Primăria va cumpara 10 autobuze electrice din bani elvețieni
Consilierii locali au aprobat astăzi indicatorii economici pentru proiectul de achiziție cu finanțare elevețiană a 10 autobuze complet electrice. Valoarea totala a proiectului este de circa 33 milioane de lei.
Practic prin acest proiect vor fi achiziționate 10 autobuze electrice si vor fi amenajate 3 stații de încărcare rapida si 11 stații cu încărcare lenta. Doua stații cu încărcare rapida vor fi construite la cele doua capete ale liniei de transport 30 pentru deservirea zilnică a autobuzelor, o stație se va construi la depoul e reparații la capătul liniei 3 pentru activități de întreținere si reparații , iar cele 11 stații de încărcare lenta vor fi construite astfel: 10 la cele doua capete ale liniei 30 si o stație la depoul de reparații.
Noile autobuze vor fi echipate cu sisteme de încărcare rapida pe timpul zilei, circa 10 minute, si echipamente de încărcare lenta pe durata nopții. Autobuzele au o autonomie de 50-70 de kilometri si sunt dotate cu climatizare si acces pentru persoanele cu handicap. In acest fel vor fi realizate economii privind consumul de combustibil, se va reduce poluarea si va creste gradul de confort al călătorilor. Economiile de cost sunt estimate la circa 70.000 de lei pe an. Se preconizează si o reducere anuală a emisiilor poluante de dioxid de carbon se circa 517.8tCO2.
Primaria ar urma sa contribuie cu circa 5 milioane de lei, reprezentând circa 15% din totalul cheltuielilor eligibile, restul de 85% fiind asigurat din fonduri elvețiene. Perioada de implementare este de 18 luni de la semnarea contractului.