Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul, Ioan Apostolul, Ioan al Crucii, Ioan al lui Dumnezeu (fondatorul Ordinului Fraţilor Ospitalieri), Ioan Casianus, Ioan cel Nou de la Suceava, Ioan Damaschinul, Ioan de la Neamţ Hozevitul, Ioan de la Prislop, Ioan din Avila, Ioan din Beverly, Ioan din Bridlington, Ioan din Capistrano, Ioan din Galeş, Ioan din Kanti, Ioan din Nepomuk, Ioan Fischer, Ioan Gualbert, Ioan Gură de Aur, Ioan Înţeleptul, Ioan Milostivul, Ioan Pipernicitul, Ioan Scărarul, Ioan şi Paul, Ioan Valahul sunt toţi Sfinţii Ioan pe care îi menţionează Dicţionarul Oxford al Sfinţilor Editura Univers Enciclopedic 1999.

Totuşi, dintre toţi cei 25 amintiţi de dicţionar, dar şi dintre cei care au rămas pe dinafară, cel mai important este Sfântul Ioan Botezătorul. În 29 august, ortodocşii pomenesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânionul de Toamnă. Rânduiala ortodoxă precizează că nu e o sărbătoare de bucurie şi ca atare e marcată prin post aspru. Postul aspru (xirofagie) este cel în care se îngăduie numai consumarea de hrană uscată: pâine, fructe uscate sau seminţe, legume şi apă. E postul pe care de altfel l-a şi practicat Sf. Ioan Botezătorul în pustia Iordanului, precum şi marii asceti şi pustnici creştini din epocile de strălucire a monahismului.

Biserica Ortodoxă are nu mai puţin șase zile pentru prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul. În ordinea calendaristică a anului bisericesc (1 septembrie) ele sunt: 23 septembrie- Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, 7 ianuarie- Soborul Sfântului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie), 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul, 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaica, 29 august- Tăierea capului Înaintemergătorului.

„Ioan Botezătorul ne este îndeobşte cunoscut pentru marea sfinţenie a vieţii sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viaţa în pustie şi de cât de intransigentă asceza. Ştim că drept îmbrăcăminte avea o haină din păr de cămilă şi că împrejurul mijlocului purta o cingătoare de curea. De hrănit se hrănea numai cu lăcuste şi miere sălbatică.

Acestea ne sunt cunoscute, aşa încât socotesc că mai de folos ne este a evoca alte însuşiri ale unui sfânt căruia râvna poporului lui Dumnezeu nu a şovăit să-i atribuie aripi de înger, iar iconarii, la rândul lor, n-au pregetat să-l înfăţişeze astfel în multe icoane şi picturi bisericeşti.

Însuşirile la care doresc să mă refer sunt: absoluta smerenie, capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine, ci şi mai mult decât pe sine, capacitatea de a recunoaşte superioritatea altuia, capacitatea de a şterge şi anula sinea proprie înlocuind-o cu a altuia.

Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplicitatea şi rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani şi ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade în special le place a numi absurditatea istoriei” (Nicolae Steinhardt).

Sfântul Ioan era un proroc şi un propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, avea o viaţă de ascet, îi boteza pe oameni în numele lui Iisus Hristos şi îi mustra pe cei păcătoși, de orice condiție ar fi fost, cu o sinceritate extremă. Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla şi conducătorul Irod Antipa tetrarhul Galileei, care la început îl apreciase pe Ioan ca fiind drept și sfânt. Îi asculta sfaturile și se temea de el, pentru că era foarte iubit de popor. Însă Ioan l-a certat şi pe Irod pentru că luat-o de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață.

Legea ebraică oricum interzicea oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui, fiind, în plus, un desfrâu care trebuia să aducă moartea ambilor păcătoși. Irod Antipa l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut ca să-l omoare, după cum dorea și Irodiada. Irod însă se temea de popor care-l iubea pe Ioan. De ziua sa a dat un ospăţ cu mai-marii militari şi cu fruntaşii Galileii, iar Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut foarte mult lui Irod și oaspeților lui. Ca răsplată pentru dans, Salomeea a cerut capul Botezătorului pe o tipsie. Zis şi făcut, Salomeea şi-a primit răsplata. Astfel a murit Ioan Botezătorul. După moartea acestuia, ucenicii săi i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de știre și lui Iisus.

De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul nu se mănâncă mere, pere, prune, căpăţâni de usturoi, pepeni, nuci pentru că au formă de cap uman sau pentru că miezul se aseamănă cu o cruce. Nu se consumă nici legume sau fructe de culoare roşie şi nu se bea vin roşu pentru că aminteşte de sângele curs nevinovat. În această zi nu se folosesc topor, secure, ferăstrău sau cuţit, ci se rupe totul cu mâna într-un gest de desolidarizare de cei care i-au tăiat capul sfântului. O legendă spune că Sfântului Ioan i s-a tăiat de şapte ori capul pe o varză şi tot de şapte ori a înviat, aşa că e de evitat şi varza.

[stextbox id=”custom”]

Iconografia

Conform tratatului lui Dionisie din Furna, intitulat „Erminia picturii bizantine”, după care se pictează şi astăzi bisericile ortodoxe, Tăierea capului lui Ioan Botezătorul se reprezintă în felul următor: „Palat şi Irod şezând la masă împreună cu boieri şi înalţi dregători şi doi servitori iau bucatele din mâinile unui alt servitor, care se vede printr-o fereastră până la brâu, şi înaintea mesei joacă o fată împodobită. Şi spre o latură a mesei, o cameră, şi într-însa şezând Irodiada cu haine împărăteşti, şi înaintea ei fata, ţinând într-o tipsie capul lui Ioan Botezătorul.

 

Şi puţintel mai departe de palat, temniţa, cu o fereastră care are zăbrele de fier; şi dinafară de ea, Ioan Botezătorul zăcând pe pământ cu capul tăiat; şi călăul, ţinându-i capul în mâini, îl pune pe tipsia pe care o ţine fata înaintea lui. Şi puţintel mai încolo, apostolii Andrei şi Ioan, punând trupul Botezătorului în mormânt”.

[/stextbox]