Doamna și … vagabonzii

Teodora Albon face parte din categoria doamnelor la care domnii se uită chiorâş, la propriu. În vârstă de 38 de ani, Teodora este arbitru pe lista FIFA a României încă din 2003, iar atracția către ”sportul rege” a venit firesc, chiar dacă nu toți bărbații privesc cu ochi buni o prezență feminină pe dreptunghiul verde. Este mamă, soție, dar ştie să impună respect într-o lume a bărbaților, iar talentul ei a fost răsplătit de cele mai înalte foruri fotbalistice din lume, prin delegarea la evenimente sportive la care majoritatea colegilor de breaslă bărbați (arbitri), doar visează.

În 2009 a fost delegată la Campionatul European sub 19 ani de fotbal feminin, iar în 2013 a oficiat la centru finala Ligii Campionilor (fotbal feminin), dintre Wolfsburg și Lyon, iar cu un an înainte semifinala dintre Lyon și Postdam, în cea mai importantă competiție intercluburi din fotbalul feminin. De altfel, potrivit unui clasament publicat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) la începutul anului 2014, Teodora Albon se afla pe poziţia a opta în clasamentul celor mai bune femei arbitru din 2013. În 2015, clujeanca a fost desemnată să arbitreze mai multe partide la Cupa Mondială de fotbal feminin din Canada, iar potrivit comentatorilor Eurosport, Teodora a avut cel mai bun arbitraj de la turneul final al FIFA Women’s World Cup 2015.

Îţi mai aminteşti primul tău meci de fotbal pe care l-ai urmărit, ca spectator?

Nu îmi amintesc primul meci, deoarece am fost pe stadion ca spectator încă din primii ani ai copilăriei mele. Îmi amintesc doar că era un meci al echipei Unirea Alba Iulia, orașul copilăriei mele.

Ai jucat fotbal într-una dintre cele mai puternice echipe de fotbal feminin din România (CFF Clujeana n.a.) și îmi amintesc că încă de pe atunci ai ales să-ți începi cariera în arbitraj. Îți amintești primul meci la care ai fost delegată?

Un arbitru stagiar începe să arbitreze la nivelul copiilor şi juniorilor, dar în memoria mea este debutul în liga III-a, în anul 2003 la un meci la Feldioara, judeţul Braşov.

De ce ai îmbrăţişat meseria de arbitru şi nu aceea de antrenor?

Am ales arbitrajul pentru că cei din jurul meu m-au încurajat să urmez această cale, considerând că am calitățile necesare. Am “cochetat” puțin și cu antrenoratul, încercând să-l ajut în acest domeniu pe soțul meu, însă nu e ceva ce mi se potrivește.

Care au fost primele cuvinte pe care le-ai schimbat cu jucătorii de fotbal (bărbați), la primul tău meci în calitate de arbitru?

„Bună ziua şi baftă…” La începutul carieriei nu a fost uşor să apari ca arbitru femeie în faţa unor fotbalişti, bărbaţi. Reticenţi în ceea ce priveşte „femeia în arbitraj”. Lucrurile s-au schimbat de-a lungul anilor, iar acum am o relaţie în general bună cu jucătorii.

Nu este niciun secret că arbitrele sunt privite altfel, de către fotbaliști. Care a fost cel mai tensionat moment pe care a trebuit să-l gestionezi?

Momente tensionate pot apărea la orice meci, depinde de calitatea și inspirația de moment a arbitrului pentru a gestiona situația. Nu am avut vreun moment aparte care să mă marcheze.

Enumeră cîteva dintre calitățile pe care trebuie să le aibă un arbitru de fotbal…

Probabil părerea generală este că oricine ar putea să fie arbitru. Greşit. Doar cei direct implicaţi realizează că a fi un bun arbitru înseamnă să ai calităţi de „leader”, curaj, personalitate, caracter puternic şi aş putea continua această listă.

Ţi s-a întâmplat vreodată să fii trimisă „la cratiţă” de un oficial din fotbal, sau un jucător, dacă da cum ai reacţionat?

Bineînțeles… Și mi se întâmplă în continuare în unele situații. Atunci când am ales această meserie am fost conștientă că voi întâmpina și astfel de momente, dar acestea fac parte din viața mea de arbitru și le iau ca atare. Nu mă afectează comentariile răutăcioase, iar odată cu trecerea timpului și dobândirea experienței, nici nu mai auzi ce-ți strigă tribuna.

Arbitrii români, mă refer aici la bărbaţi, care oficiază în Liga 1, sunt foarte des criticaţi. Cu toate acestea nici tu, nici alte colege ale tale arbitre, nu sunteţi delegate la un joc de primă divizie decât foarte rar. De ce? Aţi avut discuţii cu şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor pe această temă? Nu te simţi discriminată?

La această întrebare mă abţin să vă răspund. Probabil răspunsul îl puteţi găsi de la alte persoane.

Cum ai reacţionat când ai primit vestea că vei conduce la centru finala Champions League de pe Stamford Bridge, dintre Wolfsburg şi Lyon?

Am simțit o bucurie imensă și totodată a fost o mare surpriză pentru mine. A fost încununarea muncii depuse în toți acești ani, unul dintre visele mele a devenit realitate. Am fost anunțată de delegarea la acea finală telefonic, de domnul Pierluigi Collina (fost mare arbitru inernațional n.a.), ceea ce a contat enorm pentru mine.

Îmi amintesc că acea finală a fost decisă de o lovitură de la 11 metri, pentru Wolfsburg, dar presa franceză a insistat pe un alt penalty neacordat pentru Lyon. Ce ţi-au spus oficialii clubului francez la finalul partidei?

La acea finală a fost un singur penalty, cel acordat de mine echipei Wolsfburg. Oficialii delegației  franceze au venit după terminarea partidei și au felicitat întreaga brigadă pentru prestația avută. În Vest nu se caută scuze pentru o înfrângere, decât în propria evoluție. Prima lor întrebare este: <<Ce am făcut noi greșit?>>, nu ce au făcut alții greșit.

Poţi alcătui un „Top 3” al celor mai importante meciuri pe care le-ai arbitrat până acum?

Fiecare meci are importanţa lui, mi-e greu să fac un “top 3” pentru că am avut multe meciuri decisive de arbitrat. Dar aş putea pune într-o ordine aleatorie Finala Champions League, Finala de Play Off (calificare la Campionatul Mondial), dintre echipele Olanda – Italia din 2015 şi, bineînţeles, semifinala de Cupă Mondială dintre USA şi Germania.

Care e cea mai urâtă amintire a ta din arbitraj?

Acel incident cu domnul Răzvan Lucescu, din primăvara anului 2008. A fost mult prea mult mediatizat acel incident și nu a fost o perioadă ușoară din cariera mea de arbitru. (La finalul partidei Dinamo II – FC Braşov, scor 2-1, care a avut loc în martie 2008, în etapa a XIX-a a seriei I a Ligii a II-a, Teodora Albon a fost jignită de preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, şi de antrenorul Răzvan Lucescu, care au spus despre aceasta că este o <<vagaboandă>> şi o <<nesimţită>>. Răzvan Lucescu, a fost suspendat pentru patru etape şi amendat cu 6.000 de lei, iar preşedintele grupării braşovene, Dinu Gheorghe  fost suspendat pentru două luni şi amendat cu 6.000 de lei, de către Comisia de Disciplină a FRF, pentru jignirile pe care cei doi oficiali le-au adus arbitrului Teodora Albon n.a.).

Cum se împacă „meseria” de mamă/soţie cu cea de arbitru? Şi, este arbitrajul o meserie, se poate trăi din arbitraj?

Nu este uşor să fii mamă, soţie şi arbitru, dar cu multă dragoste, răbdare şi putere, reuşesc să le îmbin pe toate trei. Nu aş putea să am rezultate ca arbitru fără susţinerea soţului şi dragostea fetiţei noastre. Ei sunt cei care mă inspiră, cei care îmi dau puterea de a munci.

Ce sfaturi le-ai transmite tinerelor care vor să îmbrăţişeze meseria de arbitru?

Sunt tot mai multe colege tinere care ”îmbrățișează” meseria de arbitru. Ele trebuie să fie conștiente de lumea în care intră, să fie puternice, să lupte cu obstacolele pe care le vor întâlni pe parcursul timpului și cu multă muncă și seriozitate pot ajunge să-și împlinească visele.