ÎPS Andrei Andreicuţ, în mesajul de Paşti: Suntem pentru viaţă, nu pentru terorism şi moarte

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, a abordat, în mesajul său adresat credincioşilor cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, problema terorismului, spunând că Isus Cristos este Domnul vieţii, nu al morţii.

„Cuvântul pastoral din anul acesta l-am intitulat aşa, folosindu-mă de o sintagmă de la Sfântul Ioan Gură de Aur: A înviat Cristos şi viaţa stăpâneşte. (…) Mi-am început Pastorala cu o amintire pioasă. În Cimitirul central din Cluj este înmormântat scriitorul Ion Agârbiceanu. Şi printre multele scrieri, una este intitulată „Înspre marea trecere”. În scrierea respectivă, la un moment dat, zice aşa: viaţa aceasta nu că e scurtă, dar e numai o părere. El merge pe aceeaşi chimie ca filosoful Lucian Blaga. (…) Chiar fără să ştiu, Papa Francisc aceeaşi idee a lansat-o din balconul Catedralei Sfântul Petru din Roma, anume că viaţa are o foarte mare valoare”, a spus Andrei Andreicuţ.

Acesta a adăugat că nimeni nu poate fi indiferent la violenţă şi terorism, amintind de atentatele din ultima vreme.

„L-a abordat Papa Francis, ieri, îl abordez şi eu în Pastorală, pe care nu  ştiam că se va potrivi cu aceeaşi idee. Rezumatul ar fi că nu putem fi indiferenţi la violenţă, la terorism, la războaie, la prigonirea creştinilor şi în general la hăituirea oamenilor pentru convingerile lor. Observăm cu multă durere că şi în Siria, şi în Irak, şi în Egipt, mulţime de creştini sunt prigoniţi pentru credinţa lor. Mai mult decât atât, sunt ucişi. În Africa au fost ucişi 30 şi ceva de studenţi numai pentru faptul că sunt creştini. La acest lucru nu se aştepta în vremurile acestea post moderne şi iată că se întâmplă”, a mai spus Andrei Andreicuţ.

Potrivit acestuia, oamenii deosebiţi militează pentru viaţă, nu pentru moarte.

„Pastorala mea, cuvintele de învăţătură ale oamenilor deosebiţi militează pentru viaţă. Domnul Cristos este Domnul vieţii şi nu Domnul morţii. Noi milităm pentru viaţă şi nu pentru moarte. Toată Slujba de Înviere, pe care o amintesc în Pastorală, militează pentru viaţă. A Înviat Cristos şi nici un mort nu mai este în morminte! A Înviat Cristos şi viaţa stăpâneşte!”, a completat mitropolitul Clujului.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Mitropolitul TurnatorLaSecuritate says:

    Stiati ca mitropolitul Andreicut si-a turnat enoriasii la SECURITATE CHIAR DE LA SPOVEDANIE ?
    ––––––––-
    În anul 2007 a fost deconspirat ca fost colaborator al Securității, cunoscut cu numele de cod „Ionică”.[5] Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități a stabilit în ședința sa din 13 septembrie 2007 faptul că Andrei Andreicuț a făcut poliție politică. Ca informator a urmărit o călugăriță greco-catolică clandestină, l-a denunțat pe Octavian Bârlea, superiorul uniților din Germania pentru apelul său către românii din străinătate etc. Dosarul său de rețea nr. 354 arată că unul dintre credincioși venise la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală și faptul că intenționează să se căsătorească cu o străină. Andreicuț l-a denunțat scriind în nota sa informativă către Securitate din 28 octombrie 1983 toate aceste date intime.
    ––––––––-
    Sursa: ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Andreicut#Rela.C8.9Bia_cu_fosta_Securitate .
    .
    .
    Cat de mare poate fi ipocrizia acestui turnator la securitate, sa iasa in fata, sa dea lectii despre viata, valori, principii, daca el si-a turnat enoriasii la securitate violand chiar secretul cel mai sfant al crestinatatii, spovedania.
    .
    Aceasta ipocrizie si nesimtire este specifica orgranizatiei obscure numnita BOR..
    .
    BOR a primit de la revolutie si pana acum peste 20.000.000.000 (DOUAZECI DE MILIARDE) de euro de la statul roman!!
    Ce a facut cu ei? Si-au facut peste 20.000.000 de piramide, unele cu acoperis aurit, utilizate 2 ore pe saptamana si in rest goale! Iar acum urmeaza mama piramidelor, piramida prostirii neamului, in care statul roaman baga inca cateva SUTE DE MILIOANE DE EURO.
    .
    .
    BOR a “produce” in fiecare an cca. 15.000 de “absolventi” de semniarii si de scoli voodoo.. Pe toti acestia incearca sa ii puna in carca statului roman, astfel ca au inventat si notiunea de “profesor de religie” .
    .
    BOR are acum peste 100.000 de taietori de frunze la caini PLATITI DE STATUL ROMAN, cu salarii mai mai decat a unui profesor debutant sau medic rezident!
    .
    Toti conducatorii BOR au salarii de mii de euro, limuzine si soferi, din banii statului roman!
    .
    Nu mai zic de indobitocirea pe care o practica BOR prin promovarea obiceiurilor macabrea de a saruta cadavre umane uscate, sustinand escrocherie ca acestea ar vindeca cancerul. Sau tablouri care indeplinesc dorinte. Sau apa chioara cu eticheta BOR care vindeca boli.
    .
    Nu mai zic de satele de vacanta, salile polivalente, zecile de mii de hectare de paduri, cedate de statul roman, prin pixul PSD catre BOR.
    .
    .
    Intre timp, incredera in DNA creste iar in BOR scade, astfel ca de curant DNA-ul a depasit BOR la incredere.
    .
    Este un fapt evident ca BOR este doar o GRUPARE INFRACTIONALA ORGANIZATA trasa cu cheia din RUSSIA, si este doar o chstiune de timp destructurarea ei de catre DNA.
    .
    .
    Oameni bni, fiti alaturi de DNA, si nu mai permiteti BOR (si prin BOR se intelege RUSSIA) sa isi bata joc de banii vostri de educatie, sanatate, infrastructura.
    .

Postaţi un comentariu