Barometru IRES: Peste trei sferturi dintre români cred că este necesară o reformă în administrație

Reforma în administrație trebuie să fie o prioritate, rezultă în urma ultimului studiu IRES. 80% dintre cei intervievați au răspuns că este absolut necesară o reformă în administrație atât la nivel central, cât și local.  În relația cu administrațiile locale și naționale românii sunt nemulțumiți mai ales de birocrația existentă în instituțiile publice, dar și de intervalul mare de timp pe care îl petrec în fața ghișeelor. De asemenea, o altă mare problemă o reprezintă corupția în creștere din cadrul instituțiilor publice. 

80% dintre participanții la Barometrul IRES de evaluare a percepției calității serviciilor publice din România apreciază că administrația publică are nevoie în mare și în foarte mare măsură de reformă la nivel central. 77% cred că reforma administrației este necesară la nivel județean, iar 76% sunt de părere că reforma este necesară la nivel local.

În opinia participanților la studiul IRES, printre cele mai mari probleme ale administrației publice românești în momentul de față sunt: corupția (13%), birocrația (11%) și incompetența/slaba pregătire (8%).

Din perspectiva a 39% dintre respondenți, administrația publică din România încurajează reducerea corupției. Însă mai puțin de o treime (27%) dintre cei chestionați cred că administrația din țara noastră încurajează creșterea transparenței, 26% cred că administrația încurajează mobilitatea angajaților și doar 23% sunt de părere că încrajează atragerea tinerilor.

Evaluarea gradului de satisfacție a cetățenilor cu privire la serviciile oferite de instituțiile publice din România arată că:

· 69% dintre cei chestionați sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de orarul de funcționare a instituției cu care au interacționat

· 59% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți de felul în care au fost primiți

· 59% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți de amabilitatea angajaților

· 56% dintre respondenți sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de accesul la informații

· 52% dintre cei chestionați se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de disponibilitatea serviciilor de care au avut nevoie

· 48% dintre participanții la studiu spun că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de pregătirea angajaților pentru a răspunde nevoilor angajaților

· 47% dintre respondenți susțin că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de transparența procesului

· 46% declară că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de accesul la serviciul dorit

· 42% se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de timpul în care s-a desfășurat procedura

· 37% spun că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de soluționarea problemelor care au apărut pe parcurs

· 33% spun că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de procedura de formulare a unei reclamații

· 53% se declară nemulțumiți și foarte nemulțumiți de timpul de așteptare

· 54% se declară nemulțumiți și foarte nemulțumiți de simplitatea procedurii

· 56% se declară nemulțumiți și foarte nemulțumiți de numărul actelor necesare

studiu IRES

Sănătatea (78%), educația (69%) și ocuparea forței de muncă (54%) sunt principalele domenii pe care respodenții le consideră prioritare pentru administrația publică în următoarea perioadă.

Îmbunătățirea eficienței serviciilor publice (52%), creșterea utilizării internetului în accesarea unor servicii publice (38%), scăderea cuantumului ajutoarelor sociale (33%) sunt primele trei opțiuni ale participanților la studiu atunci când vine vorba despre posibile soluții de reducere a cheltuielilor publice.

Îmbunătățirea tratamentului egal al cetățenilor (60%), luarea în considerare a sugestiilor cetățenilor (59%), simplificarea demersurilor (54%), creșterea rapidității cu care se răspunde solicitărilor (51%) și scăderea costurilor din bani publici (51%) sunt aspectele legate de serviciile publice în privința cărora cei mai mulți respondenți ar dori să observe îmbunătățiri în următorii ani.

De asemenea, taxele și impozitele sunt domeniul indicat de jumătate dintre participanții la studiu ca fiind cel în care ar putea fi făcute economii fără a scăde calitatea serviciilor.

49% dintre respondenți apreciază că, în ultimii 5 ani, nivelul corupției în mediul public a crescut, în timp ce 31% cred că a scăzut, iar 13% că a rămas la fel.

Mai mult de trei sferturi dintre cei chestionați susțin că în ultimele 12 luni nu s-au întâlnit cu o situație în care le-a fost solicitat să ofere mită pentru serviciile prestate în sistemul public.

67% dintre respondenți spun că au încredere în mica și foarte mica măsură că drepturile lor sunt apărate în România.

Studiul a fost realizat în perioada 2-4 decembrie pe un eșantion de 1.100 indivizi.

Stu

IRES – BAROMETRUL PERCEPȚIEI CALITĂȚII SERVICIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA by IRES_ARES

diul integral:

Distribuie:

Postaţi un comentariu