Reîncep lucrările la străzi: Calea Baciului, Oaşului, Bulevardul Muncii şi Plopilor intră în reparaţii

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că de luni 16 februarie vor reîncepe lucrările care fac parte din proiectul “Modernizare trama stradală şi acces la zona industriala în Municipiul Cluj-Napoca” .

Astfel, Asocierea Diferit & Kiat Group Construct va efectua lucrări pe străzile:

  • Calea Baciului şi amenajare sens giratoriu la intersectia cu str. C.Coposu şi T.Vladimirescu
  • str.Oaşului- tronsonul cuprins între str. Decebal şi Valea Chintăului
  • Bd. Muncii de la intersecţia cu str. Oaşului până la Sinterom, respectiv de la intrarea în CUG până la str. Cpt. Grigore Ignat
  • str. Plopilor între str. Primăverii şi Splaiul Independentei

“Pe durata lucrărilor se vor crea restricţii de circulaţie dar se va asigura circulaţia pe câte o bandă pe sens ori circulaţia pe o banda cu piloţi de dirijare şi se interzice oprirea/ staţionarea/ parcarea. Lucrările vor fi semnalizate cu indicatoare rutiere”, se arată în comunicatul de presă al primăriei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu