Curg plângerile prealabile împotriva noului PUG. Consilierii au împărțit dreptatea într-o ședință maraton
Consilierii locali au decis astăzi în ședință de îndată soarta a nu mai puțin de 50 de proiecte urbanistice de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca. 33 dintre ele erau plângeri prealabile sau reclamații ale unor cetățeni nemulțumiți de prevederile noului Plan Urbanistic General (PUG), adoptat în decembrie 2014. Majoritatea reclamanților se plâng de încadrarea terenurilor lor în alte categorii urbanistice care nu le mai permit să dea curs planurilor lor imobiliare inițiale.
”Ați vrut să avem o ședință specială pe problemele de urbanism și împreună cu executivul Primăriei am lucrat intens în ultimele două săptămâni pentru a avea la dispoziție o documentație cât mai exactă privind fiecare din cele 33 de plângeri prealabile. La aceste proiecte se adaugă și alte 17 PUZ-uri și PUD-uri noi care trebuie discutate. E important să luăm o hotărâre în aceste cazuri și pentru a nu ieși din termenul legal în care le răspundem oamenilor”, a spus în deschiderea ședinței primarul Emil Boc.
Din partea consilierilor PSD a venit însă o propunere de modificare a ordinii de zi. ”Pentru că ședința a fost convocată de îndată și pentru că documentațiile acestor proiecte nu erau azi de dimineață pe siteul primăriei să poată fi consultate noi consilierii PSD propunem ca ceea ce este după punctul 20 să amânăm pentru o altă ședință și asta pentru a putea analiza cum se cuvine documentația, să luăm decizii argumentate în fiecare caz. Dacă nu veți aproba acest lucru noi consilierii PSD ne vom abține la toate proiectele de după numărul 20”, a spus consilierul Claudia Anastase.
Amendamentul propus nu a fost însă aprobat, așa că au urmat trei ore de discuții amănunțite ale cererilor privind regulile de urbanism venite de la clujeni. Astfel în 21 de cazuri din cele 33 de reclamații, consilierii au decis menținerea hotărârii de aprobare a PUG-ului. Cel care a ținut piept reclamațiilor, furnizând nenumărate explicații a fost coordonatorul PUG, arhitectul Adrian Borda.
”Ce se cere este ca urbanismul să nu mai fie făcut de administrația publică, ci de niște interese particulare. Dar dreptul de vedea o dezvoltare a orașului pe principii durabile este al primăriei. Sigur că înțeleg că în sistemul nostru legal, găunos poți să îți transformi terenul arabil în teren construibil, ceea ce îi crește valoarea între 200 și 500 de ori. Dar în baza acestor interese suntem de acord să ne distrugem orașele?”, a argumentat Borda în cazul unei plângeri în care deținătorii unor terenuri din vecinătatea drumului spre Sfântul Ion contestau încadrarea terenurilor lor în zona de spații verzi care nu permit construcții.
Totuși au fost și cinci cazuri în care s-au admis plângerile clujenilor, revocându-se parțial prevederile noului PUG. De exemplu, suprafața minimă a parcelei în zona de agrement public, UTR Aapp s-a redus de la 3.000 de metri la 2.000 de metri, ceea ce permite ridicarea de construcții și pe parcele mai mici. Au existat și șapte plângeri amânate, comisia de urbanism motivând propunerea de amânare prin faptul că în aceste cazuri este nevoie de informații suplimentare pentru a se lua o decizie.
Multe dintre plângerile respinse aveau ca obiect contestarea traseului viitoarei centuri de sud, prevăzut în PUG, proiect care va da și pe viitor multe bătăi de cap admistrație locale pentru a putea fi realizat, deoarece mulți dintre proprietarii de terenuri își vor căuta dreptatea în instanță dacă nu și-au găsit-o în Consiliul Local.
Cât privește PUZ-urile și PUD-urile pentru noi construcții, toate cele 17 proiecte propuse pe ordinea de zi au trecut cu votul majorității, consilierii PSD abținându-se așa cum au anunțat la începutul ședinței. Excepție a făcut PUZ-ul pentru drumul din Lomb unde s-a votat în unanimitate pentru acest proiect.
Fotografii realizate de Dan Bodea.