Dan Chiribucă, sociolog: Comportamentul altruist aduce beneficii celui care dăruieşte

La fel cum industria de consum se înstăpâneşte peste sărbătoarea Crăciunului şi actele de caritate de sfârşit de an se  profesionalizează în România. Iar în mai proaspătul evidenţiat domeniu al carităţii, nu întâmplător, la Cluj,   în avangardă se află cea mai prosperă industrie a oraşului, cea de IT.

Firmele din industria IT sunt printre cei mai generoşi contributori ai organizaţiilor şi fundaţiilor de caritate clujene, spun reprezentanţii acestora. Donaţiile firmelor de înaltă tehnologie, chiar dacă sunt consistente, sunt mai rar mediatizate pentru că cel mai adesea ele cer confidenţialitate. Tinereţea, bunăstarea şi o abordare pozitivă a vieţii încurajează comportamentul altruist al managerilor şi lucrătorilor din IT şi fac din ei, în general, actori sociali mai implicaţi.

IT-ul nu are desigur monopol pe altruism. Atmosfera de sărbătoare a Crăciunului, spun sociologii, contribuie la amplificarea comportamentului caritabil şi, cel puţin la Cluj, acest lucru se vede. Cu fiecare an, oraşul se deschide tot mai mult şi inventiv spre nevoile celor defavorizaţi. În acest număr,   Transilvania Reporter face o incursiune în lumea relativ nouă a carităţii, inventariind acţiunile de binefacere din preajma sărbătorilor. Acţiuni care îi aduc câteva clipe în luminile rampei pe cei care nu au parte de aşa ceva decât arareori şi care, potrivit specialiştilor, sunt benefice nu doar celor care primesc, ci şi celor care dăruiesc. Dăruind, avem sentimentul că suntem mai buni, devenind astfel mai buni, spune sociologul Dan Chiribucă.

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Dan Chiribucă susține că actele caritabile sunt benefice atât celui care le face, cât şi celui căruia îi sunt destinate.

„Dăruind avem sentimentul că suntem mai buni şi devenim astfel mai buni. Comportamentul altruist aduce foarte multe beneficii celui care dăruieşte, beneficii de natură economică, chiar dacă nu întotdeauna directe, de natură socială şi psihologică. A ajuta pe altii reprezintă şi o modalitate simplă şi la îndemână de a semnaliza atât nouă înşine cât şi celor din jurul nostru nu doar că suntem buni, dar şi că avem un status social care ne permite să fim generoşi”, susţine Dan Chiribucă.

Potrivit acestuia, şi atmosfera de sărbătoare are o contribuţie în privinţa comportamentului caritabil: „În plus, în perioada sărbătorilor apar doi factori suplimentari care contribuie semnificativ la creşterea numărului de comportamente caritabile: solicitările sunt mai frecvente şi aşteptările sociale pentru astfel de comportamente sunt mult mai mari decât în perioadele normale ale anului; pe de altă parte, toţi suntem mai relaxaţi, ne simţim bine, suntem fericiţi, iar aceste sentimente intens pozitive ne fac să fim mai sensibili şi mai atenţi la nevoile celorlalţi, mai generoşi şi mai dispuşi în a-i ajuta pe cei mai puţin fericiţi decât noi”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu