Tinerii Clujului. Andrei Roth: „Comunitatea are foarte multe lucruri bune, dar administrația e în urmă”

La vârsta de 33 de ani, clujeanul Andrei Roth a realizat lucruri la care alții doar visează: a studiat Administrarea Afacerilor la una dintre cele mai prestigioase universități ale lumii, University of California, Berkeley, a lucrat în cardrul Microsoft, în Silicon Valley, ca analist financiar, după care, întors în țară, a ocupat posturi de conducere în mai multe companii de telecomunicații, înainte de a-și deschide propria firmă de consultanță. În timpul celor șapte ani petrecuți în Statele Unite, l-a întâlnit pe Steve Jobs și a schimbat câteva cuvinte cu „tatăl” Apple, deși mărturisește că nu l-a idolatrizat. Cu toate că America i-a devenit a doua casă, acesta s-a întors în țară, în orașul său natal, unde își propune să ajute cât mai mulți tineri să crească sub îndrumarea sa, dar și să contribuie, atât cât se poate, la dezvoltarea orașului.

De la Microsoft la criză

După încheierea facultății și-a încercat norocul în turism, devenind tour operator. „Îmi doream să ajut milioanele de operatori care stăteau la coadă după produsul meu pentru a veni în România”, glumește acesta. A învățat multe în domeniu, dar și-a dat seama că turismul nu ar fi reprezentat o afacere profitabilă la momentul respectiv. „Apoi, am lucrat la Microsoft. Eu m-am specializat pe finanțe, nu pe IT. În Cluj am făcut liceul de informatică. Știu bazele, înțeleg cod, dar nu programez. Am lucrat mai mult pe partea de business development, susținând echipe de vânzări în domeniul telecomunicațiilor. Lucrând în telecomunicații și pe tehnologiile noi de la Microsoft, am prins o oportunitate de a mă întoarce în România, într-o firmă de telecomunicații proaspăt deschisă. Am avut o oportunitate frumoasă pentru a mă întoarce, cu toate că după două săptămâni totul s-a spulberat pentru că a venit criza. Am rămas în România, dar m-am întors să lucrez în finanțe. Am făcut asta un an și jumătate, apoi am mers într-o altă firmă de telecomunicații, de infrastructură, unde am învățat cum se face sau mai bine spus cum nu se face business în România. Am cunoscut și mecanismele gri și am renunțat”, povestește acesta.

Dezamăgit de lipsa de moralitate și-a deschis propria firmă de consultanță, iar acum trei ani și-a asumat poziția de manager la Recognos, afacerea tatălui său. „Urăsc nepotismul, dar mi-am dat seama că eu îl aplic invers. Am o zonă de nesiguranță, pentru că vreau să demonstrez mereu că aduc valoare și că nu sunt aici numai așa”, spune acesta.

Sală de conferințe pentru ONG-uri

De curând, în cadrul firmei, Andrei pregătit o sală de conferințe atipică pentru angajații săi. Sala va putea fi folosită în afara programului de lucru de angajații care activează în diferite ONG-uri sau în cadrul unor asociații, în mod gratuit, pentru organizarea de evenimente. „Sala nu e foarte mare, dar 40 de oameni încap. Vreau să stimulez comportamentul oamenilor de a se implica în ONG-uri, în comunitate, așa că le pun la dispoziție o sală. Noi suntem o industrie binecuvântată, oamenii câștigă bine. Putem să îi ajutăm și pe alții”, este de părere Andrei.

Acesta a început să se implice mai mult în comunitate în urmă cu câțiva ani. „La București am fost într-un program al Institutului Aspen, The Young Liders. Acolo l-am cunoscut pe Valeriu Nicolae, care se ocupă de programele pentru copiii din Ferentari. Am avut un program de community  involvement care era obligatoriu în programul de leadership. Acolo am cunoscut un băiat din Urlați, în cadrul unui campionat de fotbal. Era cel mai bun. Am discutat cu o amică și i-am spus că e foarte bun, iar ea mi-a propus să îl ajut cu ceva. Am zis că voi vorbi cu ceva prieteni pentru a-l primi la un club sportiv. Copilul nu mai mergea de câțiva ani la școală, dar era foarte lucid pe tema asta. Știa că nu e bine să nu meargă la școală, dar era conștient că părinții nu îl pot susține cu nimic. I-am căutat părinții copilului, dar neștiind cum să dăm de ei ne-am dus în Urlați. În Urlați cu chiu cu vai le-am găsit casa, dar am aflat că părinții lui și cu el au plecat la Urziceni la unchiul lor, pentru că nu mai avea bani pentru a plăti întreținerea. Mergem la Urziceni, îi găsim, iar după jumătate de oră am plecat cu copilul la București. De atunci e în București. Copilul a crescut, are 16 ani acum, joacă fotbal, merge la școală. E un caz pozitiv. Un copil deștept, serios. Eu și câțiva prieteni ne asigurăm că are tot ce e nevoie, discutăm cu el, îl susținem. E pe un drum bun. E un caz izolat. Nu se rezolvă problema sărăciei, problema discriminării, crimele comunității, dar e un caz în care m-am implicat. Nu e confortabil, dar impactul poate fi foarte frumos. De asemenea mă implic în acțiuni de mediu”, povestește tânărul.

Program anteprenorial național

Pe lângă acțiunile sociale, Andrei s-a implicat de asemenea, în zona de start-up, dorind să își fructifice experiența dobândită de-a lungul timpului atât în țară, cât și în străinătate. „Am văzut ce se întâmplă în sistemul anteprenorial din România și mi se pare că e multă vorbărie și multă energie risipită. Am făcut timp de doi ani un program pe care doresc să îl extind la nivel național. E un program care crează echipe mai mult decât unul de educație anteprenorială. În sistemul universitar din Statele Unite există o colaborare interdisciplinară foarte bine dezvoltată. Asta am încercat să fac: un program în care să aduc oameni, studenți, să lucrez cu ei două luni, timp în care să se genereze echipe. Pe ideea că dacă pui minți diferite la un loc o să vină chiar cu ceva nou. Noi începem să avem un sistem anteprenorial, dar ne lipsește partea de inovație, iar cea care există nu este conectată cu piața.

Am făcut acest program voluntar timp de doi ani, ne-am ocupat de el 25 de persoane, am făcut lecții, am încercat să vedem ce merge și ce nu. Acum dorim să facem un program național”, spune acesta.  Cu toate că după cele două luni, nu s-au lansat imediat start-up-uri, pe Andrei nu îl deranjează acest aspect. „Pe mine cel mai mult mă interesează ca oamenii să învețe să colaboreze. Noi suntem foarte multe insule, dar nu funcționăm ca un arhipelag. Pentru mine acesta e scopul: colaborarea interdisciplinară. Vreau ca oamenii să facă lucruri împreună. Aceasta e viziunea mea”, spune Andrei.

„Clujul nu trebuie să devină Sillicon Valley”

Refeitor la cartierul „IT-iștilor” care se contruiește pe Dealul Lomb, tânărul care a muncit în Silicon Valley este reticient: „ Eu nu înțeleg proiectul Cluj Innovation City. Au vrut să facă o bulă și să izoleze într-un cartier IT-iștii, să îi scoată din comunitate. Mi se pare cea mai mare tâmpenie. E o aberație. Folosesc o industrie pentru imobiliare. De ce? Pentru a atrage bani europeni. Nu înțeleg de ce ne concentram să facem un cartier, când Clujul este în sine un innovation city. Trebuie să te uiți la lucrurile bune care se întâmplă și pe acelea să le stimulezi. Facem un oraș în care separăm, nu integrăm. Una dintre cele mai mișto chestii pe care le are Clujul e faptul că are multă diversitate. Nu o rupe! Nicio firmă nu a venit cu nevoia asta, au venit birocrații cu ideea. Sillicon Valley este un concept bazat pe un ecosistem de finanțatori, bazat pe două universități foarte puternice Standford și Berkeley, situate pe două părți ale unui golf și care au între ele 20 de laureați Nobel, care aduc cei mai buni studenți din lumea asta. E un sistem educațional care stimulează colaborarea între oameni. Aia e Sillicon Valley! Clujul nu trebuie să devină Sillicon Valley. Clujul trebuie să vadă ce atuuri are și să și le pună în evidență! Lumea nu înțelege atuurile Clujului. Care sunt acestea? Avem studenți. De ce avem studenți? De ce vin companiile aici? Pentru că este un oraș care are culturi diferite la un loc. Primăria dă în judecată o asociație pentru ca nu cumva să scrie în ungurește la intrarea în oraș. Cum să vorbești despre Capitală Europeană, când te lupți în instanță pentru plăcuțele bilingve? Nu îți miroși ipocrizia? Comunitatea are foarte multe lucruri bune, dar adminsistrația e în urmă”, consideră Andrei.

Cu toate că a locuit șapte ani în afara țării Andrei se simte legat de locurile natale. „Mă simt român. Mă simt și american pentru că am învățat multe acolo. Eu de fapt sunt pe sfert român pentru că familia mea e compusă din toate națiile care au umblat prin țara asta, dar mă simt român. Îmi pasă de ce se întâmplă aici”, spune acesta.

De când s-a întors în Cluj, a devenit un fel de „agent” al poliției locale, atrăgându-le mereu atenția oamenilor legii despre problemele întâlnite pe străzile orașului, dar mai ales asupra mașinilor parcate neregulamentar. „În America mergeam pe stradă, vedeam ceva care nu îmi plăcea, dar nu spuneam nimic. Aici mă râcâie. Aici e acasă. Vreau să fac ceva, să iau atitudine într-o formă sau alta. Tot a doua zi sun la poliție sau la primărie”, spune acesta. Cu toate că după două zile o problemă „rezolvată” e la loc, Andrei nu renunță. Sună iarăși la poliție, în speranța că în cel mai scurt timp, centrul orașului va deveni pietonal, iar măcar o parte din parcările ilegale vor dispărea.

[stextbox id=”custom”]

Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Faptul că Clujul are energie, o energie creativă, care trebuie stimulată. Multiculturalitatea.

Care este locul preferat din Cluj?

Piața Muzeului. De când era mic și piața era săpată, plină de mașini, îmi imaginam cum ar fi arăta aceasta pietonală.  Mi s-a împlinit visul. E un loc deosebit, are ceva aparte. E cea mai europeană și cea mai clujeană piață. Îmi place de asemenea, Pădurea Hoia. Este acolo un loc aparte, lângă stația meteo.

Ce ai schimba în acest oraș?

M-am născut în Cluj, am copilărit aici, am locuit în toate cartierele. Am o relație foarte problematică cu comunitatea aceasta. Mi se pare că e anchilozată, închisă. Suntem într-o autosuficiență. Într-adevăr la nivel național Clujul crește cel mai bine și e bine, dar acum trebuie să începi să faci mai mult, când ai acest boom. Discuția e bazată doar pe cum obținem fonduri. Transilvania are ceva fantastic. E multiculturală. E o multiculturalitate pozitivă. Politicul încearcă de multe ori să o ducă într-o zonă negativă, dar oamenii trăiesc aici de secole împreună. Clujul înseamnă mai mult pentru istoria maghiară decât pentru istoria română, iar asta nu înseamnă că Clujul e unguresc, înseamnă că e un potențial enorm de turism.

Ce aș schimba? Deschiderea față de exterior. Hai să fim puțin mai umili, să vedem ce se întâmplă și în alte locuri și să ne deschidem către istoria noastră, să nu ne certăm care am fost primii aici, ci să ne bucurăm că am fost toți aici. E ceea ce ne face deosebiți. Aș îmbrățișa istoria, nu aș încerca să o îndrept într-o direcție sau în alta. Aș lua lucrurile bune care se întâmplă în alte orașe și le-aș implementa aici. Clujul este un centru medical foarte important, al doilea din țară după capitală. Nu există nimic la nivel de administrație care să ajute asta. Aș face autobuze care să aducă oamenii în zona spitalelor, un circuit special pentru asta și mai multe parcări în zona spitalelor. Aș stimula mai mult cercetarea, cercetarea reală. Aș face mai multe parcuri. Aș investi în transportul public și l-aș face metoda principală de transport în oraș. Aș face ceva cu Pata Rât. Oamenii din Cluj nu sunt conștienți că Pata Rât e cel mai mare ghetou din România. Ferentari e integrat, e în oraș, are tramvai. Bucureștiul știe că are problema asta, Clujul nu știe. Inclusiv cei care erau pe Coastei au fost mutați să nu îi vedem. Nu gândim pe termen lung.

Ce merge bine în Cluj?

Industria de IT merge, crește, e competiție. Clujul a crescut mult la nivel de multiculturalitate. Se văd bine din afară universitățile. Sunt o oportunitate imensă. Dacă mergi pe stradă pe Victor Babeș, de exemplu, nu prea auzi limba română. Mi se pare genial. Arabă, suedeză, franceză, indiană, auzi toate limbile. Clujul devine un oraș cosmopolit. Avem universități bune. Au imperfecțiuni, dar merg bine.  Studenții străini, cei de la medicină mai ales, nu sunt integrați. Învață doar la linia lor de studiu, numai în limba lor, au cursuri separate, au bibliotecă separată. Am discutat la un moment dat cu o tipă din Maroc care era de cinci ani în Cluj. Am întrebat-o ce îi place, ce a vizitat. Mi-a zis că a fost la Sibiu și la Brașov. A zis că nu are niciun prieten român. Oamenii aceștia sunt parașutați aici și apoi pleacă. Nu rămân cu nicio legătură. E o oportunitate pierdură pentru Cluj. Primul instinct când mergi într-o țară străină e să stai cu ai tăi dacă nimeni nu îți facilitează interacțiunea cu restul comunității.

Se văd schimbări. Se fac lucruri, dar nu sunt făcute încă bine. Sistemul de bike-sharing e foarte bine că începe să se întâmple. Ai 10 km de pistă, dar mai e mult de lucru. Transportul public începe să meargă. Ai cardul acela, care încă nu merge, dar nu mai trebuie să capsezi biletul. Dacă mergi să îți plătești taxele la primărie, sistemul e civilizat, nu trebuie să stai la cozile acelea interminabile. Sunt lucruri care se întâmplă , dar mai este mult de lucru.

Am umblat mult prin lume. Toate economiile mele merg în bilete de avion. Scopul meu este să călătoresc. Dacă vin la Cluj, cum mă descurc din aeroport? Dacă vreau să iau autobuzul de unde știu de unde pot face asta? Există, dar nu sunt semnalizate stațiile. De unde să știu ce să fac dacă aterizez random la Cluj? Am fost așa în Ostra, în Cehia, acum zece ani. Nu aveam nicio idee despre oraș. La ieșirea din gară e centrul turistic, acolo mi-au explicat tot: unde pot să merg, cum ajung în centru. La Cluj cum te descurci dacă nu îți faci temele? Nu avem încă empatie pentru consumator.

S-au făcut proiecte mari. Parcul Mare e frumos, dar încă sunt puține parcuri. E foarte puțin spațiu verde. Au băgat Făgetul și Hoia în intravilan și atunci ne iese bine spațiul verde pe cap de locuitor. Dar pădurile sunt în afara orașului și nu sunt nici amenajate.

Aș dori să existe și aici un transportul public real. Am fost recent în Sevilla, prin centru, pe stradă e o linie de tramvai. Atât. Cum ar fi să te aducă tramvaiul în față la Matei Corvin? Mi-ar plăcea ca transportul în comun să fie separat de trafic, iar centrul pietonal, cu tramvai.

Cum vezi Clujul peste cinci ani?

Cu un transport public funcțional. „Un oraș bogat nu este unul în care toți oamenii au mașină, ci acela în care și oamenii bogați folosesc transportul public”. Un transport public în care lumea citește. Un oraș în care studenții străini sunt integrați în comunitate, în care sunt programe active de sprijinire a comunităților defavorizate în care lumea se implică, un oraș conștient de problemele lui, un oraș cu mai multe parcuri, un oraș în care transportul public și bicicletele să funcționeze împreună.

Cum te vezi pe tine peste cinci ani?

Continuând să ajut oamenii să crească, lucrând cu oameni tot mai buni, tot mai deștepți și tot mai creativi. Respirând un aer mai curat în Cluj și nu pentru că am citit o știre în care se spune că avem cel mai curat aer, ci pentru că chiar e curat. Mă văd zâmbind pe stradă. Privind cerul. Mă văd într-un oraș în care în centru se vorbesc multe limbi. Mă văd într-o zonă în care IT-ul generează noutăți în colaborare cu alte industrii, în care IT-ul este catalizatorul întregii societăți. IT-ul nu este o industrie în sine, este un catalizator. IT-ul poate face agricultura bună, turismul bun și așa mai departe.

Care sunt cărțile care te inspiră?

„Catch 22”de Joseph Heller, „Noaptea” de Elie Wiesel și „Fructele mâniei”  de John Steinbeck

Filme preferate?

„The dear hunter”, „Festen” și „Good Bye, Lenin”.

Care sunt oamenii/personalitățile care te inspiră?

Elon Musk este omul pe care vreau să îl cunosc. Este singurul om din ultimele generații care chiar vrea să schimbe lumea și face ceva dramatic pentru a o schimba în bine. Oamenii care schimbă lumea sunt cei care nu știu că nu se poate. Din România, Valeriu Nicolae și Principesa Margareta.

Ai un motto?

Mai bine regreți ce ai făcut decât ce nu ai făcut.

Există ceva care te enervează?

Naționalismul mă enervează la culme oriunde ar fi în lumea aceasta. Mă enervează biserica, ca instituție politică. Mă enervează lipsa dialogului.

Există un obiect fără de care nu ai putea trăi sau care, dacă ți-ar lipsi, ți-ar îngreuna existența?

Pașaportul, ca titlu de călătorie.

[/stextbox]