Iosif din Arimateea – sfântul cu Graalul

Un sfânt pe care îl amintim mai rar este Sfântul Iosif din Arimateea. În biserica răsăriteană el este sărbătorit la 31 iulie, în ziua începerii Postului Sfintei Marii, iar în cea Apuseană este sărbătorit la 17 martie (în 14 martie pe vremuri).

Despre el se ştiu cu certitudine câteva lucruri din Evanghelii: că era un consilier evreu şi făcea parte organizaţiile politice din Iudeea secolului I, era deci membru de vază al Soborului. În secret era discipol al lui Hristos, şi a făcut în aşa fel încât să nu ia parte la condamnarea lui. După moartea lui Iisus, a cerut trupul acestuia lui Pilat. Ar trebui să punem punct… dar legenda de abia începe. Tradiţiile răsăritene spun că împreună cu Nicodim, un alt demnitar evreu, care adusese o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in (ah Giulgiu din Torino!), cumpărată de el, l-a uns cu miresme, după obiceiul evreilor, şi l-a pus într-un mormântul nou pe care -l săpase în stâncă pentru sine. Legendele răsăritene spun că a fost pârât autorităţilor care l-au întemniţat. Cu toate acestea, Hristos i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare convingându-l de Învierea sa. După o vreme a fost eliberat din închisoare dar a fost alungat din Ierusalim. A călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evangheliei.

Ar trebui să punem punct… dar tradiţiile apusene au şi ele de adăugat ceva. Apocrifa Evanghelie a lui Nicodim îi atribuie un rol important în înfiinţarea unor prime comunităţi creştine. În Franţa apare o minunată legendă care îl leagă de Sfântul Graal.

Graalul este cupa în care se credea că a fost strâns sângele lui Hristos pe Golgota, Acţiunea de colectare sângelui a fost efectuată de femeile mironosiţe în frunte cu Maria din Magdala şi ajutate chiar de Iosif din Arimateea. Incitanta legendă se întinde în tot Apusul cu o o mulţime de variante locale şi ajunge până la abaţia Glastonbury. În tratatul unui anume William din Malmesbury despre Antichitatea abuliei Glastonbury (cca 1125), la un secol după ce murise, este inserat un capitol care conţine o un episod care îl descria pe aşa-zisul Filip Apostolul, predicatorul Evangheliei în Galia, împreună cu Iosif din Arimateea. Cel din urmă este trimis în Anglia împreună cu 12 discipoli. Regele de atunci i-a primit, nu a devenit creştin, dar le-a dăruit o insulă, Insula Yniswitrin, care mai tâtziu avea să primească numele Glastonbury. Acolo s-a construit o biserică din nuiele în onoarea Sfintei Maria

De fapt specialiştii spun că legenda abaţiei Glastonbury cu privire la înfiinţarea ei tocmai de către Iosif din Arimateea s-a ivit din competiţia, în ce priveşte vechimea, cu Westminsterul şi cu nu mai puţin celebrul Canterbury, abaţii care se lăudau că au pe inventar nişte moaşte nemaipomenite. Popularizarea legendei lui Iosif face parte din planurile de promovare a abaţiei care s-au datorat dificultăţilor pe care le-a avut spre sfârşitul secolului al XlI-lea, incendii, conflicte îndelungate cu regele Richard I în ce priveşte scutirea abaţiei de impozite şi luptelor intestine din biserică. Legenda lui Iosif din Arimateea este crezută cu pasiune de creştinii apuseni, care o duc mai departe.

Au fost artişti care înfăţişau două potire de argint, presupuse că ar fi conţinut separat unul sângele şi altul sudoarea lui Hristos pe cruce. Iosif le-ar fi adus pe amândouă în Anglia. Graalul lui Iosif din Arimateea este potirul în jurul căruia se adună mai apoi Cavalerii Mesei Rotunde. Templierii susţin altceva: că ei sunt cei care au săpat în Ţara Sfântă în căutare de relicve şi au găsit Graalul și au continuat să-l păstreze și să-l păzească cu propriile vieţi. Trebuie spus totuşi că, în documentele extensive ale Inchiziţiei, legate de procesul templierilor, nu există nicio pomenire legată de Sfântul Graal. Legenda Graalului a mai avut şi alte efecte: primul a ajutat la încurajarea devoţiunii în creştere faţă de detaliile fizice ale Patimilor lui Hristos, devoţiune caracteristică Evului Mediu. În al doilea rând intervine discuţia despre vechimea mai mare a mănăstirilor engleze ale benedictinilor în negru şi ale clerului englez care susţinea că Anglia a primit creştinismul înainte de oricare altă ţară din Apus. Despre mormântul lui Iosif a rămas stabilit că ar fi la Glastonbury. A existat şi o autorizare regală de a-l căuta şi o pretenţie formulată de un englez, din partea răsăriteană, că l-ar fi găsit în 1367. Abaţia Moyenmoutier din Vosgi susţine la rându ei că posedă moaştele Sfântul Iosif din Arimateea.

Graalul este şi azi subiect de călătorii iniţiatice sau nu, de romane, de benzi desenate, literatură conspiraţională şi jocuri pe calculator.