Primăriile clujene au primit mai puţini bani de la Ministerul Dezvoltării pentru investiţii. Seplecan cere explicaţii Guvernului

Sediul Consiliului Județean Cluj

Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat doar parţial fonduri pentru lista de obiective de investiţii trimisă la Bucureşti de Consiliul Judeţean Cluj pe baza solicitărilor venite de la primăriile şi consiliile locale din judeţul Cluj. Mai exact s-au alocat doar circa 8, 7 milioane de lei faţă de necesarul de 11, 5 milioane.

Ca atare, preşedintele CJ Cluj, Mihai Seplecan a transmis MDRAP o adresă prin care solicită în regim de maximă urgenţă un punct de vedere oficial referitor la nerepartizarea către o serie de comune clujene a unor fonduri pentru anumite obiective de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin OUG 28/2013.

Consiliul Judeţean Cluj a solicitat MDRAP suma de 28 de milioane de lei din care suma de 16, 5 milioane reprezintă fonduri aprobate pentru anul 2014 dar care nu au fost cheltuite iar suma de 11, 5 milioane de lei (11.529.093, 85 lei) reprezintă valoarea totală aferentă obiectivelor de investiţi din judeţul Cluj pentru anul 2015. La începutul acestei luni, ministerul a publicat lista Obiectivelor de investiţii PNDL finanţate în anul 2015, etapa I, în care judeţului Cluj i-a fost aprobată o valoare a alocaţiei de la bugetul de stat de 8.751.041, 8 lei, rezultând astfel o diferenţă de 2.778.052, 05, adică nu mai puţin de 31, 74 %.

„Am considerat că este de datoria mea să cer explicaţii urgente Ministerului pentru a ne comunica, argumentat, motivele care au stat la baza nerepartizării de fonduri pentru întreaga listă de investiţii transmisă de Consiliul Judeţean, precum şi măsurile care trebuie întreprinse de către Primăriile care nu au primit finanţare, în condiţiile în care forul judeţean a respectat întocmai indicaţiile MDRAP şi prevederile legale referitoare la întocmirea acestor propuneri. Problema este una stringentă având în vedere faptul că suntem deja la jumătatea anului 2015 iar timpul efectiv în care se mai pot executa lucrări scade cu fiecare zi care trece. Ceea ce mi-am propus în actualul mandat la conducerea Consiliului Judeţean este să realizăm o dezvoltare echilibrată a judeţului, fără să facem niciun fel de diferenţă între unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, pentru că, dincolo de culoarea politică a primarilor, acolo trăiesc cetăţeni care merită un tratament egal şi nediferenţiat”, a declarat Seplecan.

Lista de propuneri înaintată de CJ Cluj ministerului reprezintă o centralizare a solicitărilor primite din partea beneficiarilor investiţiilor, respectiv a consiliilor locale din judeţul Cluj. Criteriul avut în vedere în cadrul transmiterii acestor propuneri de finanţare către MDRAP l-a reprezentat stadiul fizic al obiectivelor finanţate, respectiv asigurarea finalizării unui număr cât mai mare de obiective de investiţii aflate în lucru pe teritoriul judeţului Cluj în anul 2015, în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, respectiv cu cerinţele MDRAP.

Distribuie:

Postaţi un comentariu