Ioan Hosu: Protestele din stradă reflectă nemulţumirile întregii societăţi româneşti

Sunt tineri, dinamici, gălăgioşi şi îi mână credinţa că sunt meniţi să schimbe România. Ocupaţia lor de seară e strada. Unii vor să o schimbe în cea de politician. Mişcarea lor de protest coagulată în jurul emoţiei generate de tragedia din clubul Colectiv i-a dat fostului premier şansa unei ieşiri onorabile. Şi preşedintelui, oportunitatea de a muta cum gândea de mult să o facă.

Moartea în flăcări a atâtor oameni frumoşi şi cu poftă de viaţă a fost declicul care a declanşat acţiunea străzii. Mai departe, combinaţia dintre revendicările protestatarilor utile proiectului prezidenţial şi slăbiciunea partidelor a transformat manifestaţiile în furtuna perfectă care l-a purtat pe preşedintele  Iohannis spre scopul propus.

La aproape un an de la câştigarea alegerilor, preşedintele preia conducerea ţării. A numit premierul pe care l-a avut în minte şi, după ce a spart fosta coaliţie de guvernare, i-a asigurat acestuia o majoritate care să-i dea votul în parlament. Mai mult, spre deosebire de alegerile nechibzuite făcute la constituirea corpului de consilieri, propunerea sa de prim-ministru e dătătoare de speranţă.

Dacian Cioloş este al treilea tehnocrat care prezidează un guvern după 1989 şi la acest moment. El a fost numit pentru un mandat de un an, la fel ca predecesorii săi Teodor Stolojan şi Mugur Isărescu. În schimb, dacă mandatul celor doi viza strict performanţa economică şi pregătirea alegerilor, apariţia galeriei ca un nou actor politic îl presează pe Dacian Cioloş să iniţieze schimbări profunde care să zguduie şi să reconstruiască societatea aşa cum îi cere vocea străzii. Între altele, sobrul domn Cioloş, născut în Sălaj, şcolit în Cluj şi educat în politica europeană, va trebui să găsească răspuns şi celor care îi strigă „cine nu sare, nu vrea schimbare”.

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Sociologul Ioan Hosu spune că protestatarii care au ieşit în stradă după incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti sunt aceiaşi care au ieşit în stradă şi în anii trecuţi, iar nemulţumirile acestora sunt generale la nivelul societăţii româneşti.

„Cei pe care acum îi vedem în stradă i-am văzut şi în 2012, şi în 2013, şi în 2014, şi în 2015. Eu cred că suntem într-un proces de contestare care debutează cu mult timp în urmă şi ceea ce s-a întâmplat la Colectiv e doar un moment care precipită şi care declanşează protestele de stradă. Contestarea actualei elite politice sau lupta cu instituţiile statului a început mai demult. Am avut mai multe semne ale acestei îndepărtări şi contestări a politicului în principal. Am văzut în decursul timpului mai multe semne, pe care analiştii politici, politologii, sociologii le comentau: e vorba de prezenţa scăzută la vot, să nu uităm de boicotul votului, votul alb sau anularea votului. Am avut în câteva cicluri electorale astfel de campanii destul de vizibile. Cred că protestatarii aceştia nu sunt doar tinerii educaţi, din mediul urban mare, cu venituri peste medie. Ei sunt vizibili pentru că se manifestă şi în stradă, îi vedem şi pe reţelele sociale sau în spaţiul virtual, dar cred că avem de-a face cu o nemulţumire aproape generalizată în România. Nu cred că cei din rural, de exemplu, sunt foarte fericiţi, dacă îi întrebi de viaţa lor, de lipsa infrastructurii de bază –medicală, educaţională, transport etc. Calitatea vieţii, aşa cum o ştim şi din statistici şi din toate recensămintele, nu e extraordinară în rural şi nu cred că oamenii aceia sunt mulţumiţi de viaţa pe care o au. Clasa mijlocie în ultimii 7-8-10 ani, aşa firavă cum era, începe să fie şi mai filiformă, mai erodată.

Pe scurt, aici e vorba de o Românie în care decalajele sunt tot mai mari, şi economice, şi modul în care se distribuie inechitabil veniturile în societatea românească şi vorbim de al doilea fenomen –contraperformanţele elitei politice. De fapt, noi nu mai avem o elită politică, asta pentru că mecanismele de selecţie sunt contraperformante; nimeni nu doreşte să se asociez cu politicul. Cei care o fac, o fac pentru a căpuşa şi pentru a obţine beneficii financiare destul de rapid. Cred că e vorba de un proces în care, pe de o parte, vedem o Românie care se maturizează şi se modernizează ca mentalităţi, şi vedem instituţii care nu reuşesc să se modernizeze. Protestul acesta trebuie văzut şi ca un strigăt de ajutor al oamenilor, pe care îl adresează statului, instituţiilor statului, Bisericii Ortodoxe, mass media, pentru că am văzut că mass media e propagandizată, biserica nu reacţionează bine. Oamenii aceştia cer până la urmă şi un ajutor acestor instituţii. Ei nu mai sunt reprezentaţi de instituţii, nici de partide, nici de stat, nici de biserică. Oamenii vor să aibă lideri spirituali, politici, economici, religioşi etc, vor să aibă lideri care să îi reprezinte, vor pe cineva care să-şi asume să-i conducă, pentru că actul conducerii este unul de maximă responsabilitate. Trebuie să fie asigurat un cadru echitabil şi bunăstare şi nu-i uşor să conduci astăzi. Oamenii nu mai vor acum să fie conduşi de profilurile pe care le-au văzut în 25 de ani. Au aşteptat ca lumea să se schimbe şi nu s-a schimbat. Acum, presiunea aceasta e să forţeze oarecum schimbarea”, consideră Ioan Hosu.

El consideră că tinerii sunt mai vizibili acum, deoarece ei au învăţat să se exprime şi să se manifeste altfel decât generaţiile anterioare, generaţii care s-au obişnuit cu alte condiţii în comunism: „Nemulţumirile sunt generale, dar există nişte diferenţe de generaţie în ceea ce însemnă activismul. Există alte practici pe care tinerii le-au învăţat, au învăţat că dacă vrei să spui ceva, poţi să spui, pentru că asta înseamnă reţelele sociale astăzi: încurajează exprimarea individului. E o formă de învăţare socială, au crescut cu ea. Cei care de 50 de ani au crescut într-un alt sistem şi cu alte practici zic că şefu-i şef, că trebuie să taci şi să nu comentezi nimic, pentru că s-ar putea ca cineva să te salte. Dup ce ai făcut asta 40-50 de ani, e mai greu acum să te desprinzi de practicile astea şi spui: treaba lor, nu-mi place, dar acum ce să fac, că nu pot schimba. E vorba de atitudini diferite faţă de situaţiile problemă cu care te întâlneşti”.

Potrivit lui Ioan Hosu, cei care acum protestează în stradă pot deveni o forţă dacă se organizează într-o formă sau alta, nu să rămână o masă difuză: „Da, pot fi o forţă care să schimbe lucrurile în România, dacă se organizează, dacă structurile acestea vor căpăta forme instituţionalizate sau organizate, nu neapărat partide; pot fi platforme civice puternice, platforme care să fie reprezentate şi care să funcţioneze într-o paradigmă instituţională. Altfel, ca masă difuză, e destul de greu să influenţezi mersul politicii. Sigur, protestele schimbă o figură, două, trei, pică doi, trei la vârf. Dar în jocul democratic avem structuri organizate, entităţi cu care discutăm. Da, ei rămân o forţă dacă vor exploata ceea ce-ţi dă legea acum; ai voie să faci partid cu trei oameni. Vrei forţă şi vrei să schimbi? Schimbările astea nu se rezumă la nişte demisii, aici trebuie să regândeşti rolul birocraţiei şi al statului în viaţa de astăzi, iar pentru asta ai nevoie de dezbateri, ai nevoie să schimbi Constituţia, ai nevoie de regionalizare etc”.