Celula cu profit!

[stextbox id=”custom”]

Moto:

Se fură ca într-un blestem

Iar codrul se duce pe pustie

Încât mâine n-o să avem

Nici scândură pentru sicrie.

[/stextbox]

Suntem într-o sală de judecată. Un avocat susţine solemn, în numele clientei sale, o petiţie. Trei judecători, ca şi nişte statui, ascultă impasibili. Dacă nu s-ar mişca din când în când am crede că sunt nişte din ceară….

– Subsemnatul Daniel Ocnaru, avocat în baroul „Ocnaru fii şi rudele”, reprezentant al recent condamnatei Julieta Îngeraş la 4 ani închisoarea cu executare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni (mită, fals în acte, spălare de bani), vă adresez, cu tot respectul şi cu toată consideraţia, următoarea petiţie a condamnatei, pe care o voi depune imediat la dosar.

– De ce n-a venit clienta dumitale să-şi apere cauza? îl întreabă preşedintele instanţei.

– Distinse domnule judecător, e ocupată!

– Cu ce? Ce face?

– Scrie!

– Da!? Ce scrie?

– O carte, domnule preşedinte. În ţara noastră., permiteţi-mi să-mi spun, cu toată dureroasa sinceritate, părerea: cetăţenii se împart în două categorii mari – cei ce sunt liberi fură, iar cei ce se află în închisoare scriu cărţi, să fie eliberaţi mai repede.

– O să crească numărul membrilor Uniunii Scriitorilor – zice preşedintele.

– Nici nu e de mirare, ba chiar am o oarecare siguranţă că aşa va fi.

– Continuaţi, domnule, avocat.

– Onorat complet al Curţii Supreme de Justiţiei, mai rar de Casaţie, condamnata Julieta Îngeraş, care – vă reamintesc – şi-a recunoscut toate capetele de acuzare şi a colaborat sincer şi cu afecţiune cu dumneavoastră, are câteva solicitări, pe care le vom depune aşa cum am promis şi în scris. Aş adăuga că onorata mea clientă a recunoscut nişte fapte a cărora autori parchetul nu-i cunoştea! Julieta Îngeraş i-a salvat pe procurori, să nu aibă prea multe AN-uri.

– Ce să nu aibă!? se miră preşedintele.

– Fapte cu autori necunoscuţi.

– Mai departe, adaugă plictisit preşedintele.

– Să fiu scurt, voi enumera pe puncte solicitările: 1. Să i se modernizeze celula în spiritul normelor şi legilor democraţiei şi reformelor europene şi americane, ale drepturilor fundamentale ale omului alb, un mic birou în celulă la care să lucreze, un mic duş şi un wc civilizat pentru nevoile zilnice. 2. Ea solicită să i se aprobe un televizor color, fie el şi cu un microfon încorporat, să primească smartphonul de acasă şi un fir de interent. 3. O femeie să-i facă zilnic curăţenie în celulă. 4. Să i se permită să aibă în celulă andrele – din metal sau plastic – , ea fiind o împătimită a tricotajului, lectura ei preferată, care-i va ridica gradul de cultură şi-i va menţine vie conştiinţa.

– Concis, dictează judecătorul cel ursuz.

– 5. Să i se permită o dată pe semestru o excursie de 3-5 zile în vest, spre a-şi cumpăra noutăţile ce apar în magazinele de lux: preferă Londra, Paris, Madrid sau Roma, exclus Budapesta, Sofia sau Kiev. Zilele de excursie le va completa la finalul mandatului, astfel ca pedeapsa să nu fie ştirbită. 6. Să aibă dreptul săptămânal la coafeză, pedicuristă şi terapeut…

– Acesta este, de fapt, domnule avocat, un lux exorbitant. Unde vă credeţi?

– Puţină răbdare. Toate cheltuielile cu amenajarea celulei, cu deranjul oaspeţilor ei (căldură, apă caldă şi rece, chiria) toate vor fi suportate exclusiv de condamnată. Ea este un om de afaceri bogat. În plus, onorate domnule preşedinte, vine în ajutorul penitenciarului: clienta mea se obligă să achite lefurile la trei sau patru gardieni, care fac de serviciu la uşa ei. De asemenea, ea cere să i se aducă – tot pe banii ei – masa de la un catering, scutind penitenciarul de cheltuielile cu hrana ei.

– Nu vi se pare mult prea mult, domnule avocat!?

– Dacă clienta mea asta doreşte? Eu doar fac cunoscute doleanţele ei. Julieta Îngeraş declară, cu maximă responsabilitate şi demnitate, că vrea să mediteze în condiţii optime, moderne, europene asupra faptelor pe care le-a comis şi vrea să mediteze şi asupra faptelor ce le va comite în viitor, adică după eliberare.

– Mai aveţi ceva? – bate nervos cu ciocănelul în masă judecătorul.

– Onorată instanţă, domnule preşedinte, doar câteva precizări, câteva concluzii care sunt de o importanţă covârşitoare. Vă rog să reţineţi cu maximă atenţie că noi, acum, aici, asistăm şi, în acelaşi timp, suntem eroii şi creatorii unei revoluţii-reformă mondială, unică în univers. O reformă care va duce înainte civilizaţia umană căci, să recunoaştem, de câteva secole, omenirea bate pasul pe loc şi în afară de războaie, fie ele şi preventive, ameninţări şi sancţiuni nu ştie nimic.

– Atrag atenţia, domnului avocat, că altul era subiectul. Despre ce revoluţie vorbiţi? Aia a fost!!

– O clipă de bunăvoinţă, vă rog, insistă avocatul. În caz că onorata Curte va aproba solicitările clientei mele, la scurt timp, celula ei va fi prima din sistemul penitenciar românesc, dar şi si din cel universal, inclusiv Guantanamo, care va trece pe profit! Va deveni pro-fi-ta-bi-lă!!!

– Ce spuneţi? Sare ca ars preşedintele.

– Statul, reia furtunos avocatul, nu va mai cheltui nici un ban cu Julieta Îngeraş. Dimpotrivă, iertaţi-mi entuziasmul şi emoţia, va câştiga în lei şi în valută. Celula va avea un profit din ce în ce mai mare. Exemplul ei îl vor lua alte penitenciare şi în alte ţări, care vor aprecia această faptă curat revoluţionară. Ne întrebăm: de ce statul – sărac, deşi are câteva mii de milionari – să nu câştige şi din închisori, de ce să cheltuiască numai cu ele? Merg mai departe şi propun ca instanţele de judecată să primească un procent din venitul celulelor. Aveţi, domnule preşedinte, declaraţiile scrise, a mea şi a condamnatei, prin care noi amândoi renunţăm la orice drepturi băneşti rezultate din această magnifică reformă. Trebuie doar să o brevetaţi ca invenţie la OSIM. Iată în faţa cărui pas istoric uriaş vă aflaţi acceptând solicitările noastre. Celula cu profit! Lumea se modernizează, progresează abia acum.

– Domle…abia rosteşte preşedintele. Daţi în scris…Suntem uluiţi…Suntem copleşiţi.        – Am mai propune instanţei ca toate celulele, în care au stat o vreme – parlamentari, miniştri, afacerişti şi oameni de televiziune – să poarte numele acestora. Noii veniţi s-ar simţi mai onoraţi şi s-ar reeduca astfel mai repede şi mai bine. Trăiască în veci CELULA CU PROFIT !

– Nu credeam că un avocat şi o condamnată mă vor face atât de fericit în viaţă.

(Avocatul se îmbrăţişează cu judecătorii. Din culise se aude o voce: muzica!)