Momente de sinceritate cu elevii clujeni: „Ora de religie este bună pentru că ne crește mediile”

Clopoțelul sună. Pauza s-a încheiat. În clasă intră profesoara de religie. E „cam bătrânică” în opinia elevilor de clasa a șasea, acesta fiind cam singurul atribuit pe care i-l pot aduce la o discuție sinceră. Nu știu să o descrie în detaliu – nu i-a interesat niciodată să o studieze. Îi enervează când îi ține de mână în timp orei, ca recompensă a faptului că au fost cuminți. Le place să li se spună asta, deși nu prea sunt. Se spune Tatăl nostru, poate unicul momentul în care în clasă este liniște. Apoi, haosul începe. Nimeni nu e atent, nimeni nu ascultă. Copiii sunt curioși, vor să știe de ce au dispărut dinozaurii, de ce nu scrie nimic în Biblie despre ei, de ce știința nu se împacă prea bine cu religia, de ce maimuțele nu mai evoluează și câte și mai câte. Răspunsurile la aceste întrebări întârzie să apară, fiind mereu amânate de „crede și nu cerceta”, „nu fiți eretici, copii!”. Nu e de mirare că la ora de religie gălăgia e în floare. Copiii nu prea știu să creadă în liniște. Asta se învață cu timpul.

A trecut de la catolici la ortodocși din cauza notelor

E ora 13:30. O gașcă de băieți de la Colegiul Național „George Coșbuc” bucuroși că au scăpat de ore, așteaptă autobuzul în stația din Cipariu. Îi provoc la o mică discuție despre ora de religie. Se strâng în jurul meu și încep să îmi spună „cum stă treaba” cu toată sinceritatea din lume. Cu greu îi conving să vorbescă pe rând, toți vor să spună ceva. Parcă așteaptă de când lumea o discuție de genul. „Ora de religie este bună pentru că ne crește mediile”, spune un băiat direct și îndrăzneț. Ceilalți îi dau dreptate. Din grup face parte și un băiat catolic, care a simțit pe propria piele cât de importantă e nota obținută la această materie. „Eu rămân la ortodocși! Vreau să îmi măresc media, nu să mi-o stric!” „Băiatul ăsta a luat trei la religie!”, spune un alt elev din grup. Cel în cauză confirmă: „Eu am fost la catolici, dar m-am mutat la ortodocși. Nu mi-a plăcut. Era o clasă foarte, foarte mică, eram cam 20 de persoane din toată școala, făceam ora separat. În clasă totul era monoton, era liniște și tristețe. Am luat trei la test. Ne-a dat test din porunci și nu am învățat. Am învățat la alte materii mai importante, mai ales că am mai avut două teste în acea zi. Nu mi s-a părut așa important să pierd vremea cu poruncile”, mărturisește elevul.

Minuni… „de minune”

Să vedem ce învață elevii la „ortocdocși”. „Ce facem? Citim despre sfinți, la începtul fiecărei ore spunem Tatăl nostru. Doamna ne spune că Dumnezeu există și cât bun este. Ne povestește tot felul de întâmplări frumoase. Nu pot să vă dau un exemplu, pentru că nu îmi mai amintesc niciuna”, spune copilul. „Haideți, măi, că ne facem de minune. Haideți să găsim un exemplu, o minune!”, exlamă altul. La acest îndemn vine și „minunea”: „Da, da știu, atunci când l-a înviat pe Lazăr!” „Pe cine a înviat, măi?” „Taci! Ți-am spus că ne facem de minune!” Discuțiile continuă. Elevii mă „bombardează” cu puncte de vedere, cerute sau nu. „Să știți că avem un copil în clasă care este foarte necredincios. A plecat de la religie. Spune că Dumnezeu nu există. Pentru el doar jocurile video există”, spune un elev. Doamna ce zice? „Nu zice nimic. El nu e băiat rău, cred că a vrut să scape de oră, nu cred că e chiar ateu”. „Noi avem o colega la care îi e frică de Dumnezeu. A văzut un videoclip pe internet în care se spunea că Dumnezeu ne urmărește mereu și ea s-a speriat. Nu îi place ora de religie”. Dacă unii spun că le place ora pentru că nu învață nimic, alții sunt ceva mai indulgenți: „Mie îmi place religia pentru că mai învățăm ceva, iar la sfârșitul anului ne mai urcă media cu o notă de zece”. „Ce facem la ora de religie? Scriem două, trei propoziții în caiet, iar după aceea profesoara începe să ne povestească ceva. Dar din ce povestește, noi nu înțelegem nimic, pentru că nu se aude nimic”.

Asupra gălăgie ce domnește în oră sunt toți de acord. „Învățăm despre minunile lui Iisus Hristos, despre cum transformă apa în vin și multe alte idei super tari, dar unii nu se implică așa de mult”. „La ora de religie este de multe ori gălăgie, nu se înțelege nimic, deci e inutilă ora. Colegii urlă. Eu spun că nu trebuie neapărat să te duci la biserică pentru a fi un om bun. Nu trebuie să îți reamintească cineva în fiecare săptămână că există Dumnezeu dacă chiar crezi în el! Facem în fiecare oră același lucru: trebuie să credem în Dumnezeu”. „Mă scuzați, dar nu îl credeți pe el, pentru că el a întrebat cum au dispărut dinozaurii la religie!”, mă lămurește un elev. „Ce e rău în asta? Eu aș vrea foarte mult ca la orele de religie să ne explice istoria religiei („Să nu scriem în caiete că e plictisitor!” stigă alt elev) și să ne spună de ce unele chestii care sunt în Biblie nu sunt în lumea științei și invers. Nu ne răspunde de ce au dispărut dinozaurii, de exemplu. Pe mine mă interesează. („Că sunt ligoane!”, strigă un alt copil) Dacă unii copii întreabă: Dumneavoastră credeți în Dumnezeu? Ea spune da. Dacă o întrebăm de unde știți că există? Ea nu mai spune nimic”, spune elevul catolic. „Crede și nu cerceta ar putea fi un răspuns, dar nu îl primim tot timpul”, vine un alt copil în ajutorul colegului.

Copiii nu învață despre celelalte religii. „Câțiva copii au întrebat ce înseamnă să fii pocăit. Ne explică, dar mai puțin. La istorie învățăm mai mult despre alte religii”.

Ora de religie în școală nu mai este obligatorie de anul trecut, dar părinții pot să își înscrie copiii să ia parte la ora de religie prin depunerea unei cereri în acest sens. Elevii cu care dezbat această problemă au fost cu toții înscriși la religie. Unii au fost întrebați dacă vor, alții înscriși din oficiu. „Mama zice să nu îndrăznesc să renunț la religie, că mă trimite de la casă!” „Mama a spus să cred în ce vreau și să merg dacă vreau. M-am dus că îmi crește media. M-am mutat de la catolici la ortodocși, să am și eu 10”. „Mama a zis să merg, dar nu mă stresez. Eu tot timpul când am religie, cu o zi înainte, nici nu deschid cartea”. „Când dăm teste, profesoara ne pune să deschidem cartea și să copiem din carte. Test! Luăm toți numai zece! Dacă ne lasă cu cărțile deschise, normal că știm tot”. „Măi, voi chiar ați vrea să dăm test serios la religie? Eu știu ce înseamnă și nu e distractiv!”, spune elevul catolic.

Vor robotică în locul orei de religie

Totuși, le place ceva la ora de religie? Au rămas cu ceva? „Singurul lucru care îmi plăcea era că mă lăuda doamna că eram cuminte. Atât”. I-am provocat pe interlocutorii mei să îmi spună ce ar vrea să facă dacă ar putea alege altceva în locul orei de religie. Mare mi-a fost mirarea să îi aud cum exclamă în cor: „robotică!” E drept că discut cu opt băieți, dar nu poate fi o coincidență faptul că majoritatea vor același lucru. „Vrem robotică, vrem să facem invenții. O oră de informatică e puțin pe săptămână! Facem doar o oră la care învățăm să folosim Power Point-ul. La cum evoluează tehnologia, ce facem noi e prea puțin!” „Eu aș vrea matematică sau fizică, să primim explicații în plus, să înțeleg mai bine”, a spus singurul elev care a făcut o notă discordantă. După mai bine de o jumătate de oră în care elevii au pierdut câteva autobuze, subiectul nu pare epuizat. Le mulțumesc, dar doi dintr ei mai vor să discute. Cine spune că pe elevi nu îi interesează subiectul?

„Colorăm personaje din Biblie”

Pe o bancă în parcul din spatele teatrului două eleve de clasa a apatra, Alexia și Iulia se relaxează după școală. Le provoc la aceeași discuție, dar aici lucrurile stau diferit. Învață la aceeași școală ca băieții de mai devreme, dar în opinia lor totul e numai lapte și miere. Au tot o profesoară „bătrânică”. „Religia e materia mea preferată. E o oră de relaxare. Avem o profesoară foarte bună, care ne înțelege. Când sunt zile de sărbătoare ne povestește ce înseamnă, ne dă fișe să colorăm. Ne place foarte mult. Profesoara noastră este mai în vârstă. Dacă o întrebăm ceva ne răspunde și ne și explică frumos, până înțelegem”, spune Alexia. Fata nu pare intimidată de întrebările unei necunoscute. „Avem în clasă o colegă care e de altă religie. Primește și ea fișă să deseneze dacă vrea. Are alt caiet. Rămâne în casă cu noi și face în particular ora de religie. Ne-au înscris părinții și anul acesta la ora de religie” povesește Alexia. Iulia e ceva mai timidă: „Îmi place că ne lasă să colorăm personaje din Biblie și că ne dă lecții ușoare”, spune aceasta. 

„Un nene care vindecă copii”

O bunică își supraveghează nepoții în Piața Unirii. Cel mic e în clasa zero, iar cel mare pe clasa a patra. Mărturisește că niciodată nu au fost discuții contradictorii în familie din cauza religiei. „Sunt de acord să se învețe religia în școli. Problema e că sunt mai multe religii: ortodocși, calvini, greco-catolici, reformați și de aici pleacă toată disputa. Pentru că se predă numai religia ortodoxă. Cu restul ce facem? Mi-ar plăcea să se facă o religie în școală, universală, care să fie înțeleasă de toți, iar copiii să înțeleagă esența. Nepoțeii mei sunt ortodocși amândoi, fac religie, eu sunt reformată, sunt maghiară, dar nu mă deranjează că cei mici fac religie. Nu ne facem probleme din asta. Cu cât se predă relia în școală, cu atât e mai bine. Depinde și cum se predă ca să înțeleagă micuți și să nu se sperie. Un singur Dumnezeu este, nu sunt mai mulți și toți ne rugăm la el, indiferent de religie. Când vin acasă, copiii îmi povestesc. Le place. Cel mic are șase ani, acum face prima dată religie. I-am adus cărți de rugăciuni, îi place. Le place la amândoi. Îi duce maică-sa la biserică. Nu ne facem probleme din asta, cu toate că suntem de religii opuse. Trebuie să învețe măcar puțină religie la școală. Noi nu am făcut religie la școală, așa bătrâni cum suntem, noi am făcut acasă, la preot mergeam sâmbăta sau duminica, să facem puțină religie”, povestește Cătălina Costea.

Nepoțelul de șase ani ne explică ce face el la școală, la ora de religie. E timid, dar își face curaj: „Doamna de religie mă învață să spun rugăciuni. Și mama. La școală ne pune filmulețe, și pe urmă ne uităm în cărticele. În cărticică am văzut un nene care vindecă copii, care face lucruri bune”, spune mezinul, după care fuge la joacă, bucuros că a scăptat de interogatoriu.

„În timp ce predă, are o tonă de fard pe față”

La Școala Gimnazială „Horea” elevii de clasa a opta pun punctul pe „i”. „Nu cred că ne-ați întrebat bine pentru că diriginta noastră e profesoară de religie, așa că nu facem prea multă religie. Facem religie, dar de obicei discutăm mai mult problemele clasei. Suntem clasa a opta și avem multe de discultat. Ceea ce facem e în regulă. Ne-am înscris și anul acesta la religie”, spune o domișoară. Dacă elevii de clasa a șasea au fost guralivi, cei de a opta sunt și mai guralivi și pe deasupra, nu au deloc stare: râd, fac glume, se împing, vorbesc deodată, dar în afara subiectului. Cu multă răbdare, poți obține ceva de la ei. „Mie îmi place. Sunt pasionat de istorie și învățăm despre viața sfinților, cum ar veni, istorie. Am avut colegi care merg la olimpiade. În clasa a opta nu mai sunt olimpiade, dar au fost pentru cei din clasa a cincea, a șasea. Am avut o colegă care a ajuns la etapa națională”, îmi explică un elev ceva mai rezervat. „Avem colegi care nu participă la oră, își aduc adeverință de la biserica lor. Avem penticostali, catolici. Cei mai mulți suntem ortodocși”. „Mie îmi place ora de religie. Învățăm și ne și relaxăm. E o oră relaxantă. Ne predă, ne învață ce trebuie”. Ce trebuie? „Nu mă pricep. Materia, cred!”.

După multe mișto-uri, apare un personaj interesant. Poartă ochelari de soare și șapcă. Are atitudine și ceilalți îl respectă: „Nu credeți că mă luați cam tare? Bine, să vă spun ce cred. Religia de la școală nu e cea corectă. Profesoara de religie se machiază, se fardează. Așa ceva nu scrie în Cuvânt. Eu nu fac religie la școală, sunt de altă religie. Sunt creștin și atât. Dacă dumneavoastră ați preda religie ați fi cum zice Biblia, nu? Doamna de religie nu face asta. Ea în timp ce predă, are o tonă de fard pe față. Dumneavoastră nu aveți cât ea și ea are vreo 60 de ani. Ar trebui să le dea copiilor un exemplu bun, să fie ca în Biblie! Nu? Cum să te rogi așa fardat? Eu nu particip, am adus fișă de la biserica mea ”, explică elevul.

După momentul de sinceritate, încep mișto-urile din nou. Subiectul este clar: profesoarele de religie. Nu scapă nici cea bătrână, nici cea tânără. După ce rămân fără „public”, discuțile se diminuează, iar grupul se împrăștie. Doar ghiozdanele colorate îi diferențează pe elevi de ceilalți trecători. Poate la fel e și cu ora de religie. Poate doar o nuanță o diferențează de celelalte ore. Sau poate că nu. Concluziile vă aparțin în totalitate.