Mircea Geoană are partid la Cluj. Mircia Giurgiu e noul preşedinte

Preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a declarat, joi, că România are nevoie de primenirea politicului şi de un alt sistem de partide, pentru că sistemul tradiţional de partide este într-o fază de  descompunere: “România are nevoie de un sistem profund modificat de partide politice. Dacă nu vom umbla la sistemul de partide din România, nu vom reuşi să înzdrăvenim nici administraţia statului român, nici economia României şi nici să luptăm cu uriaşa problemă a nedreptăţilor sociale şi a serviciilor publice esenţiale”.

El a adăugat că partidul pe care îl conduce vrea să fie vocea salariaţilor şi a capitalului românesc: „Ce încercăm noi la PSRO e să readucem oamenilor care au atât de multă nevoie de dreptate socială şi de o şansă corectă de reuşită în viaţă un partid care să-i reprezinte. Suntem şi vrem să fim reprezentanţii salariaţilor din România, a celor care se pregătesc să muncească, a celor care muncesc şi a celor care au muncit, azi pensionari. Şi vrem să fim o voce activă şi credibilă a tot ceea ce înseamnă capitalul românesc şi acţionariatul mic şi mijlociu din România, aflat într-o situaţie de dezavantaj strategic faţă de marele capital din străinătate”.

Mircea Geoană a fost prezent la Cluj pentru a lansa organizaţia judeţeană a PSRO, condusă interimar de Mircia Giurgiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu