Trebuie organizată solidaritatea existentă în jurul lui „U”

Sunt mai multe cauze pentru care o echipă iubită precum Universitatea nu beneficiază de suficient sprijin, în special financiar, în Cluj.

Universitatea este un fel de mit pentru clujeni şi pentru ardelenii care au făcut studii la Cluj. Este cu adevărat un brand, ca să spunem aşa, în termeni reci, tehnici. Are o susţinere emoţională din partea mai multor generaţii. Unele motivaţii care se află în spatele acestei iubiri extraordinare pentru U Cluj sunt de natură istorică, altele sunt de natură recentă. Această echipă a Clujului a fost cumva considerată un fel de victimă a Diktatului de Viena şi asta a creat o mult mai mare emoţionalitate în jurul ei.

Dacă ne uităm în studiile de marketing pe care le-am făcut, există o foarte mare solidaritate în jurul echipei U Cluj. Dar există o problemă care ţine de România şi nu numai: solidaritatea nu funcţionează abstract, solidaritatea trebuie organizată. Cineva trebuie să organizeze această solidaritate şi în Cluj. Faptul că echipa are nevoie de bani, de sponsori, nu înseamnă că automat oamenii vor sări din spaţiul public şi vor da o grămadă de bani pentru Universitatea. De-a lungul timpului, această solidaritate a existat; Banca Transilvania şi Banca Dacia Felix înainte au dat foarte mari sume de bani pentru U, iar aceste sume de bani n-au fost gestionate nici transparent şi nici nu au produs un efect imediat asupra oamenilor. E adevărat că dacă facem studii de piaţă vedem un potenţial foarte mare de vânzare a brandului U Cluj, de asociere cu brandul U Cluj şi de posibilitatea pentru oamenii de afaceri chiar de a face bani din asta. Dar, pe de altă parte, ar trebui făcute o grămadă de alte lucruri pentru a valorifica, să spunem, această solidaritate.

În primul rând ar trebui să existe acolo o echipă de management a clubului, formată din oameni foarte pricepuţi la marketing. Eu ştiu câţiva tineri care se ocupă în acest moment cu profesionalism de acest lucru, dar în momentul acesta U Cluj este un club în insolvenţă, un club care a fost cumpărat la un moment dat de un escroc şi acum se află undeva în aer. Deci, această încercare de a aduce bani şi a-i introduce într-o gaură neagră nu tentează pe nimeni. Dincolo de solidaritate, acum clubul nu are o situaţie clară. Există câteva tentative –şi eu lucrez cu o echipă de la U Cluj- şi sper să găsim până la urmă o soluţie a câtorva sponsori, dar acest lucru, în acest moment, este destul de dificil.

Pe de altă parte, chiar dacă există adoraţii –să spunem- individuale, astăzi businessurile devin tot mai pragmatice şi nu mai fac loc la foarte multe emoţii; se naşte un capitalism financiar mai degrabă. Sunt puţine investiţii în Cluj ale unor clujeni, pornite de la zero, cum este Marcel Borodi, de exemplu, adică firme clujene care au crescut şi care vor să crească o dată cu oraşul. Avem foarte multe investiţii venite din afară şi acest capitalism financiar de astăzi presupune că oamenii câştigă bani într-o comunitate, dar că nu-i cheltuie neapărat în comunitatea respectivă. Astăzi, clujenii din clasa de sus, cei 2% dintre ei care sunt bogaţi şi-au construit cabane la Someşul Cald sau în alte zone, dar nu mai merg acolo, ci în Austria sau în zone exotice. Am văzut o tendinţă în turism de a merge tot mai singuri; la început mergeau echipe de 10-20 de prieteni, apoi s-au redus şi acum sunt foarte mulţi oameni singuri, care au ieşit din această zonă a unei comuniuni în comunitate, a unor grupuri mari de prieteni, a unor reţele de prieteni în comunitate.

Această formă de societate de piaţă, care a dublat economia de piaţă ne-a însingurat, ne-a izolat foarte mult; foarte mulţi oameni de afaceri nu se mai simt reprezentaţi în comunitatea lor, nu se simt lideri ai comunităţii lor, nici nu mai există, să spunem, forme de recunoaştere a lor în spaţiul acesta. Unii au făcut sponsorizări entuziasmante la început, alţii au participat comunitar în alte forme, dar nu li s-a răspuns cu respectul comunitar organizat. Ori, aceste serbări galante ale oraşului, cum spunea un scriitor, trebuie să fie iniţiativa cuiva. Noi avem în Cluj o societate civilă foarte puternică –cred că este cea mai puternică din ţară-, dar foarte rar aceasta reuşeşte să găsească puncte comune în interiorul ei, puncte comune cu autorităţile, cu Primăria Cluj-Napoca, cu Consiliul Judeţean etc. Cred că ar trebui să existe o strategie mult mai articulată prin care comunitatea să-şi înglobeze membrii care ar putea să facă asta, membrii ei mai bogaţi care ar putea să investească.

În fine, mai există o posibilitate pe care am testat-o de câteva ori, dar nu am găsit întotdeauna entuziasm în aceasta: ar trebui –şi asta am verificat într-un studiu recent- făcută pentru U Cluj, după ce se va termina partea de clarificare legislativă, după ce va avea un statut foarte clar, având în vedere că primăria deţine brandul (şi primăria a fost alături de echipă, primarul caută şi acum soluţii pentru a salva echipa), ar trebui, deci, făcută o subscripţie publică. Există posibilitatea ca cei săraci, oamenii simpli, să fie mult mai generoşi în această situaţie decât oamenii cu bani. Am văzut asta într-o anchetă pe care am făcut-o în Cluj-Napoca despre posibilitatea oamenilor simpli de a investi, de a cumpăra acţiuni de 100, 200 de lei pentru a menţine o tradiţie.

E o investiţie care te angajează până la urmă, care-i duce pe oameni şi pe stadion. Există un potenţial extraordinar în acest sens, printr-o subscripţie publică s-ar putea aduna bani pentru a suţine o echipă. S-a făcut asta în multe ţări, de la Barcelona la Bayern Munchen sau alte echipe. Eu am prezentat un asemenea plan în 1996, în Consiliul de Administraţie de la U Cluj, dar oamenii aveau bani în acel moment, nu erau interesaţi. Cred că se pot face o grămadă de lucruri, sunt multe posibilităţi, dar ar trebui să găsim nişte forme de organizare mult mai eficiente, într-un oraş care este destul de scindat, ca să zic aşa; încă nu avem o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, nişte scopuri sociale pe care să ni le asumăm cu toţii. Sper ca asta să se întâmple în viitor.