Mihai Silvăşan, destin de campion

Sunt oameni pentru care destinul opreşte timpul în loc. Oricât s-ar lăsa aşteptat, inevitabil se produce. În linii mari aşa s-a scris povestea unuia dintre cei mai valoroşi baschetbalişti ai României, Mihai Silvăşan. A fost o vreme în care, de acum fostul căpitan al echipei naţionale a României şi al formaţiei U-BT Cluj, Mihai nu reuşea să-şi creioneze un viitor în sport. A practicat artele marţiale, a încercat şi la fotbal, dar întâlnirea cu mingea de baschet avea să-i definească personalitatea şi viaţa. Silvăşan este genul de sportiv pentru care te ridici în picioare în semn de respect. A jucat accidentat, deşi medicii i-au recomandat să renunţe la baschet, a strâns din dinţi şi a cucerit un titlu naţional, iar aruncarea lui de 3 puncte este deja celebră în toată ţara.

„<U> a fost pentru mine un motiv de a merge mai departe în fiecare an, un motiv de mândrie să ştiu că avem cel mai numeros public de baschet din ţară, un element de motivare înaintea unor meciuri grele din play-off. Îmi amintesc și acum cu emoţie ce a fost în sală atunci când am câştigat titlul cu Asesoft… Acel moment, şi altele, în care publicul a exaltat, vor fi amintirile mele pe care o să le pot împărtăşi nepoţilor mei”, Mihai Silvășan, fost baschetbalist U-BT Cluj.

Stop joc

Ajuns la 30 de ani Mihai Silvăşan a spus stop joc. Putea să continue, în fond aceasta este vârsta la care se exprimă cel mai bine un baschetbalist, având de partea lui maturitatea şi experienţa, însă, Silvă, aşa cum este el alintat de suporteri şi de coechipieri, a decis că drumul lui în baschet trebuie să urmeze o altă cale. „De la început trebuie să spun că nu este o decizie la cald cum se spune. Am hotărât că este momentul să mă opresc mai demult, iar acum a fost momentul prielnic, deşi eliminarea noastră încă din primul tur de play-off încă mă doare. În fine, pun capăt unei cariere frumoase şi îmi doresc să demarez o alta, cel puţin la fel de fructuoasă, aceea de antrenor. Asta îmi place să fac, asta îmi doresc să fac, de-a lungul carierei mele am avut ocazia să lucrez cu antrenori foarte buni, apoi am continuat studiul pe cont propriu, mă documentez, fac cursuri, deci am decis care va fi drumul meu în sport”, a spus Silvă.

 

Decizia baschetbalistului este una dură pentru echipa clujeană, care pierde astfel un lider, un jucător extrem de util, cu mare ştiinţă a jocului de baschet. În acelaşi timp şi echipa naţională a României pierde un jucător de referință pentru actuala generație. Clujeanul este convins însă, că lasă naţionala pe mâini bune. „La echipa naţională am debutat la 19 ani, într-o perioadă în care a mai evoluat Burlacu, Stănescu şi alţii. Apoi am devenit eu unul dintre veterani şi căpitanul echipei, deci cred că şi la acest capitol mi-am făcut datoria. A fost o perioadă frumoasă şi la echipa naţională, m-am identificat cu România, mi-a plăcut să joc pentru ţara mea” rememorează Mihai Silvăşan.

În copilărie se visa Bruce Lee

Nu de puține ori am întâlnit mari sportivi care s-au pus pe treabă târziu, sau chiar foarte târziu. Nu este și cazul lui Mihai Silvășan. Deși era un copil durduliu, sportul nu a fost străin de viitorul baschetbalist. A practicat artele marțiale, asta și pentru că era mare fan Bruce Lee, a încercat și la fotbal, dar nu a trecut de proba ”cântarului”, iar la baschet a ajuns pur și simplu din întâmplare. Ce a urmat este încă o poveste de succes. „Aveam doar 11 ani când s-a înfiinţat Asociația ProBaschet, cu Ghiţă Mureşan, Horia Rotaru şi alţii. Înainte nu avusesem deloc tangenţe cu baschetul. Mama a văzut o reclamă la televizor, se vorbea despre proiectul ProBaschet şi m-a întrebat dacă nu vreau să încerc, că se săturase să mă tot vadă bătându-mă la karate. A fost dragoste la prima vedere! În foarte scurt timp am ajuns la CSS Viitorul Cluj, iar de acolo la Universitatea Cluj, pentru care am debutat la 17 ani”, continuă Silvășan. Sub îndrumarea antrenorului Voicu Moldovan, de la CSS Viitorul, Mihai Silvășan avea să-și șlefuiască o personalitate de lider. La juniori a cucerit nu mai puțin de opt titluri naționale, iar determinarea și inteligența din jocul său, l-au împins în 2002 să facă pasul spre echipa pentru care avea să joace neîntrerupt vreme de 13 sezoane.

 

„Când joci o viață întreagă pentru aceeași echipă inevitabil ajungi să te identifici cu ea, cu spiritul ei, cu suporterii. Pentru mine a fost onoarea vieții mele să pot să reprezint <U Cluj>. Aș fi putut să plec în State sau la alte echipe din țară, dar indiferent cât de tentante au fost ofertele, eu am ales să rămân la Cluj, să joc pentru Universitatea. Auzisem atâtea povești frumoase despre această echipă, din vremea în care <U> câștiga campionate, apoi am trăit eu însumi acest vis, în 2011. Acel titlu de campion va rămâne cea mai frumoasă amintire. E greu să descri în cuvinte ce înseamnă să fii campion, ce simți atunci când ridici trofeul deasupra capului. Mă bucur că am făcut parte din această echipă”, a mai spus Silvă.

Sacrificiul lui Silvă

Nu toate lucrurile merg strună în viaţa unui sportiv. La fel şi Mihai Silvăşan s-a confruntat cu un moment decisiv, care putea să-i schimbe întreaga viaţă. „La 22 de ani am făcut un examen medical, un RMN, şi doctorul m-a întrebat dacă eu trăiesc din baschet, dacă nu cumva mai am şi altă meserie. Am intuit ce urma să-mi spună şi am izbucnit în plâns. Mi-a spus că trebuie să mă apuc de altceva, că nu mai pot să joc baschet. Nu l-am ascultat, am mers la operaţie, bine până la urmă m-am operat de două ori, dar atunci nu voiam să aud aşa ceva, că trebuie să renunţ. M-am operat, am luat-o de la capăt, am strâns din dinţi şi în cele din urmă am ajuns şi la momentul de care spunea medicul, dar nu atunci, nu la 22 de ani”, îşi aminteşte Silvăşan.