Ioan Hosu, sociolog: „Au promovat tineri fideli și docili, nu pe cei performanți”

Ioan Hosu, Director al Departamenului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca explică situaţia paradoxală în care se găseşte politica românască: pe de o parte tinerii nu sunt promovaţi de către partidele politice, pe de altă parte, tot mai mulţi tineri aleg să adere şi să activeze în organizaţii politice de la noi.

Tema aceasta a eşecului tinerilor în politică aş reformula-o un pic, anume, de ce nu mai aleg tinerii politica. Aici pornim de la ideea nu că au intrat în politică şi au eşuat, ci că n-au intrat, iar cei care au intrat erau de calitate îndoielnică în momentul în care au intrat. Deci, de ce nu mai aleg tinerii politica?! Aici cred că nu e vorba de eşecul tinerilor, ci de eşecul elitelor politice. Cei care astăzi sunt sub 30 de ani nu au nici modele în politică şi nici nu văd proiecte politice în care să se angajeze. M-am uitat la câteva studii din ultimii ani, unde există un portret al partidelor politice şi al politicienilor făcut de tineri, un portret gri sau negru de-a dreptul. Sunt o grămadă de argumente care îi determină pe tineri să fie reţinuţi.

Pe de o parte, lipsa de transparenţă; oamenii nu ştiu exact cum se desfăşoară viaţa într-un partid politic. Se zice că partidele s-au reformat, dar n-au ţinut cont de ce vor tinerii de la partide. Chiar dacă au promovat tineri, au promovat dintre cei fideli şi docili, nu dintre cei performanţi. Deci, e lipsa de transparenţă, contraselecţia etc. Există la tineri o tendinţă de a se distanţa de politică. Implicarea tinerilor în politică e una punctuală, în zone de maximă încărcătură emoţională: campanii electorale, lipit afişe, campanii pe net etc. Dar în rest nu-i vezi sau nu doresc să fie implicaţi în prim planul scenei politice. Ar lucra, s-ar implica, dar din umbră: consultanţi, manageri de campanie etc. Adică, din zona de profesionişti, nu din cea de maximă vizibilitate.

Dacă vrei să intri în politică, trebuie să fii un bun profesionist, în primul rând. Apoi, trebuie să fii un om educat. Şi să foloseşti corect limba română. Ei se uită la prestanţa şi prestaţia publică şi la cea profesională. Întrebaţi fiind când cred că e momentul să intre în politică, tinerii spuneau că după 30-40 de ani, când să ai o carieră şi când eşti deja aşezat profesional şi familial. Or, cei  care sunt la noi în politică n-au nici prestanţă, nici pregătire profesională, nici virtuţi oratorice, nu-s nici educaţi, cultivaţi. Prestaţiile celor de acum sunt agresive şi eu cred că tinerii de astăzi resping agresivitatea politicului; sunt multe forme de manifestare agresive. Simbolice, nu neapărat fizice.

Prin politică, tinerii au fost respinşi sau îndepărtaţi, de aceea pleacă din ţară. Tinerii nu ajung în politică şi nu reuşesc în politică şi pentru că sunt agresaţi simbolic. Ei n-ajung în politică pentru că nimeni nu-şi doreşte acolo tineri inteligenţi, curioşi, care pun întrebări. Politicienii de astăzi vor fideli, executanţi, locotenenţi, ca în sistemele mafiote. Astfel, tinerii care intră în politică ajung să fie foarte mimetici, ajung să împrumute din gesturile, din comportamentul şi apucăturile tătucilor care i-au băgat în politică pe uşa din dos. În partidele noastre nu există o selecţie; formele de selecţie în partidele din România sunt mai degrabă mecanisme informale de selecţie, promovare şi susţinere, nu sunt mecanisme în care să cultive instituţional, să-l ajute pe un om să înveţe ce înseamnă una alta, negocierea etc.

Tinerii aşteaptă soluţii de la politică, dar oamenii din politică nu ne oferă soluţii, nici tinerii care sunt acum în politică. Nu-s coerenţi, nu-s consistenţi şi n-au nici educaţie, nici inteligenţă, n-au nimic. Atunci, sigur că există o distanţare de politică a omului care are bun simţ. În acest fel, tinerii care vor să se implice totuşi în societate, care vor să schimbe lumea optează pentru societatea civilă, ONG-uri sau în locuri în care cineva le apreciază la modul real valoarea, în care cineva îi ascultă. Ori, în politică nu-i ascultă nimeni.