„Tun” de aproape 4 milioane de euro dat statului de omul de afaceri Viorel Ştiube
Cunoscutul şi controversatul om de afaceri Viorel Ştiube, cel care ajunsese, la un moment dat, să deţină importante proprietăţi şi fabrici în Sălaj, este cercetat într-un nou dosar de evaziune fiscală. În eludarea legii, omul de afaceri ar fi folosit şi firma din Şimleu Silvaniei pe care acesta o controlează.
Viorel Ştiube este cunoscut în Sălaj după ce a intrat, în urma unor licitaţii tulburi, în posesia a trei importante societăţi comerciale din judeţ. Este vorba despre Stejarul SA, cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ, despre Minerva, un lanţ de 32 de magazine din Şimleu Silvaniei, dar şi despre Silvania Comtur, fostul Oficiu Judeţean de Turism Sălaj, cu tot patrimoniul aferent, incluzând complexul Porolissum din centrul Zalăului. Stejarul a intrat în faliment, Silvania Comtur a fost vândută de Ştiube unui om de afaceri din Zalău, rămânându-i doar firma din Şimleu, pe care a şi folosit-o pentru a evita să plătească statului obligaţii fiscale de 13.826.596, 65 lei (echivalentul a aproximativ 3.950.456 euro).
Potrivit procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea, care au dispus trimiterea în judecată a lui Ştiube, acesta s-a folosit în primul rând de calitatea de administrator al SC ABC VEST TRAFIC SRL Oradea, SC VIMAN AGRO INVEST SRL Oradea şi SC TRANSPORT EURO SRL Budeşti, judeţul Vâlcea.
Mai exact, în cursul anilor 2007 – 2008, Ştiube, în calitate de administrator al celor trei firme, a achiziţionat din Ucraina şi Slovacia produse petroliere neaccizabile (ulei de bază), în cantitate totală de peste 6.000 tone, pe care le-a comercializat pe teritoriul României, drept carburant auto – motorină.
Pentru a justifica operaţiunile comerciale de valorificare a uleiului de bază drept motorină şi pentru a eluda plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, a creat un circuit fictiv de mărfuri, documente şi bani, în care a interpus, în mod formal, SC DAMCO NAFTA SRL Ianca, jud. Bihor şi SC MINERVA ŞIMLEU SILVANIEI SA Oradea (societăţi controlate şi coordonate de inculpat), prin întocmirea şi înregistrarea în evidenţele contabile de facturi fictive, care atestau o aparentă stare de legalitate.
În această modalitate, inculpatul Ştiube Viorel a creat în dauna bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în cuantum total de 13.826.596, 65 lei (echivalentul a aproximativ 3.950.456 euro).