Legendele prind viață: Carmen Amariei

București, 1995. “U” Farmec Cluj se luptă cu Sebeșul pentru promovarea în liga națională de handbal feminin. Pe teren, fetele luptă cu dorință și dăruire, dar una dintre ele iese în evidență. La doar 16 ani, Carmen Amariei a atras atenția iubitorilor de handbal, dar în special echipei adverse. La finalul meciului, cu “U” câștigătoare, cineva i-a spus „ai înscris 26 de goluri din 24”, și nu i-a venit să creadă. „U” Farmec Cluj e în liga națională, Carmen Amariei a demonstrat că e o jucătoare care are un cuvânt de spus în handbalul feminin.

„Pasiunea pentru minge a fost mai mare decât pentru pista de atletism”

Carmen Amariei s-a născut în Cluj-Napoca, oraș care a fost, este și va fi „orașul ei de suflet”. A cochetat cu atletismul înainte de a-și descoperi pasiunea pentru handbal. Copil fiind –performanță demnă de amintit în atletism – a fost terminarea unei curse cu gardurile ridicate la nivelul oficial, fără a se antrena deloc la acea înălțime. La scurt timp după, îndemnată de o colegă,   a participat la câteva antrenamente de handbal, pe când era în Școala Generală nr . 17 din Cluj-Napoca, actuala Școală Generală „Ion Creangă”. „Pasiunea pentru minge a fost mai mare decat pasiunea pentru pista de atletism”, își amintește ea.

A început, în 1992, să joace handbal de performanță la Clubul Sportiv Școlar Cluj-Napoca, primul ei antrenor fiind Alexandru Dezmeri. Deoarece acesta a fost nevoit să antreneze băieții, profesorul Gheorghe Mărgineanu a devenit noul antrenor al echipei de junioare din Cluj și, implicit, al lui Carmen.

1995, anul primelor performanțe în handbal

Carmen a obținut alături de CSS Viitorul Cluj rezultate notabile la nivel de juniorat: în 1994 obțin primul titlu de campioane naționale la junioare, performanță pe care o repetă și în 1995. În 1995, împreună cu echipa României, Carmen Amariei devine campioană mondială la lotul de junioare, obținând medalia de aur la Campionatul Mondial din Brazilia. Tot în același an duce echipa de divizie a Clujului în Liga Națională de handbal feminin. Astfel, la doar 16 ani, Carmen Amariei era junioară I la CSS Viitorul Cluj, jucătoare la echipa de divizie “U” Farmec Cluj și componentă a lotului național de junioare, antrenat pe atunci de Gheorghe Tadici.

Performanța cere sacrificii

După rezultatele deosebite obținute la doar 16 ani, Carmen a fost dorită de multe cluburi de handbal din țară și ofertele au început să curgă. La îndrumarea antrenorului Gheorghe Mărgineanu, Carmen Amariei a continuat să joace pentru Cluj până în 1997, terminându-și, totodată, și liceul. În același an, ea participă la Campionatul Mondial de Junioare din Coasta de Fildeș, unde echipa României obține medalia de bronz. Fiind o perfecționistă, lui Carmen i-a plăcut să țintească tot mai sus. Astfel, în 1997 a semnat primul ei contract de sportiv profesionist cu CS Oltchim Râmnicul Vâlcea, club care a dorit-o foarte mult, dar care era departe de orașul ei natal, Cluj-Napoca. Cu Oltchim câștigă de trei ori consecutiv, între 1997 și 1999,  Liga Națională de handbal feminin și Cupa României.

Orele de antrenament, numeroasele meciuri jucate și antrenamentele suplimentare, lipsa unei vacanțe și puținul timp petrecut cu prietenii și familia sunt doar câteva din sacrificiile pe care performanța le cere. Cele mai grele încercări pentru un sportiv sunt accidentările. Din păcate, Carmeni Amariei a avut parte mult prea repede de o accidentare destul de gravă la genunchiul stâng, o accidentare care era foarte aproape să îi pună capăt carierei sportive.  „Decisesem undeva în luna octombrie-noiembrie a anului 2000 să renunț la cariera mea de sportiv de performanță tocmai pentru că nu știam exact care este starea mea de sănătate și nu știam dacă o să pot să mai practic vreodată vreun sport.”

Echipa franceză E.S.B.F. Besançon a auzit de accidentarea lui Carmen și a știut cum să o ajute din punct de vedere medical, dar mai ales emoțional. Tot ei i-au propus și un contract pe o perioadă de 5 ani. „Ce mi-a curmat direcția și ce m-a făcut să nu renunț la ceea ce iubesc a fost încrederea și susținerea totală  pe care mi-au oferit-o cei din Franța. La doar 20 de ani să am o accidentare la genunchiul stâng nu a fost deloc ușor pentru mine.  Ei au avut încredere și mi-au oferit-o și mie, de aceea am acceptat contractul fără ezitare. Acesta s-a dovedit a fi un moment crucial pentru carierea mea de sportiv de performanță.” Pe perioada contractului, Amariei a devenit de două ori campioană a Franței, în 2002 și 2003. Tot în 2003, ea câștigă Cupa Cupelor cu echipa din Besançon.

„Handbalul este frumos peste tot în lume!”

În 2004, Amariei se transferă în Danemarca, la clubul Randers HK, dar în același an se mută la campioana Danemarcei,  Slagelse FH, unde a fost antrenată de Anja Andersen, o stea a handbalului danez. „Țin minte că mereu ne spunea: Trebuie să vă fie mereu foame de handbal!” Aceste cuvinte m-au impresionat nespus de mult și le port și astăzi în suflet.”

La Slagelse, Carmen Amariei a strălucit, câștigând de trei ori consecutiv Campionatul și Cupa Danemarcei, în 2005, 2006 și 2007, și de două ori Liga Campionilor EHF Feminin, în 2005 și 2007. „Din punct de vedere profesional, a fost apogeul carierei mele. Acolo am învățat tot ce știu și în ziua de astăzi în ceea ce privește acest sport. Handbalul nordic este foarte bine pus la punct. Fiecare își face părticica lui. Dar, oricum, handbalul este frumos peste tot în lume!”

Carmen Amariei a mai evoluat pentru echipe daneze precum FCK Handbold Copenhaga, Viborg HK și pentru austriecii de la Hypo, între 2009 și 2011. După această perioadă, s-a întors în Romania și a jucat pentru Terom-Z Iasi și SCM Craiova. Din păcate, datorită numeroaselor accidentări, carierea ei de handbalistă profesionistă s-a terminat în anul 2013, la SCM Craiova.

„Când legendele prind viață!”

Dacă unii credeau că numele Carmen Amariei va rămâne atât de devreme „o legendă”, uite că ambiția și dragostea ei pentru handbal nu au putut-o ține departe de teren pentru mult timp. „Legenda a prins viață!” –  așa spune versul unui imn al celor de la „U”. Carmen este în prezent antrenoare la ehipa de handbal feminin „Universitatea Alexandrion” Cluj-Napoca.

Cariera ei de antrenor a început la Craiova, dar inima a adus-o acasă, la Cluj.  „Am venit la Cluj din decembrie  și am încercat să fac lucruri noi pentru fete, să  le schimb puțin mentalitatea, în urma experienței mele. Faptul că grupul este mai unit, fetele se luptă pentru fiecare minge și se dedică la fiecare meci îmi demonstrează că ceea ce mi-am propus să fac dă roade. Să fiu antrenoare este o experiență foarte plăcută, dar și foarte grea. Trecerea din teren pe bancă nu este o una ușoară. Oricum, mă bucur că am revenit acasă. În sufletul meu a rămas Clujul, indiferent unde am jucat. Iubesc orașul, iubesc oamenii de aici și iubesc faptul că pot să împărtășesc cunoștințele acumulate în sportul clujean.”

Text: Abigail Vălean (Textul a mai fost publicat pe studentpress.ro, fiind preluat cu acordul autoarei)