Recolta de kiwi de pe Dealul Feleacului: peste 40 de kilograme culese într-o singură zi

În comuna clujeană Feleacu, în grădină „la Dascălu’”, recolta de fructe din acest an nu s-a limitat la obișnuitele mere, pere nuci și struguri, ci a venit cu câteva zeci de kilograme de kiwi, acele fructe mici, cu formă ovală, cu miezul verde, cărnos, acrișor și cu coaja pufoasă. Deși sunt considerate fructe exotice, care cresc în zone cu climă caldă, plantele par să se adapteze cu ușurință și în România.

Deși „cultura” de kiwi din grădina Mănăstirii Stavroanastasis se limitează la două plante, preotul Sabin Făgăraș spune că acesta a fost acel mai roditor an pentru ele, dovadă cele 45 de kilograme de fructe pe care le-a cules într-o singură zi, reprezentând recolta pe tot anul. În pădurile din Asia, de unde este originară, planta care face kiwi poate fi descrisă ca un arbust cu vițe lungi, viguroase și lemnoase, asemănătoare lianelor, cu aspect de arbust cățărător. Adesea un astfel de arbust acoperă o zonă de câțiva metri. În România,  există culturi de kiwi în Satu Mare, Mehedinți, București, sau Constanța.

„Plantele le-am adus din Italia, în urmă cu aproximativ opt ani, sub formă de câteva ramuri. Spre deosebire de viața de vie, planta de kiwi are nevoie de polenizare încrucișată din partea unei plante separate, neroditoare. Așa că am adus o plantă cu flori mascul și trei cu flori femelă. Din patru, doar două au supraviețuit. Eram la niște cunoștințe lângă Milano care aveau o grădină cu tot felul de plante și mi-au sugerat să duc câteva ramuri cu rădăcini și în România. Le-am pus în valiză și venind cu trenul înapoi spre casă a fost destul de ușor. Primul an a fost o problemă pentru că mi-au murit dintre ele, dar care s-au prins au fost roditoare. Le-am pus puțin gunoi și apă, iar stilul de creștere este ca cel al viței de vie. Atât doar că după ce s-au despovărat de greutatea fructelor le-am ridicat puțin cu niște propte. Plantei îi cad frunzele, se mai curăță ca și vița de vie, dar în rest nu necesită îngrijire deosebită. Au nevoie de multă apă, dar anul acesta nu a fost problemă pentru că a plouat destul de mult. De pe o singură plantă am adunat patru găleți de fructe, adică în jur de 45 de kilograme. Le țin în biserică până se înmoaie puțin, să nu fie așa dure și până la Crăciun trebuie consumate”, precizează Preotul Sabin Făgăraș.

În grădina de două hectare, din zona pe care localnicii o numesc Sub Coastă, preotul Sabin Făgăraș mai cultivă zarzavaturi, viță de vie și pomi fructiferi. Iarba o cosește în fiecare an și o folosește pe timpul iernii pentru cele 20 de oi pe care le crește. Mai are câțiva iepuri, o pisică și un câine.

Născut în comuna Pogăceaua din județul Mureș, Preotul Sabin Făgăraș slujește la Mănăstirea greco-catolică Stavroanastasis (Cruce-Inviere) din 1997 de când s-a întors în România, de la Roma, unde și-a urmat studiile începând cu anul 1990. În prezent, la cei 65 de ani ai săi, locuiește într-o casă din 1859, unde a trăit familia lui Pop Ștefan și Anastasia, numită și Dascălu’, o familie numeroasă formată din nouă membri. Din dorința celor rămași în viață, în 1995 a fost fondată Mănăstirea Stavroanastasis (Cruce-Înviere), avându-i ca întemeietori pe Emilia Anastasia Pop, Pr. Camil Peteu și Pr. Sabin Făgăraș. În tinerețe, preotul Sabin Făgăraș a fost programator la Centrul de Calcul din Cluj, făcând însă și teologie clandestină în anii ’70. În 1977 a fost hirotonit preot-călugăr slujind 13 ani în clandestinitate, urmând ca după 1990 să plece la Roma pentru a face studii doctorale.

Pe larg despre acest subiect, în numărul de joi din Transilvania Reporter. Până atunci, mai jos puteți vizualiza o galerie foto de Dan Bodea:

[maxgallery id=”82547″]