Henschel a ales Clujul pentru că are ”ingineri bine pregătiți”

Foto: Dan Bodea

Oficialii companiei germane Henschel au semnat contractul pentru 3, 6 hectare în Tetarom III la Jucu unde urmează să construiască o fabrică în care vor produce componente pentru cutii de viteză. Valoarea investiției nu a fost declarată de germani din motive de concurență, dar oficialii Consiliului Județean Cluj au dat asigurări că este vorba de câteva zeci de milioane de euro.

”Le mulțumesc pentru că au ales Clujul și Tetarom și mă bucur că am reușit să atragem această investiție importantă la Cluj, importantă prin locurile de muncă ce vor fi create. Vreau să îi asigur pe partenerii noștri de tot sprijinul pentru derularea investiției”, a spus la semnarea contractului președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan.

Prezent la semnarea documentului, patronul firmei, Matthias Thomas Henke a precizat că, înainte de a se lua decizia ca această investiție să fie făcută la Cluj, au fost analizate mai multe locații atât din estul Europei cât și din România.

matthias thomas henke

”De ce am ales să vin în România și la Cluj? Decizia are la bază trei argumente principale. În primul rând susținerea foarte mare din partea autorităților locale și a echipei de la Tetarom. Apoi posibilitatea de a dezvolta și concretiza tehnologiile noastre împreună cu UTCN, având prilejul de a avea acces la o mare rezervă de ingineri bine pregătiți și, nu în ultimul rând, fondurile din partea statului român și a UE care sunt oferite pentru o investiție ca a noastră care are nevoie de sprijin”, a spus acesta.

Matthias Thomas Henke a spus a purtat negocieri și discuții pentru venirea la Cluj cu Mihai Seplecan de mai multe luni, încă de pe vremea când acesta era doar consilier județean, și că a apreciat sprijinul pe care l-a primit de la acesta, de la primarul Emil Boc și prefectul Gheorghe Vușcan, dar și de la întreaga echipă de la Tetarom.

”Investiția este una amplă, domeniul nostru de activitate este foarte tehnic, foarte specializat și vom produce la Jucu elemente componente mecanice pentru cutii de transmisie, noi activând în acest domeniu pentru locomotive, trenuri, tramvaie, mașini pentru materiale plastice. Cât privește locurile de muncă nu pot să dau o cifră exactă, dar ca pornire vor fi peste 100 de locuri de muncă. În ceea ce privește faptul că am înființat Henschel România SRL, suntem deci o firmă românească ce caută și avem intenția de a colabora cu investitori și furnizori din România”, a mai spus acesta.

Nemții nu au oferit un calendar privind investiția de la Jucu, dar au dat asigurări că se va merge în cel mai rapid ritm posibil pentru construirea noii fabrici. Henschel mai are în prezent fabrici în SUA, China și Germania.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. GRIGORE says:

    Da pe hirtie toti cei care termina facultatea de mecanica din Cluj sint ”foarte bine pregatiti”practic sint niste prosti cu diploma ,DEPENDENTI DE FACEBOOK SI CALCULATOR INCAPABILI DE-A GINDI ”TEHNIC ” CU PROPRIUL ”BOSTAN DIN DOTARE ,CARE DE CELE MAI MULTE ORI DIN PACATE-I GOL . PROSTIU CU DIPLOME-S DESTUI UNII DINTRE ASTRIA NU-S BUNI NICI MACAR CA SIMPLII MECANICI DE INGINERIE NICI POVESTE

Postaţi un comentariu