Învingătorul Arthur Kadar: „Cursa asta este doar pentru sportivii care au sânge în vene”
Există printre noi oameni pentru care aventura este un mod de viață. Fie că traversează înot un lac, sau străbate țările Europei în șaua bicicletei, că practică alpinismul, sau aleargă în condiții extreme pentru Arthur Kadar sportul este mai mult decât o pasiune. Are o listă întreagă de proiecte inedite, unii le-ar numi nebune, și nu se lasă până nu-și atinge obiectivele autoimpuse. Recent, maramureșeanul școlit la Cluj, dar stabilit în Franța la Tours, a reușit să termine una dintre cele mai dure competiții din lume, Maratonul Polului Nord. Arthur este o dovadă vie a voinţei şi a conceptului că limitele au fost create pentru a fi depăşite.
Cea mai rece cursă din lume
Nu sunt mulți sportivi în întreaga lume care se încumetă să alerge în cea mai grea cursă de alergare organizată la nivel mondial. Printrei ei, însă, s-a numărat anul acesta Arthur Kadar, un sportiv în vârstă de 30 de ani, cu dublă cetățenie, româno-maghiară. Născut și am crescut în Maramureș, la intersecţia frontierelor româno-ungaro-ucrainene, Arthur este pasionat de sport și nu numai. Are două licențe dobândite la Cluj (Facultatea de Educație Fizică și Sport, respectiv Facultatea de Studii Economice și Gestiunea Afacerilor, ambele în cadrul UBB), este antrenor de înot și lucrează într-un magazin de articole sportive unde este responsabil serviciu clienți. Conduce o echipă de 20 colaboratori şi viseayă să ajungă proprietarul unei companii internaţionale, sau de ce nu CEO-ul unei mari multinaționale.
Obiectivul lui personal pentru prima parte a acestui an a fost să participe la Maratonul Polului Nord, şi nu doar că a reuşit, dar a şi terminat cursa pe poziţia a şasea. Doar cei mai curajoşi sportivi din lume îşi dau întâlnire anual la Polul Nord. Anul acesta la întrecere au participat 50 de sportivi din 19 ţări, iar principalul obiectiv a fost supravieţuirea în cel cel mai friguros concurs din istoria omenirii. Cursa a avut loc pe apele îngheţate ale mării Arctice într-o bază militară rusească, la o distanţă de doar 49 de kilometri de cel mai înalt punct de pe Glob. Sportivii aliniaţi la start au luptat în primul rând pentru propria viaţă, având de înfruntat temperaturi de – 41 de grade, pe un traseu monstruos. Sportivii au parcurs cei 42 de kilometri în 12 ture, iar după fiecare dintre ele au avut la dispoziţie un cort în care să se încălzească. Mulţi dintre ei au avut însă nevoie de ajutor medical din cauză că au făcut hipotermie. În proba adresată băieţilor s-a impus anul acesta cehul Petr Vabrousek, care a terminat cursa în 4 ore, 22 de minute şi 24 de secunde. Arhtur Kadar a încheiat cursa pe locul al şaselea, iar la finiş, a afişat steagul României, dar şi pe cel al Ungariei. „Cursa asta este doar pentru sportivii care au sânge în vene.
Proiectul acesta făcea parte dintr-o listă the must do <ceva ce trebuie făcut obligatoriu n.a.>. Pentru că am hotărât în urmă cu mai mulți ani că visele trebuie să devină realitate, iar acesta era un vis al meu, m-am înscris în competiție, iar acum sunt fericit și mândru deopotrivă că am reușit să fac acest lucru. Un an de zile m-am antrenat pentru această cursă. Au fost luni de zile de pregătire fizică și mentală, pentru că Maratonul Polului Nord este o experiență unică în viață. Este singurul maraton ce se desfășoară în întregime pe apă. Se aleargă pe banchiza în mișcare a oceanului Arctic, printre urşi polari, dar am reușit, iar acest lucru îmi confirmă că sunt un învingător”, povesteşte Arthur.
Arthur, personalitate complexă
Aşa cum aminteam în rândurile de mai sus, Arthur Kadar nu este pasionat doar de sport. Fiu de informatician, maramureşeanul a dezvoltat componente în acest domeniu încă de mic copil. Chiar dacă practicarea sportului îi ocupă cea mai mare parte a timpului liber, Arthur caută mereu noi provocări. Este pasionat de lectură, dar şi de teatru şi muzică clasică. „Sunt aşa cum se spune despre copii mici, hiperactiv, mereu trebuie să fac câte ceva, fie în sport, fie în alte domenii de deyvoltare personală. Am studitat relaţii economice internaţionale şi m-am specializat pe comerțul comunitar și intergarea europeană, pentru că am fost atras de politica de favorizare a comerţului în interiorul şi exteriorul comunităţii europene în vederea ameliorarii pieţei unice.
După ce am abslovit FSEGA (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor) la Cluj, mi-am continuat studiile în Franţa, la Toulouse, unde m-am specializat în antrenamentul și performanța sportivă având ca specialitate înotul. Asta pentru că am făcut şi Facultatea de Educaţie Fiyică şi Sport, tot la Cluj. Chiar am antrenat înotători vreme de 3 ani la mai multe cluburi din România și Franța, însă, implicarea mea în înot nu se rezumă doar la antrenorat. Sunt deasemenea membru fondator al asociației sportive <Club ORCA> din Cluj-Napoca dar și promotor al înotului masters în România. Am cochetat şi cu jurnalismul.
În facultate, pe lângă sport am activat ca şi redactor sportiv pentru mai multe siteuri specializate în nataţie”, rememorează maratonistul. Prin participarea lui la Maratonul Polului Nord, primul maraton din viața lui, Arthur Kadar nu şi-a ispăvrit încă lista de lucruri care trebuie „musai” să le experimenteze. ”Când vine vorba de timpul meu liber, sunt un practicant înflăcărat al sportului. Ca e vorba de înot, bicicletă, surf sau alpinism, sportul îmi permite să îmi depăşesc limitele. Am traversat lacuri în înot, dar şi câteva ţări pe bicicletă. Nu mă voi opri însă, până nu voi face turul lumii pe bicicletă și până când nu voi traversa Canalul Mânecii înot”, ne lămureşte Arthur, care a ţinut să precizeze că interesele sale nu se limitează doar la sport şi studii. „Eu sunt de părere că schimbul intercultural este un mijloc ideal de dezvoltare a mentalităţii sau pur şi simplu a unor noi competenţe, tocmai de aceea m-am stabilit şi muncesc în Franţa. Aici, prin intermediul activităţilor internaţionale m-am implicat în promovarea culturii române în străinătate, cu preponderență în Franța, ţara mea adoptivă”.
[stextbox id=”custom”]
Maratonul Polului Nord
Competiția se desfășoară anual, începând din 2002, și este recunoscut de Guinness World Records (Cartea recordurilor) drept „Cel mai nordic maraton de pe pământ”. Primul om care a parcurs cei 42 de kilometri şi 195 de metri a fost irlandezul Richard Donovan, la data de 5 aprilie 2002. Pentru că a reuşit să termine cursa, alergătorul britanic a fost iniţiatorul recunoaşterii acestei întreceri la nivel mondial, iar la data de 17 aprilie 2003 a fost organizată prima cursă oficială, la care au participat 10 alergători. Competiţia este structurată în întreceri atât masculine, cât şi feminine, dar şi pe echipe formate din câte trei sportivi. Pentru a evita atacurile urşilor polari, organizatorii plasează lunetişi pe traseul parcurs de alergători.
6 este poziția pe care a terminat românul Arthur Kadar Maratonul Polului Nord