DNA începe curăţenia şi la Cluj. Fostul subprefect Mihnea Iuoraş, reţinut de procurori

Fostul subprefect de Cluj Mihnea Iuoraş a fost reţinut de DNA pentru abuz în serviciu. Alături de acesta au fost reţinute şi alte persoane.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la datele de 16, respectiv 17 martie 2015, a inculpaților: IUORAȘ MIHNEA-REMUS și POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA, vicepreședinte, respectiv membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”, se arată într-o informare a DNA.

Alături de cei doi au mai fost reţinuţi CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P,  VIȘOIU GHEORGHE, expert evaluator,  NISTOR NECULAI, HANU ALEXANDRU-FLORIN și DRULĂ DORIN-CORNEL, experți evaluatori.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 16.03.2015, până la data de 14.05.2015, față de inculpata ZAAROUR INGRID, președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În cauză, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, în prezent deputat în Parlamentul României, și BACIU REMUS-VIRGIL.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpații IUORAȘ MIHNEA-REMUS, POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, VIȘOIU GHEORGHE, NISTOR NECULAI, HANU ALEXANDRU- FLORIN ȘI DRULĂ DORIN-CORNEL să fie prezentați la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie:

Postaţi un comentariu