Compania de Transport vrea să cumpere 20 de troleibuze
Compania de Transport Public a publicat anunţul de intenţie privind achiziţionarea prin licitaţie a maximum 20 de troleibuze articulate în următoarea perioadă.
Valoarea de achiziţie a troleibuzelor, este estimată în cadrul acordului cadru la circa 12 milioane de euro.
Durata contractului este de doi ani, iar sursa de finanţare este bugetul propriu al companiei.
Termenul până la care se pot depune ofertele este 16 iunie.
Ultimele troleibuze noi au fost achizionate de CTP în august 2013. În acel an au fost aduse în oraş 10 troleibuze din Franţa la preţul de 1, 9 milioane de lei bucata. Avantajul acestor mijloace de transport constă în capacitatea mai mare de călători care pot fi transporţi şi consumul mult mai mic.