O fundaţie cu centrul în Cluj susține peste 300 de tinerii talentați

Binele pe termen lung

Fundaţia pentru Comunitate va sprijini cu 295.000 de lei peste 300 de copii și tineri, prin cele 128 de proiecte câștigătoare din domeniul artelor și sportului. Programul ”MOL – Pot Ajuta?” derulat prin Fundația pentru Comunitate a ajuns la a opta ediție, iar finanțările cumulate de la prima ediție până în prezent se apropie de 2 milioane lei, pentru aproape 1.700 de tineri talentați. „Susținem performanțele și aspirațiile tinerilor, ceea ce pentru noi înseamnă o implicare activă și pe termen lung în viața comunității. Câștigătorii celor șapte ediții anterioare au fost premiați la circa 600 de competiții naționale și internaționale iar, cu această a opta ediție, finanțările totale acordate prin Programul MOL – Pot ajuta? se apropie de 2 milioane de lei, pentru 1.700 de sportivi și artiști talentați”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman al MOL România.

Artiştii clujeni, printre premianţi

Printre tinerii talentați susținuți de acest program se numără și pianista Alexandra Maria Zlătior din Cluj-Napoca. „Acest program contribuie nemijlocit și la formarea viitorului tinerilor talentați. Participarea pianistei Alexandra Maria Zlătior din Cluj-Napoca la cursul de vară al Royal Conservatoire of Scotland, posibilă numai datorită sprijinului oferit de MOL România, o va ajuta pe tânăra artistă în a lua decizii foarte importante pentru viitorul studiilor sale ”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Numărul mare al proiectelor de bună calitate depuse a surprins plăcut juriul de la secțiunea de artă : „Dacă la edițiile precedente din dosarele din categoria “arte plastice și fotografie” se remarcau doar câteva candidaturi care întruneau criteriile de selecție, în acest an majoritatea proiectelor meritau să fie susținute. Dacă această creștere se va menține și în anii viitori, va fi și mai greu să împărțim bugetul alocat acestei categorii”, a declarat Timotei Nădășan, membru al juriului de artă.

Sportul e tare

Din aceleași considerente, juriul de la secțiunea sport a fost și el pus in dificultate atunci când a trebuit să desemneze câștigătorii. “Nu ne-a fost deloc ușor să decidem beneficiarii ediției 2013. Mai presus de premiile în bani pe care le-au câștigat, sportivii respectivi și-au îmbogățit experiența privind realizarea unei candidaturi în cadrul unui program care a dovedit odată în plus că prin muncă și tenacitate orice proiect bun poate fi dus până la capăt”, a declarat Violeta Beclea Szekely, președintele juriului de sport.

Distribuie:

Postaţi un comentariu