CFR, înapoi pe podium!
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, vineri, ca echipa de fotbal CFR Cluj să primească înapoi cele 24 de puncte cu care fusese sancţionată de FRF.
În acest moment, CFR Cluj are 54 de puncte şi ocupă locul 3 în Liga 1.
Chiar dacă se află pe o poziţie care îi dă dreptul să participe în Europa League, CFR nu va putea evolua în cupele europene, deoarece se află în insolvenţă, informează Digisport.
Siteul frf.ro anunță că ar putea face apel. „După publicarea motivării acestei decizii, Federația Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac împotriva deciziei”, scrie sursa citată.