Borsec, izvorul de aur ce curge printre ruine

Vedere alb-negru, pe care părinții sau buncii noștrii o trimiteau cu bucurie, acasă din stațiunea Borsec.

Există mărturii documentare potrivit cărora în secolul al XVI-lea , apa minerală de la Borsec era transportată cu căruțele, în butoaie de stejar, la Alb a Iulia, unde era folosită de către principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (Zsigmond Báthory) .

Regina apelor minerale

În secolul al XVIII-lea apele minerale erau deja îmbuteliate în ulcioare din lut ars, astupate la gură și transportate în Transilvania, Moldova, Țara Românească și Ungaria. Există însemnări din anul 1767 care arată că: „Borsecul este locul unde se adună bolnavii disperați din țară și din străinătate”. Povestea de succes începe în anul 1803, când doi austrieci Valentin Gunther și Anton Zimmethausen decid să ia în arendă „Borsecul” şi să vândă apă minerală în Imperiul Austro – Ungar.  Apa captată era turnată în sticle, astupate cu dopuri de plută și ceruite ca să nu piardă „bulele”. Prima sticlă va fi îmbuteliată în 1806. Treptat se construiesc niște barăci, apoi câteva cabane și chiar un stabiliment balnear primitiv.

În urma studierii solului se descoperă că în zona Borsecului se găsea un impresionant zăcământ folositor  fabricării sticlei. Zimmethausen începe o amplă campanie de construire de drumuri, clădiri şi a unei fabrici de sticlă pentru apa minerală. Potrivit documentelor vremii, erau îmbuteliate circa 5.000 de sticle pe zi, iar ambalarea se făcea în lăzi de lemn căptuşite cu cetină şi fân. Odată cu naționalizările din 1948, activitatea de îmbuteliere a intrat în atribuțiile statului, care a efectuat importante investiții în vederea modernizării producției și dezvoltării unei stațiuni balneoclimaterice în zonă. După 1989 are loc privatizarea fostei firme de stat iar noii proprietari reușesc să dezvolte  în continuare puternicul brand „Borsec”.  Dacă în 1990 se îmbuteliau 60 milioane de litri pe an, azi s-a ajuns la circa 350 de milioane de litri, apa fiind exportată în țări precum SUA, Canada, Arabia Saudită, China, Coreea de Sud, Taiwan, Japonia, Germania, Italia, Spania şi Australia.

Baza de tratament din imagine este de vânzare. Prețul cerut: 350.000 de euro. În preț sunt incluse și cele două vane din interior!

Ce țară frumoasă avem

Dacă succesul apelor minerale Borsec este unul de invidiat pentru orice om de afaceri din lume, staţiunea care s-a dezvoltat în jurul acestei minuni ale naturii, este o demonstraţie a nepăsării, neputinţei, dar şi a unor şmecherii. Dacă înainte de 1989, staţiunea era vizitată de mii de turişti anual, azi aproape că nu mai exista picior de turist. O mare parte din vile, dar şi centrul de tratament sunt în paragină, acoperişurile sunt găurite iar pereţii scorojiţi. Cele 100 de vile, cabane, şi hoteluri, alături de alte sute de cazări la localnici, aduceau la Borsec circa 5.000 – 8.000 de turişti pe un sejur de 7-10 zile. Cam 80% din veniturile oraşului proveneau din turism, servicii şi alimentaţie. Era o afacere chiar mai mare decât cea a îmbutelierii apelor minerale. Dar vine anul 1995, ca o secure bine ascuţită şi mânjită de interese obscure şi cade asupra a tot ce a însemnat „stațiunea balneoclimaterică Borsec”.

Prima mişcare care avea să ducă la ruinarea staţiunii a fost lăcomia tradusă prin vânzarea unor vile, cu toate că se ştia că au proprietari şi la un moment dat trebuie retrocedate. Evident, au început  procesele interminabile. În anul 2001, baza de tratament a fost și ea vândută. După cumpărarea vilelor acestea, au fost supraevaluate, totul bazându-se pe potențialul de dezvoltare a stațiunii. Numai că dezvoltarea nu a mai venit. Clădirile au fost puse drept garanţii la bănci şi pe baza lor, proprietarii au obţinut credite importante. Ratele nu au mai fost plătite la un moment dat iar băncile s-au trezit în 2004 că dețin niște clădiri în paragină. Închiderea policlinicii şi a bazei de tratament a îngropat definitiv ce a mai rămas din interesul turiştilor pentru stațiune. Este evident că, într-o staţiune de tratament, dacă nu ai o bază de tratament modernă cu medici specialişti şi proceduri specifice, totul rămâne la nivel de poveste sub sloganul „ce ţară frumoasă avem”.

Apa minerală Borsec, printre puținele branduri românești care au rezistat cu succes vremurilor.

Din păcate, proprietarii de vile, unii romani, dar şi indieni sau kuweitieni, nu au făcut şi nici nu fac absolut nimic pentru clădirile care le-au cumpărat şi care de ani întregi se dărâmă sub ochii tuturor. Până şi policlinica balneară este de vânzare. Baza de tratament, inima staţiunii este închisă și arată jalnic, de ani buni. Primăria a încercat să o răscumpere de la actualul proprietar, pentru a încerca o investiţie. Preţul cerut de proprietar a fost exorbitant pentru un imobil în paragină: 350.000 de euro. Evident că primăria nu are aceşti bani, proprietarul ține la preţ în ideea că staţiunea Borsec este o investiţie de viitor, iar staţiunea se afundă pe zi ce trece în neant. Totuşi în Borsec mai există acum circa 24 de pensiuni şi multă multă speranţă.

Vechea baza de tratament, deşi vă primeşte cu porţile deschise, e ca o secvenţă dintr-un film „horror” care durează de mai bine de un deceniu, (un adevărat focar de infecţie), în care e mai bine să nu intraţi. Eu am intrat totuşi, şi am făcut repede câteva poze, ca în urmă cu 10 ani. Am comparat pozele. Nicio schimbare. Cred că o demolare costa mulţi, mulţi bani. E păcat că un parc atât de frumos ccum e cel din Borsec, să aibă un asemenea vecin. Voi trimite o ladă cu şampanie firmei care va demola această relicvă balneară, din care a dispărut totul, mai puţin pereţii şi amintirile mele din copilărie. În interior, se mai disting două vane în care se făceau bai carbogazoase pentru bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare. Borsecul a fost o staţiune complexă, în care se puteau trata o sumedenie de afecţiuni (digestive, cardiovasculare şi reumatice), atât prin cura internă (buvete) cât şi externă (băi carbogazoase sau împachetări cu nămol), Postarea unui turist pe http://amfostacolo.ro

Ce rămâne de făcut ?

E întrebarea de pe buzele tuturor localnicilor, dar şi a celor care au mai investit într-o pensiune în aşteptarea turiştilor. Răspunsul e numai unul: Un pic de implicare din partea statului, care este principalul vinovat de faptul că a închis ochii la mulţimea de matrapazlâcuri comise şi mult mai puţină birocraţie, hârtii, proiecte și planuri de dezvoltare durabilă care nu fac decât să umple dulapurile primăriei de fraze frumoase şi speranțe inutile.