Tinerii Clujului. Cristian Hordilă: Sper ca și peste cinci ani Clujul să își păstreze vibe-ul festivalier, dar nu cu evenimente sezoniere și oportuniste

La 28 de ani este managerul celui mai cunoscut festival de film din România, având în subordine în această perioadă o echipă de 300 de angajați și alți 400 de voluntari. Nu a fost promovat peste noapte în funcția pe care o deține astăzi, dar fiind o „gazdă primitoare” a acumulat experiență după experiență învățând de le cei mai buni. Deși de 9 ani de zile face parte din marea „familie” TIFF, viața lui Cristian Hordilă nu se rezumă doar la implicarea în acest festival. Pe lângă diferite proiecte care îl solicită mai mult sau mai puțin din poziția de manager, Cristian este implicat și în viața comunității. Observă atent ceea ce se întâmplă în Cluj din punct de vedere administrativ, nu se ferește să aducă critici sau să laude atunci când e cazul și este conștient că doar semnalarea problemelor nu echivalează cu acțiunea de a face. „După ideea de a lua atitudine în mod public, urmează și momentul în care îți sufleci mânecile și finalizezi ceva”, consideră Cristian. Despre festivalul său de suflet, despre Cluj și visul pe care îl are pentru acest oraș, am stat de vorbă cu Cristian Hordilă într-un nou interviu din seria Tinerii Clujului.

R.: Faci parte din echipa TIFF din 2006. Ai fost la început ca voluntar, coordonator al departamentului de acreditări, iar astăzi ești manager de festival. Cum au fost pentru tine aceste etape?

C.H.: Toată etapa de la voluntar la poziția de festival manager a fost un parcurs natural, nu am primit această funcție peste noapte. Diferența pe care o văd între mine cel de acum trei-patru ani și cel de astăzi este că odată cu implicarea mai mare în festival vin mai multe responsabilități și mai mult interes din partea mea față de ceea ce înseamnă film, proiecte de film, proiecte culturale. Dacă înainte poziția mea era strict una de management, cu timpul această poziție a fost completată de alte responsabilități legate de viziune sau de strategie. Din această poziție, pe lângă faptul că îmi place foarte mult ce fac, pot să simt că sunt util.

R.: Care este contribuția de care ești cel mai mulțumit pe care ai adus-o festivalului?

C.H.: Este foarte greu să răspund la această întrebare. Spre exemplu, în managementul nostru intern s-a întâmplat o comunicare mai bună între echipa din București și echipa din Cluj datorită faptului că eu sunt cel care intermediază dialogul pe durata anului. De asemenea, în programul TIFF Campus m-am implicat foarte mult pentru că din board-ul TIFF, al celor care vin cu idei din punct de vedere artistic, eu am stat în campus, am fost student în Cluj, ies cel mai mult în cluburi și în oraș și atunci m-am zbătut să fie un anumit program. Sunt însă decizii pe care le luăm în comun. Tudor Giurgiu, de exemplu, are răbdarea și minuțiozitatea să verifice toate detaliile, eu îmi aloc timp pentru diverse strategii organizatorice. Singurul lucru pe care l-am adus în mod concret în echipă a fost faptul că sunt cel mai tânăr, cel mai fresh și energic și cel care în continuare vrea să dovedească ce poate. Cel care îndrăznește să fie visător nu ideologic într-o echipă.

R.: Care sunt în opinia ta particularitățile TIFF, care îl deosebesc de alte festivaluri de film?

C.H.: Din punct de vedere al feedback-ului pe care îl avem de la invitații, TIFF este un festival foarte ospitalier și prietenos, unde lumea se simte foarte bine. TIFF-ul vine imediat după Cannes, un festival solicitant pentru oamenii din industria filmului, pentru că la Cannes se face foarte mult business. La TIFF este un loc bun unde poți să îți închei discuțiile începute la Cannes, să vezi filme pe care nu ai reușit să le vezi. Eu continui să cred că suntem un festival foarte avangardist și încercăm să ne intrigăm publicul prin programe și proiecții noi care să îi pună pe oameni în poziția de a gândi mai departe decât ar fi dispuși să o facă. Am auzit și păreri care spuneau că festivalul are o notă elitistă. Noi nu ne-am propus asta niciodată. E doar o experiență nouă pe care o propunem publicului. Anul acesta avem experiențe cinematografice inedite, cum este Cine-piscina, sau proiecția din 6 iunie de la Depozitul de filme dedicată motocicliștilor. Filmul de artă este în general o experiență culturală prin care poți să cunoști, să înțelegi lucruri din viața de zi cu zi. Ediția din acest an este una a evenimentelor speciale și a proiecțiilor experimentale din punct de vedere al locației, al mesajului și al publicului căruia se adresează.

„Tinerii din ziua de astăzi nu visează și nu speră. Le este frică de eșec. Ei se mulțumesc să termine facultatea, să aibă la job avantaje precum laptop, mașină și telefon. Ce fac eu astăzi am visat de când eram mic. De atunci am înțeles că există artiști și există oamenii din spatele lor și am ajuns unde îmi doream eu. Îmi place uneori să nu mai stau la laptop și în schimb să merg cu băieții să descărcăm camionul, să aranjăm scena, să mai facem o glumă. E o savoare pe care nu o ai dacă stai la laptop și trimiți mailuri”, Cristian Hordilă

R.: Ești implicat în multe proiecte de promovare a cinematografiei românești, faci parte din echipa de organizare a festivalului Alba Iulia Music & Film Festival și din echipa Colours of Cluj. Ai făcut parte și din board-ul director al European Film Promotion. Care îți sunt totuși prioritățile și cum reușești să le faci pe toate?

C.H.: Singura explicație este că îmi place foarte mult ceea ce fac. Cred în proiectele în care mă implic, dar nu toate proiectele mă solicită pe mine în poziția de manager. De unele proiecte m-am atașat foarte mult și mă intrigă și mă fac să îmi doresc să le finalizez, cum este Fondul regional de film. Altele sunt pur și simplu proiecte dragi, cum este Festivalul de la Alba Iulia. Toate aceste proiecte mi-au fost transmise de Tudor și Oana Giurgiu și de Mihai Chirilov și fiind o gazdă primitoare, le-am asimilat. Dar niciodată nu am cântărit volumul de muncă. La European Film Promotion mi s-a terminat de curând mandatul și nu mi-am mai depus candidatura.

R.: În calitate de producător sau manager de producție în spatele căror proiecte mai avem ocazia să te vedem?

C.H.: Mi-ar plăcea să lucrez în producție mai mult decât o fac astăzi fiind un lucru care m-a atras cel mai mult la industria de film. În prezent mă ocup de un proiect drag mie, nu doar din prisma celor doi regizori, Andrei și Sebi, care îmi sunt prieteni, dar și a subiectului. Este vorba de un documentar despre istoria muzicii hip-hop. Vrem să analizăm evoluția României în ultimii 25 de ani, analizând evoluția muzicii hip-hop, a versurilor și a mesajelor pe care le transmite. În al doilea rând, prima mea experiență ca producător a fost cu Raluca David pentru scurtmetrajul Gobbel și acum vrem să reunim echipa. Și cel mai mult mă încântă că după TIFF, anul acesta, voi putea lucra în echipa de producție pentru filmul lui Radu Mihăileanu, „L’Histoire de l’Amour”. E o boală de workaholic dat fiind că după TIFF mintea mea se va relaxa lucrând la un film.

 [stextbox id=”custom”]

R.: Ce-ți place cel mai mult în Cluj?

C.H.: Ce-mi place în Cluj cel mai mult este liniștea și faptul că orașul este mic și omogen. Din această cauză viața socială și culturală este foarte condensată și de aceea în capul meu orașul mi se pare foarte boem. Cu toate că se zice că ardelenii sunt mai calmi și au timp pentru orice, mie mi se pare că nu aș avea timp în Cluj să merg la toate evenimentele. E un oraș foarte plăcut și liniștit în mod creativ.

R.: Cum ai găsit Clujul când ai venit prima dată la Facultate?

C.H.: Decizia de a veni în Cluj, la facultate, a fost una impulsivă. Știu că am coborât din tren dimineața să mă înscriu la facultate și pentru mine, ca „sudist”, totul era diferit. Simțeai că ești într-un oraș care funcționează altfel și care are un aer total diferit de orașele din sud. Nu zic că era mai bine sau mai rău. Era și interacțiunea cu limba maghiară și cu oamenii vorbitori de limbă maghiară. Mi se părea un oraș plin de oportunități și aveam impresia de tânăr, liber, cu multă energie care aici poate să facă foarte multe. Mi se pare și acum un oraș deschis înspre vest, față Severin, unde am crescut eu.

R: Cum ai reușit să cunoști Clujul?

C.H.: Mărturisesc că în primii 3-4 ani de zile nu am cunoscut bine orașul pentru că eram student și nu prea ieșeam din zona „Hașdeu”. Poate mai coboram în centru, într-un club, la teatru, la un film, dar cred că drumurile cele mai lungi pe care le făceam eu în Cluj erau cu troleul 25 din stația de la fabrica de bere, până la FSEGA unde aveam cursurile de italiană. De cunoscut l-am cunoscut ulterior, când am început să lucrez. Am lucrat în vânzări, telecom, IT și viața profesională te obligă să cunoști oameni care ies din universul Hașdeului. Am început să văd că are și Clujul cartiere, blocuri gri, zone de case și cred că am început să îl cunosc cu adevărat în ultimii 3-4 ani de când am avansat în poziția de festival manager. Este o poziție care te obligă să cunoști locații noi unde poți să faci proiecții, să cunoști restaurante, să cunoști oameni. De exemplu, anul acesta a fost un an în care am descoperit locuri noi din prisma faptului că iau parte la un proiect de film și a trebuit să găsim locații de filmare.

R.: Care este locul tău preferat din Cluj?

C.H.: Depinde foarte mult de starea de spirit în care mă aflu, dar locul preferat din Cluj e „acasă”, pentru că stau foarte puțin. De asemenea, am descoperit un loc foarte frumos și interesant și e locul preferat în capul meu, dacă aș putea să fac ceva cu acest loc. Este vorba despre prima grădină botanică a Clujului, pe strada Kogălniceanu. Și îmi mai place zona Belvedere și livezile de acolo de pe deal. Îmi place și în Parcul Central de când s-a renovat, însă atunci când nu e atât de aglomerat.

R.: Ce ai schimba la Cluj?Care este visul tău pentru acest oraș?

C.H.:  Noi, clujenii, nu suntem atât de participativi pe cât ne lăudăm că suntem. Dorim foarte mult de la oraș, dar nu suntem proactivi. Când mă întorc la Cluj eu întotdeauna zic că ce bine e aici, că se face cât de cât ceva. Dar este nevoie și de noi care stăm pe margine să facem anumite lucruri. Cred că asta aș schimba la Cluj. Mi-aș dori să fim în continuare mult mai proactivi din punct de vedere social. După ideea de a lua atitudine în mod public, prin intermediul protestelor de exemplu, urmează și momentul în care îți sufleci mânecile și finalizezi ceva. Nu doar ai semnalat  o problemă, ci ai venit și cu o soluție și te-ai ocupat și de implementarea ei. Iar din perspectiva de sudist, mi-ar plăcea să se circule mai repede. Încă nu m-am „ardelenizat”, dat fiind că petrec mult timp la București, dar îmi place să cred despre mine că am luat ce e bun de la ardeleni. Nu mi-am asumat „încetineala” ardelenească, dar am luat alte lucruri bune precum modul în care mă gândesc de trei ori înainte de a lua o decizie.

R.: Cum vezi Clujul peste cinci ani?

C.H.: Eu cred că peste cinci ani Clujul va fi în poziția de câștigător al titlului de Capitală Culturală Europeană. Mi-ar plăcea să cred că atunci se vor face ultimele pregătiri, vor fi amenajate și ultimele străzi și chiar fațade ale clădirilor din centru. Am o teamă care sper să nu se adeverească în privința unor evenimente sezoniere și oportuniste, cu formă, dar fără fond, care vor fi organizate atunci doar din perspectiva faptului că vor exista bugete. Mi-ar plăcea să cred că orașul își va păstra vibe-ul de oraș festivalier, cu evenimente culturale, dar toate reunite sub umbrela unei strategii. Mai sper ca până în 2020 acest punct culminant de mai-iunie de festivaluri să nu mai existe și să fie o distribuire constantă a evenimentelor pe toată durata anului.

R.: Care sunt oamenii sau personalitățile care te inspiră?

C.H.: În mod evident unul dintre mentorii mei este Tudor Giurgiu care a avut încredere să îmi dea mână liberă în multe proiecte. Avem o relație complexă pentru că este și una ierarhică, și una de prietenie, și una de elev-profesor. În general îmi plac oamenii care au bucuria de a trăi, iar unul dintre oamenii care m-au inspirat a fost și este bunicul meu. Și îmi mai plac oamenii coerenți în parcursul lor.

R.: Care sunt cărțile care te inspiră?

C.H.: „1984” de George Orwell, „Republica” de Platon și „Nopțile Patriarhului” de Tatiana Niculescu Bran.

R.: Care este lucrul fără de care nu ai putea trăi?

C.H.: Telefonul.

R.: Ce te enervează?

C.H.: Mă enervează sentimentul de lentoare din jurul meu, mă enervează neimplicarea socială și mă enervează lipsa de imaginație creativă.

R.: Care este motto-ul tău?

C.H.: Îmi plăcea un mottto al lui Pablo Picasso care spunea: „Aș vrea să trăiesc ca un om sărac, dar cu mulți bani”.

R.: Filme mai ai timp să vezi?

C.H.: Este una dintre frustrările mele faptul că nu reușesc să văd filme atâtea câte mi-aș dori. Am regizori preferați, am liste și notițe cu filme și plăcerea mea cea mai mare este de a avea timp să mă uit la integrale de film, cum este integrala Federico Fellini pe care îmi tot propun să o termin. Pe de altă parte, am filme care îmi plac și le văd în reluare de trei-patru ori, cum este  Il Divo de Paolo Sorrentino. Mă uit cu o plăcere extraordinară la acest film, la fel cum mă uit la filmele lui Quentin Tarantino.

[/stextbox]