Și „regii” și-au dezvoltat domeniul pe bani europeni 

Complexul Domeniul Regilor este situat între localitatea Sălicea și Ciurila la aproximativ 15 kilometri de Cluj-Napoca, într-un cadru natural, departe de aglomerația urbană, aproape de o pădure de brazi. Gândit inițial ca o cabană de familie, proiectul s-a dezvoltat armonios de-a lungul timpului, devenind o oază de liniște care oferă o gamă largă de servicii de agrement și relaxare.

Familia Buda deținea un teren generos între cele două localităi, dar care, aparent nu oferea niciun beneficiu. „Am decis să ne facem acolo o cabană pentru familie pentru a avea unde ieși în weekend. Apoi, ne-am gândit mai bine și am decis că nu ar fi rău să facem o investiție mai consistentă”, explică Vasile Buda, proprietarul pensiunii. Zis și făcut. Au simțit că zona are un potențial turistic dezvoltat și au hotărât să acceseze fonduri europene pentru a putea transforma terenul într-un adevărat domeniu al regilor. „Deși sună bine, e destul de complicat să accesezi fonduri europene. E vorba de foarte multă birocrație, ai mult de umbat. Trebuie să știi exact ce trebuie făcut pentru ca dosarul să ți se aprobe. Am apelat la un specialist care ne-a îndrumat în acest sens”, povestește Vasile. Acesta mărturisește că pe lângă acte, nu e deloc ușor ca din nimic să ajungi să contruiești un complex turistic. „Așa să vă imaginați că avem un teren liber. Nu exista nimic. Nu aveam apă, utilități. A trebuit să aducem gaz și curent de la 500 de metri, apă de la un kilometru. A durat destul de mult amenajarea. Proiectul pensiunii a fost realizat de o arhitectă din Cluj, doamna Danciu”, spune acesta.

domeniul regilor 2

Familia Buda a început demersul pentru accesarea fondurilor europene în 2004. „Nu a durat foarte mult timp până ni s-a aprobat. În același an am și primit răspunsul. Atunci mergeau mult mai ușor lucrurile. Erau mai puține proiecte. Acum se așteaptă mult mai mult”, spune acesta. Proprietarii au primit 100.000 de euro, iar investiția inițială a fost de 200.000 de euro. „Ne-am descurcat mult mai ușor, vă dați seama. Am trecut cu brio și de cei cinci ani de controale. Când beneficiezi de fonduri europene ai în fiecare an parte de un control. Cinci ani nu ai voie să schimbi destinația inițială a proiectului, trebuie să păstrezi aceleași condiții  prevăzute în cererea de finanțare”, explică proprietarul. Odată cu fondurile europene, investițiile nu s-au încheiat, proprietarii continuând să extindă și să îmbunătățească proiectul, transformându-l într-un adevărat complex.

Familia Buda a primit banii prin Programul Special de Pre-Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (SAPARD), prin Măsura 3.4, care permitea inclusiv dezvoltarea de pensiuni turistice rurale. Este obligatoriu ca pensiunile turistice să fie incluse în circuitul turistic, ceea ce presupune semnarea unor precontracte cu agențiile de turism pentru 75% din capacitatea de cazare oferită de pensiune. Aceste finanțări s-au oferit exclusiv pentru mediul rural, în mediul urban putând fi făcute doar modernizări.

1941363_597126747022230_803248859042294045_o

Pensiunea este construită din materiale tradiționale, piatră și lemn având următoarea configurație: demisol, unde se găsește crama și unde se pot practica diferite activități precum biliard, ping pong sau fotbal de masă, parter unde se află restaurantul și o sală de conferințe, două mansarde, unde sunt amenajate camerele, un apartament și birourile de lucru. În ceea ce privește amenajările exteioare, pensiunea dispune de o terasă, de o grădină de vară cu locuri pentru servirea mesei, o bucătărie și un bar în aer liber. Complexul turistic dispune, de asemenea, de un cort care are o capacitate de 600 de locuri, unde se pot organiza diferite evenimente, în special nunți.

 

Recent, în cadrul complexului turistic s-a deschis un centru SPA, care dispune de o piscină cu apă dulce și de o piscină cu apă sărată. În cadrul SPA-ului, turiștii pot beneficia de saună finlandeză, saună cu infraroșu, baie de aburi, fântână de gheață, cromoterapie, servicii de masaj..

În cadrul complexului există o fermă zootehnică autorizată, parțial asigurând materia primă pentru prepararea unor produse, Ferma zootehnică reprezintă un punct de atracție pentru iubitorii de animale care au posibilitatea să participe la activitățile gospodărești alături de personalul fermei. Ferma dispune de vaci de lapte, tineret bovin în pregătire, cai și ponei pentru agrement, găini, rațe, iar în parcul de joacă pentru copii este amenajată o volieră cu porumbei și alte păsări. Doritorii pot lua, de asemenea, lecții de echitație.

1511038_599274016807503_5056637652950645372_n

Vasile Buda mărturisește că realizările financiare nu sunt spectaculoase, dar dacă muncești apar și rezultatele. „Noi muncim mai mult în familie: eu, soția și copiii. Facem cu schimbul. Nu știu neapărat dacă se merită o astfel de invesiție. Depinde de fiecare cum privește lucrurile și ce dorește de la viață. Noi ne simțim foarte bine aici. Dorim ca pe viitor să ne ocupăm de promovarea serviciilor și abia apoi să facem și alte investiții”, explică proprietarul.

În cadrul complexului există o fermă zootehnică autorizată, parțial asigurând materia primă pentru prepararea unor produse. „Ferma zootehnică ne permite să oferim produse proaspete și naturale turiștilor”, spun proprietarii.

domeniul egilor 5

Din „peisaj” nu lipsesc nici sporturile extreme care pot fi practicate în funcție de gradul de adrenalină dorit: tiroliana, cățărările, escalada, canyoning-ul sau  plimbările pe un pod suspendat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu