ISU Cluj a depistat 48 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor în localurile clujene
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj continuă acțiunile de control privind prevenirea incendiilor la localurile de alimentație publică (cluburi, baruri, discoteci și săli de cinematograf/spectacole, etc.) din județul Cluj. Săptămâna trecută au fost controlate, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte 24 de astfel de obiective din oraș.
În cursul acestor acțiuni, cadrele Inspecției de Prevenire au depistat un număr de 48 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care șapte avertismente și 17 amenzi, în cuantum de 221.000 lei.
Principalele încălcări ale normelor de securitate la incendiu constatate se referă la: deficiențe privind organizarea activității de apărare împotriva incendiilor, deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență – având caracter tehnic – identificate în obiectiv.
Acțiunile de control ale personalului Inspecţiei de Prevenire și a subunităților de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al județului Cluj vor continua şi în perioada următoare în tot județul atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale, instituții de invățământ, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii şi localităţi).