Atzwanger răspunde la ultimatum şi cere 9 milioane de lei
Liderul de ascociere de la construcţia CMID, societatea Atzwanger a răspuns la ultimatul trimis ieri de conducerea Consiliului Judeţean, solicitând plata unor lucrări de aproape 7 milioane de lei, plus rambursarea a jumătate din costul controlului realizat de Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD).
Mai exact în răspunsul trimis de firmă se cere încheierea unui act adiţional la contractul iniţial dar şi revocarea actului de reziliere a contractului şi numirea în cel mai scurt timp a unui inginer, precum şi prelungirea duratei de execuţie. Aceasta pe lângă plata unor sume de bani. “Nu avem cum să acceptăm aşa ceva, ei ne cer 9 milioane de lei când auditul arată că trebuie ca ei să ne dea nouă 13 milioane de lei”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Mihai Seplecan.
“În ceea ce priveşte fondul răspunsului formulat de societatea ATZWANGER, pe care îl anexăm, pretenţiile ridicate sunt cu adevărat aberante şi total inacceptabile, cu mult chiar peste nivelul prevederilor stabilite prin decizia C.A.D., ceea ce conduce la ideea că asocierea nu îşi doreşte cu adevărat continuarea lucrărilor şi finalizarea în bune condiţii a proiectului. Tot în acest context, al prevederilor deciziei C.A.D., trebuie reamintit faptul că aceasta nu are valoarea unei hotărâri judecătoreşti”, se arată în informarea CJ Cluj.
Consiliul Judeţean Cluj a primit în cursul zilei de ieri, raportul oficial în urma controlului efectuat în ceea ce priveşte proiectul S.M.I.D. de către Autoritatea de Audit care reprezintă interesele Uniunii Europene pe lângă Curtea de Conturi a României. Prin intermediul raportului se constată neconformitatea unor lucrări în cuantum de circa 13.000.000 de lei, Autoritatea solicitând în mod imperativ recuperarea prejudiciului astfel cauzat bugetului Uniunii Europene.
„Ţin să precizez foarte clar faptul că nu voi accepta reluarea lucrărilor la C.M.I.D. în condiţii care să dezavantajeze bugetele Uniunii Europene şi al Consiliului Judeţean Cluj sau interesele cetăţenilor judeţului Cluj. Voi continua să am în permanenţă o atitudine extrem de constructivă, acest lucru neînsemnând însă că voi fi dispus să fac compromisuri care presupun încălcarea legii sau a clauzelor contractuale. În acelaşi timp, anunţ public că nu voi ceda în niciun caz presiunilor care au început deja să se exercite asupra mea prin diferite mijloace” a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.