Pregătiri de iarnă. Începe depunerea cererilor pentru ajutoare de încălzire
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță distribuirea cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei începând cu data de 12 octombrie 2015, precum și preluarea acestora începând cu data de 15 octombrie 2015.
Ajutorul de încalzire se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca în perioada sezonului rece (noiembrie 2015 – martie 2016), pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoțită de actele necesare.
În stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Plafoanele sunt : 1082 lei pentru persoanele singure beneficiare de încălzire de la RAT; 786 lei/pers. pentru familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună beneficiare de încălzire de la RAT ; 615 lei/pers. pentru persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună și folosesc pentru încălzirea locuinței gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi.
Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, cu energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi familiile, respectiv persoanelor singure, care se încadrează în plafoanele de venit pe persoană, numai pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de resedinţă a acestora, dacă nu deţin bunuri mobile/imobile, care conduc la respingerea acordării ajutorului.
Formularele pot fi ridicate de la Centrul de Informare pentru Cetățeni (strada Moților nr. 7), primăriile de cartier (Mănăștur – str. I. Meșter nr. 10; Mărăști – str. Fabricii nr. 4; Iris – Liebcknecht nr. 7-8; Someșeni – str. T. Vuia nr. 41; Grigorescu – str. Al. Vlahuță nr. 47-48; Zorilor – str. Pasteur nr. 60; Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A) sau de la sediul Regiei Autonome de Termoficare Cluj-Napoca și se depun după următorul program:
-
Centrul de Informare pt. Cetățeni Primăriile de cartier - luni – miercuri 08.30 – 16.30
luni – miercuri 08.00 – 16.00 - joi 08.30 – 18.30
joi 08.00 – 17.30 - vineri 08.30 – 16.00
vineri 08.00 – 14.30
Solicitanții de ajutor de încălzire pentru energie termică pot depune cererile la administratorul imobilului, care le va centraliza și le va depune însoțite de un borderou centralizator la primărie.
Stabilirea dreptului de acordare se face o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, iar pentru cei care au depus documentele după data de 20, începând cu luna următoare.
Orice modificare, privind numărul de membri sau venitul realizat se comunică printr-o nouă cerere care va cuprinde în mod obligatoriu aceleași acte ca și cererea inițială.
Informațiile privind criteriile de eligibilitate, actele necesare, plafoanele maxime de venit și cuantumul ajutorului, termene și proceduri împreună cu lista bunurilor, a căror deținere conduce la neacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se găsesc pe pagina de internet a primăriei sau pot fi solicitate de la adresa de e-mail incalzire2013cjn@gmail.com.