Daniel Moisa, un ghid atipic: le prezintă străinilor frumusețile Apusenilor

Dragostea pentru munte și în special pentru Munții Apuseni l-a făcut pe Daniel Moisa omul care este astăzi, ghidul atipic ce le prezintă atât românilor cât și străinilor frumusețile sălbatice de pe crestele munților, pășunile imense, peșterile neexplorate, dar și speciile de plante și animale protejate prin lege. Înainte de a porni la drum sub îndrumarea acestuia, vă propunem o altfel de „drumeție”, care nu necesită echipament special. Vom face câteva „opriri” în momentele cheie din viața ghidului nostru și vom parcurge povestea clubului pe care acesta l-a înființat împreună cu câțiva prieteni în 1997, Clubul Montan Apuseni.

„Eram un grup format de-a lungul timpului, eram vechi prieteni, aveam cel puțin cinci, șase ani de umblat împreună pe munte. Ne-am hotărât să facem o asociație. Inițial ne-am pus nume Asociaţia de Turism Montan Feroviarul, iar din anul 2004 ne-am schimbat numele în Clubul Montan Apuseni. Scopul era să mergem la munte în mod organizat. Am descoperit o zonă sălbatică în Apuseni, în zona Cheilor Rămeților, dar nu unde e mănăstirea, ci în amonte de chei, o zonă neumblată unde era vechea școală din satul Cheia. Ne-am gândit să facem acolo o bază de supraveghere ecologică. Ne doream să luăm în custodie clădirea pentru a putea face câteva proiecte de mediu. Habar nu aveam, eram toți necunoscători. Toți membrii clubului erau din cu totul alte domenii: economiști, electricieni, fierari, zugravi, ingineri, nimeni nu avea nicio treabă cu protecția mediului. Ne-am dus la un jurist care ne-a ajutat să ne facem asociația. După vreo 2, 3 ani am reușit să găsim finanțare pentru un prim proiect. Primul proiect cu finanțare externă l-am avut în anul 2000. Aveam deja școala în custodie de la Primăria Rămeți și o întrețineam”, povestește Daniel, Dan, pentru prieteni.

Primul proiect a fost scris de la zero de membrii asociației și a primit o finanțare de 5.000 de euro. „Am primit banii de la o fundație care adună finanțări externe pe care le direcționează în țară la asociații de mediu. Am scris un proiect, ni s-a aprobat, am fost foarte entuziaști. Până la urmă ni s-a spus că de fapt proiectul nostru nu a fost așa de bun și că ni s-a aprobat din cauza curajului și a energiei pe care o degajam. O parte a proiectului presupunea marcarea în teren a traseelor turistice, iar celalată parte se ocupa de ecologizarea unor zone cheie. De asemenea, trebuia să facem un fel de propagandă rezervațiilor naturale. Localnicii nu știau ce este o rezervație naturală , cum trebuie protejată, de ce trebuie protejată. Era datoria noastră să îi informăm”, își amintește Dan, care de atunci a implementat 18 proiecte împreună cu ceilalți membri ai echipei, care de care mai diverse.

Dacă inițial proiectele se desfășurau în apropierea „bazei”, apoi clubul a început să își extindă sfera de interes. „În cadrul următoarelor proiecte ne-am extins pe teritoriul administrativ a trei comune, am făcut diferite grupuri de lucru cu primarii, am ajuns să mergem aproape la fiecare om acasă – sunt sate răsfirate, cu populație puțină – să le spunem de ce este important pentru ei să își mențină pășunile, stilul de viață tradițional, stilul propriu de administratre al pășunilor, să nu folosească utilaje în exces sau chimicale. Au fost reticienți la început, dar acum, în ultimul timp, au văzut că încep să primească subvenții de la stat pentru folosirea tradițională a pământului. Oricum ne confruntăm cu diverse probleme, pentru că speciile protejate, ursul, de exemplu, le face probleme, atacă în fiecare an o vacă, două din gospodării. Localnicii se plâng. Degeaba este specie respectivă protejată, dacă ei sunt puși în dificultate de acțiunile animalului. În fiecare an și în jurul cabanei noastre de la Cheia, a fost omorâtă cel puțin o vacă de către urs. Deocamdată nu au atacat oamenii, dar nu poți să știi ce se întâmplă dacă dai nas în nas cu el”, povestește Dan.

Alpinism „clasic”

Clubul Montan Apuseni promovează încă de la început alpisimul „clasic”. „Noi am fost mereu un grup care făcea drumeții, nu alpinism profesionist, nu cățărare, ci drumeții, nu întotdeauna pe cele mai ușoare trasee, dar care solicită un anumit echipament. Noi facem alpinism în mod clasic, alpinsimul care se făcea până în anii `70, `80, urcatul pe munte, pe jos, cu bețe, cu bocanci, cu tot ce trebuie. Acum există o nouă ramură a alpinismului care se dezvoltă: cățărarea, ce presupune urcatul pe stânci cu coardă sau escalada, cum îi mai spune”, explică acesta.

Timpul a trecut, proiectele au crescut, turiștii s-au înmulțit, iar sediul de la Cheia s-a schimbat considerabil, cu toate că este situat în inima munților, într-un loc în care nu se poate ajunge cu mașina. Fosta școală are sobă de teracotă și panou solar. Dan mărturisește că tot ce au făcut a fost realizat cu multă pasiune, pe bază de voluntariat, singurul câștig al membrilor clubului fiind câte un transport gratuit sau decontarea mesei pe parcursul unei drumeții. Valoarea proiectelor implementate este cuprinsă între 5.000 de euro și 27.000  de euro.

Student la 42 de ani

Din clubul inițil au rămas zece persoane care păstrează legătura, dar nu sunt toți activi. „În 2004 am început să avem un parteneriat cu Facultatea de Știința Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai, iar din 2005, cu Facultatea de Geografie. Am făcut tabere, excursii cu studenții pentru ca aceștia să vadă zonele, să identifice speciile, traseele turistice, potențialul turistic al Munților Apuseni. Noi îi invățam pe ei, dar noi, la rândul nostru, am făcut o serie de cursuri pentru a învăța cum se face un proiect, pentru a ne specializa pe acest domeiu”, povestște Dan. Dacă ceilalți membrii ai clubului s-au mulțumit cu aceste cursuri, Dan, nu. Din dorința de a cunoaște cât mai multe lucruri, acesta s-a înscris, la 42 de ani la Facultatea de Știința Mediului, pe care a absolvit-o cu brio.

„Am făcut studii de specialitate. În 2004 am cunoscut un profesor mai tânăr decât mine cu 5 ani care  îmi tot spunea să fac facultate, să nu mă las, să fiu specialist. Și m-am înscris la facultate la 42 de ani, la Știința Mediului. Tocmai se desprinsese de Facultatea de Geografie. Știința Mediului e o combinație între toate științele, ca dovadă, de la Știința Mediului ai dreptul să predai georgrafie și biologie, ceea ce nu e puțin. După aceea dacă tot am fost prin preajmă, m-am înscris și la master. Am terminat cu zece masteratul. În cinci ani nu am avut nicio restanță, nici un examen ratat sau amânat. La primul examen am avut emoții. Am crezut că poate mă uit și eu prin stânga, dreapta, dar când am văzut că se pun toți în jurul meu, m-am amuzat copios. Ei copiau de la mine, de fapt, deși erau tineri și altceva nu aveau de făcut decât să învețe. Eu avem o gramadă de treabă atunci, umblam pe teren, aveam rapoarte de făcut, dar tot aveam timp să învăț. Calificarea generală mi-a fost pe Știința Mediului, iar masteratul pe Managementul Ariilor Protejate. Am prins un master exact pe domeniul pe care mă pricepeam”, povestește ghidul.

În 2006, acesta a devenit ghid cu acte în regulă, luându-și atestatul în acest sens, după care a început să lucreze și pe cont propriu. „Am început să lucrez cu turiști străini. Am încheiat câteva parteneriate cu agenții din Cluj, din Alba Iulia, din Oradea. Mă adresez grupurilor mici, pentru a-i duce cu autoturismul, sau maxim cu microbuzul. Nu vreau grupuri mari, pentru că îi duc în natură, prin locuri neumblate. M-am specializat pe eco turism, ceea ce înseamnă că protejăm mediul, comunitatea locală, le respectăm tradițiile, nu poluăm. Am avut proiecte finanțate și în parteneriat cu Asociația Eco Turism. E o asociație umbrelă care promovează acest tip de turism în România. Am făcut cursuri la ei și am zis să încerc și eu să promovez eco turismul. Am făcut pachete turistice. De exemplu, stai șapte zile, mașina te lasă acolo și după șapte zile vine și te ia. Stai la localnici, mergi doar pe jos și numai în natură. Avem natură neatinsă, avem păduri, pășuni. Primul care a observat din exterior frumusțea Transilvaniei a fost prințul Charles. A fost invitat de către Asociația Eco Turism de mai multe ori în România. Ei știu unde să îl ducă. Charles e cea mai bună reclamă pentru noi”, spune acesta.

Până în momentul de față, Dan a avut o mulțime de turiști străini din Australia, Noua Zeelandă, Singapore, India, Polonia, Estonia, Spania, Italia, Franța, Belgia, Germania, Anglia, Statele Unite. Ghidul mărturisește că aceștia sunt mult mai informați ca cetățenii români și mult mai avizi spre cunoaștere.

„Am avut un turist belgian acum doi ani, avea 63 de ani. Spunea că el merge mai încet, că e în vârstă. A stat cu mine cinci zile la Sălciua. În fiecare zi aveam un traseu. A fost impresionat. Spunea că nu a mai văzut asemenea pășuni, așa bogăție naturală. I-a plăcut foarte mult. L-am plimbat prin zona mai puțin cunoscute pentru omul de rând. În fiecare seară îl întrebam: «Sunteți obosit? La ce oră ne trezim dimineață?» Răspunsul obișnuit era «Sunt obosit, dar ne trezim la șapte». La șapte deja plecam pe munte. Eu sperm să spună opt, nouă, să mai dormim și noi mai mult, dar atât de dornic era să cunoască, să vadă încât, cu toate că era obosit. Era ceva deosebit pentru el”, povestește Dan.

Cu timpul, la cererea turiștilor a început să facă și tururi ghidate prin orașele din Transilvania. Ce vor să vadă turiștii străini în Cluj? „Cel mai impresionați sunt de biserica Sfântul Mihail, iar ca poveste, de cea cu dacii și romanii, cu Napoca, toți se miră de unde Cluj-Napoca. Nu știu că e denumirea romană. De asemenea și povestea cu Matei Corvin, e pe placul turiștilor”, spune Dan.

Îi este greu să aleagă o zonă preferată, dar cu toate acestea mărturisește că îi plac mult Detunatele.

„Tot ce am făcut am făcut în timpul liber. Șapte ani la rând când nu am avut weekend, nu știam cum e să ajungi acasă pe lumină. Aveam închiriat biroul de la asociație și mergeam acolo pe la 3, 4 și stăteam până la 10 seara, apoi în weekend plecam la munte”, spune acesta.

După câțiva ani de colaborări masive cu studenții, clubul și-a schimbat „publicul” țintă. În prezent face diverse drumeții, nu mai departe de 130 kilometri de Cluj, dar în principiu cu oameni maturi. „Mai departe nu am fost cu turiștii pentru că drumurile sunt cum sunt. Nu ne mai rămâne timp de drumeție. Sunt în Apuseni o mulțime de peșteri accesibile pe care lumea nu le cunoaște. Am profitat de asta. Mă tot întreabă lumea. «Mai ai trasee? Mai am și nu le repet 10 ani de acum înainte»”, promite acesta.

Locurile se ocupă extrem de repede în cazul drumețiilor. „Costurile sunt mici, acoperă transportul, iar sumele rămase sunt folosite pentru asociație. Din fiecare excursie rămân bani pentru a face ceva la Cheia. Ne-am pus panouri solare”, spune Dan.

Specii protejate

Clubul Montan Apuseni a avut diverse proiecte de identificare a speciilor rare.  „Cea mai faimoasă pasăre e acvila de munte, o specie protejată la nivel european. Din fericire la noi se găsește în număr foarte mare. Deocamdată trăiește bine la noi în țară. Altă specie protejată e vipera comună. E singura specie veninoasă din România și este protejată. Nu este atât de periculoasă pe cât se spune. Nu reprezintă niciun pericol pentru că există antidotul, iar acesta poate fi administrat în 24 de ore”, explică ghidul.

Lupul, ursul și râsul sunt specii protejate la nivel european, iar în România se găsesc cele mai mari populații din Europa. „Râș nu am văzut niciodată, doar urme. E foarte greu de găsit. Se ascunde. E izolat și se ferește de oameni. Am văzut de trei ori ursul, odată chiar de la distanță de zece metri. Din fericire nu m-a văzut că se uita în altă parte. Ce poți să faci? Stai și dacă ai noroc, scapi. Nu poți fugi de el. Odată l-am văzut de la distanță, eram un grup de 30 de persoane. Era un urs mic, s-a speriat și a fugit de noi. Altă dată ne-a atacat cortul în Bucegi. Ne-a furat mâncarea. Era un urs obișnuit cu turiștii. A treia oară l-a văzut, dar am avut noroc că nu ne-a văzut el pe noi. Habar nu am ce trebuie să faci. Ursul te simte dacă ești viu, nu poți să te prefaci mort, după cum spune povestea.

Ursoaicele cu pui sunt cele mai periculoase. E bine să mergi în grup, să vorbești, eventual să ai un fluier la tine. Poți scăpa dacă ai petarde la tine, dacă nu îți tremură mâna cân vrei să le aprinzi. E chestie de noroc, până la urmă, deși probabilitatea să te întâlnești cu ursul e mai mică decât să te lovească mașina în oraș, mergând pe trotuar. Există un risc la orice, dar în general animalele nu au treabă cu oamenii. De exemplu lup vreau să văd de zeci de ani, dar nu am văzut niciodată. Am auzit o haită, dar nu i-am văzut”, povestește ghidul.

Cu toate că avem multe specii protejate, în Apuseni toată lumea vânează.

[stextbox id=”custom”]

Proiecte

• Ecologizarea Cheilor Râmeţului, jud. Alba
• Refacerea infrastructurii eco-turistice a zonelor protejate din zona Râmeţ
• Râmeţ 2003- Protecţie şi Educaţie
• Trascău 2005- Omul şi Natura
• Protecţia biodiversităţii din Piatra Cetii prin implicarea counităţii locale
• Ecodidactica
• Drumul Calcarului
• Eco Trascău 2006
• Drumuri Verzi în Apuseni
• Managementul biodiversităţii din Rezervaţia naturală Piatra Cetii
• Cheia Eco base Sustainable Development
• Pe Drumurile Romane în Ţara Moţilor, ediţia I
• Pe drumurile Romane în Ţara Moţilor, ediţia a II-a
• Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă
• Restaurare şcoala veche şi inventarierea patrimoniului rural Bucium
• Eco Şcoala- Abordarea educaţieie pentru mediu în gimnaziu prin dezvoltarea unor metode, strategii şi instrumente noi
• Inventarierea patrimoniului rural Bucium- ediția a doua
• Inventarierea patrimoniului rural Bucium- ediția a treia

[/stextbox]

Asociaţia „Clubul Montan Apuseni” a fost fondată în 1997 în Cluj-Napoca. În prezent în club sunt înscrişi 50 membri, din care 20 participă la întalnirile săptămânale şi iau parte cu regularitate la activităţile de birou şi din teren. Misiunea Clubului Montan Apuseni este de a proteja şi conserva speciile sălbatice periclitate, pentru generaţiile prezente şi viitoare, prin implementarea unor programe de dezvoltare durabilă în parteneriat cu comunităţile locale.