Ioan Rus și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor
Ioan Rus a demisionat astăzi, 11 iunie 2015, din postul de ministru al Transporturilor, în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate, urmând ca săptămâna viitoare să fie desemnat un înlocuitor.
Premierul Victor Ponta aconfirmat informația pe Facebook: „Regret situaţia generată de declaraţiile domnului Ioan Rus! Acesta şi-a asumat răspunderea şi mi-a prezentat demisia din funcţia de ministru! Am acceptat demisia şi săptămâna viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!”, a scris acesta într-o postare pe rețeaua de socializare.
Anterior, ministrul a spus că va demisiona doar dacă situaţia o impune, deoarece trebuie să mai fnalizeze procedurile legate de Master Planul pentru transport.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.„
„România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.
Astăzi, într-un comunicat, Rus şi-a cerut scuze dacă prin formularea aleasă a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.
„PSD Cluj a luat notă de demisia de onoare a ministrului Ioan Rus. Regretăm acea declaraţie a cărei exprimare nu a fost potrivită. Cu siguranţă, prin acea declaraţie nu s-a dorit în niciun fel atingerea demnităţii vreunei persoane, ci s-a dorit atragerea atenţiei asupra unei probleme sociale serioase.
Activitatea dlui. Ioan Rus în fruntea ministerului a fost una pozitivă, proiectele de infrastructură prevăzute de Master Planul General de Transport determinând crearea de noi locuri de muncă şi pentru românii din străinătate, în viitorul apropiat mulţi dintre aceştia putându-şi găsi un loc de muncă în România”, a transmis Biroul de presă al PSD Cluj.
Sursa: Mediafax