea celor 80% care locuiesc în afara marilor centre de producție economică, tehnologică și culturală.

3. Traian Băsescu s-a redefinit de-a lungul anului pe coordonate atipice, marginale, căutând cu asiduitate o temă prin care să împace propriile fantome cu reușita electorală, adică accesul în parlament post-2016. Până la momentul atentatelor din Franța zbaterile sale au părut inutile. Indiferent de succesul sau eșecul său din anul care vine, merită observat că în mentalul public există un actor nou în mentalul public, sau mai degrabă că prezența sa a devenit mai evidentă ca oricând. Xenoscepticismul e o atitudine care reunește temeri cu privire la capitalism, Uniunea Europeană și influența occidentului asupra României, frica apropo de terorism/migrație și mândria identitară de diferite sorginți, de la dacofilie la ortodoxia îngust înțeleasă. Iar xenoscepticismul este în ascensiune, chit că în 2015 nu și-a găsit o casă politică primitoare, capabile să-i ofere amploarea pe care putea să o degaje.

4. Cel mai puternic verdict la adresa polis-ului național n-are nimic de-a face, în sine, cu sigle și personalități politice. Explozia de emoție cauzată de incendiul din interiorul clubului Colectiv s-a datorat și unor vulnerabilități sistemice ale societății românești, în special în ceea ce privește relația dintre stat și cetățeni. „Asaltul” ciobanilor asupra Palatului Parlamentului poate fi văzut ca demonstrând că nemulțumirea afectează arii multiple ale societății românești – capacitatea de mobilizare și protest nu este restrânsă doar la adulții din centrele informatizate ale țării. Un factor agravant este faptul că clasa politică este „încărcată” de public cu vini, doleanțe și aspirații într-un moment în care capacitatea sa de a manageria acest pachet complex de percepții este în genere redusă. Un exemplu care spune multe: într-o țară în care tema corupției a căpătat o valență enormă, după cum arată sondaj după sondaj, în continuare se resping cereri DNA de anchetare sau arestare a parlamentarilor, excepțiile de la regulă fiind nepopulara (până și între parlamentari) Elena Udrea și momentele care urmează unor demonstrații clare și puternice a vox populi, sau măcar a unor populi.

Renegocierea contractului dintre votanți și votați a continuat de-a lungul anului 2015. Această evoluție este, fără îndoială, cel mai important proces pentru perioada în care ne aflăm. Prin comparație, ochiul istoriei va trece cu ușurință peste ascensiunile sau prăbușirile figurilor individuale.

Text: Barbu Mateescu, sociolog