Alverna – locul de la Cluj al Sfântului Francisc

Spiritualitate

Ordinul franciscanilor este unul dintre cele mai importante ale ritului catolic. Patronul şi inspiraţia lor este Sfântul Francisc din Asissi. Sfântul Francisc a venit cu o nouă viziune asupra oamenilor, a milei creştine. Într-o epocă marcată de lupte sângeroase, discursul său a fost unul pacifist, al sărăciei, al austerităţii, al bucuriei pentru darurile simple, al dragostei frăţeşti şi pentru cei bătuţi de soartă, al aprecierii celor mici, a grijii pentru bolnavi, inclusiv pentru leproşi, a dragostei până şi pentru animale. A renunţat la avere şi la onoruri. S-au împărţit în timp în trei mari diviziuni: observanţii, capucinii (poartă rasă monahală maro cu glugă), franciscani conventuali (minioriţi) cu rasă neagră şi obsevanţi. Spiritualitatea sfântului Francisc îşi află o completare în aceea a sfintei Clara, o prietenă a sa din timpul vieţii. Ea este de altfel sfânta părţii feminine a franciscanilor. Există şi un ordin călugăresc în acest sens: este vorba despre surorile clarise, urmaşe şi adepte ale sfântei Clara de Assisi, numite şi «Surorile Sărace». La Cluj, o statuetă a Sfintei Clara se găseşte la intrarea în Biserica Fraciscanilor din Piaţa Muzeului.

 

Puţini sunt însă cei care ştiu că istoria franciscanilor în România se leagă de cea a clujenilor. O zonă a oraşului situată în partea de sud-est, înspre Gheorgheni, zona Becaş se numeşte Alverna. Numele de Alverna este strâns legat de Sfântul Francisc. Tradiţia catolică şi Vieţile Sfinţilor spun că un nobil local italian din secolul al XIII-lea, latifundiar stăpân al unor domenii întinse în regiunea Toscana, i-a făcut întemeietorului ordinului franciscan un dar foarte special. Astfel sfântul Francisc şi ordinul său au primit un munte izolat, potrivit pentru rugăciuni şi meditaţie. Muntele cu pricina se numea în limba italiană La Verna, ceea ce în latină se numeşte Alverna. De altfel, Sfântul Francisc s-a retras în meditaţie pe muntele primit. Aici, în timpul rugăciunilor, a avut numeroase viziuni şi a primit înaltul dar al stigmatelor, cele cinci răni care le imită pe cele primite de Isus unde, iar pe corp i-au apărut semnele, cele cinci răni asemănătoare cu cele ale lui Iisus căpătate de Mântuitor în timpul patimilor. Muntele Alverna a devenit astfel un loc sacru al catolicilor. Alverna este un simbol al vieţii de recluziune, ascetismului, o zonă rezervată reculegerii şi retragerii, comparativ cumva cu Athosul ortodox.

Numeroase spaţii ale franciscanilor, mănăstiri, biserici, clustere din Europa şi din America se numesc de altfel şi în zilele noastre Alverna. Remarcabile sunt Alvernele din Olanda, din New York, din California. Clujul s-a ales şi el cu Alverna sa . În 1929, catolicii au cumpărat un teren de 3 hectare pe care se afla o livadă, la marginea oraşului Cluj, pe dealul Becaş. Aici s-a construit o mănăstire. Mănăstirea şi biserica au fost proiectate de Elemer Mor, unul dintre arhitecţii care în perioada interbelică şi-au pus puternic amprenta pe aspectul oraşului. Era chiar un convent, adică aici se afla, în perioda interbelică, consiliul ordinului călugăresc al franciscanilor din România. Lipită de mănăstire era biserica cu hramul „Preasfânta Inimă a lui Isus”. Mai funcţiona în interiorul mănăstirii şi o tipgrafie cu editură care purta nume de sfânt: tipografia şi editura Bonaventura.

Alverna, cu biserica, mănăstirea şi livada ei, a fost adoptată de rapid clujeni care şi-au făcut din ea loc de pelerinaj în anii interbelici, dar şi în cei ai războiului mondial. După aproape 20 de ani, franciscanii aveau să fie interzişi şi alungaţi de comunişti în 1948, iar proprietăţile lor au fost confiscate. Oricum locul nu arăta prea bine, după ce pe acolo trecuse frontul celui de al doilea război mondial, iar graniţa dintre România şi Ungaria se afla la doi paşi, în urma Arbitrajului de la Viena din 1940. În anii 50, clădirile franciscanilor au fost renovate şi spaţiului i s-a schimbat destinaţia. Biserica a fost împărţită în două, pe verticală devenind o banală clădire cu etaj, altarul principal a fost demolat, iar pe un altar secundar s-a făcut făcut intrarea în clădire. Casa scărilor pentru noua clădire s-a făcut pe turnul cu clopotniţă al bisricii. Orice aspect care ar fi trădat originea unei clădiri religioase a fost eliminat. Apoi a devenit Sanatoriul TBC pentru bolnavii din judeţ, o parte din chilii fiind transforamte în saloane. După anii 90, clădirea şi-a schimbat proprietarii, astăzi şi funcţionează ca imobil de locuit, este plină chiriaşi , cu garsoniere confort redus, cu geamuri sparte, cu rufe întinse pe hol. Dacă îi întrebi, oamenii spun că ştiu că locuiesc într-o fostă mănăstire, şi că au parte şi acum de aceeaşi viaţă austeră precum franciscanii odinioară. Livada a rămas neîngrijită o bună bucată de vreme, pomii, meri şi pruni în principal, au rămas la cheremul copiilor din cartierul Gheorgheni care făceau adeseori incursiuni în zonă, ca să se înfrupte din fructele pomilor lăsaţi de izbelişte. În apropierea fostei mănăstiri astăzi se ridică o alta. Mănăstirea cea nouă este greco-catolică de călugăriţe şi aparţine congregaţiei Surorilor Maicii Domnului. Ba mai mult sacralitatea locului se pare că este conservată: la câţiva paşi, pe o stradă nouă din cartierul nou răsărit funcţionează din anul 2011, Mănăstirea Ortodoxă Sfânta Elisabeta, pe un teren care le-a aparţinut. Comuniştii au desfiinţat lăcaşul franciscan, dar denumirea locului a rămas. Poate că, neduşi la biserică cum erau, nu au cunoscut semnificaţia strict religioasă a numelui. Aşa că strada Alverna şerpuieşte şi azi de pe dealul Becaş, până în cartierul Andrei Mureşanu, pe lângă casa lui Blaga.

Tot cu franciscanii are legătură un alt lăcaş, cel al catedralei greco-catolice „Schimbarea la Faţă” de pe Bulevardul Eroilor. Edificiul a fost ridicat în perioada barocă, de către ordinul minorit (cel mai vechi al franciscanilor). Aşa se face că sfinţii franciscani sunt reprezentaţi pe vitraliile actualei catedrale. Unul dintre vitralii o reprezintă pe Sfânta Clara, patroana călugăriţelor clarise.

După 1990 franciscanii au revenit în actualitatea şi viaţa oraşulu. Biserica lor este cea situată în Piaţa Muzeului de astăzi. Pe lângă ea funcţionează şi o mănăstire. Aceasta a fost întâi o mănăstire dominicană, alt ordin călugăresc catolic, patronat de Sfântul Dominic. Biserica a trecut de alungul secolelor de la un cult la altul şi de la un ordin călugăresc la altul. Franciscanii însă şi-au pus amprenta fundamentală pe biserică. Barocă fiind, biserica este foarte împodobită, mustind de detalii şi de elemente care merită observaţie şi admiraţie aparte. În zidurile bisericii se află plăcile comemorative ale unor cetăţeni de seamă din trecutul oraşului. Inscripţiile şi simbolurile heraldice abundă mai ales pe unul din altarele secundare, din partea de Sud. Mănăstirea se află lângă biserică. Curtea interioară are un coridor circular, parţial zidit cu arcade. Bolta sălii de mese se reazemă pe un singur stâlp octogonal. Sacristia este şi ea interesantă, având semnele dominicane, trandafirul Maria şi steaua cu şase aripi la închiderile bolţii. În mănăstire se află o bibliotecă bogată în literatură catolică, iar într-o parte a ei a funcţionat ani întregi Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, care astăzi a fost mutat într-o altă clădire.

Conducerea din România a ordinului franciscan se află actualmente la Cluj. Toate cele trei formule: conventuali, minoriţi şi capucini sunte prezente şi activeDe altfel, călugării franciscani pot fi văzuţi în fiecare marţi (ziua Sfântului Anton pe care îl venerează) când le împart mâncare săracilor. Tot marţi, clujenii ştiu că dacă vor să facă milostenie pot să ducă pâine şi să aşeze în fiecare biserică catolică la altarul Sfântului Anton. Preoţii sunt cei care împart pâinea mai departe.

Un călugăr capucin important este Ieremia Valahul. Era moldovean de origine, a plecat înspre Europa Apuseană de tânăr. A slujit într-o mănăstire din Napoli Italia peste 40 de ani. A făcut muncă de caritate în spitalele şi leprozeriile de acolo. Pentru el bolnavii erau părţile suferinde ale lui isus S-a stins din viaţă la 69 de ani, în urma unei pneumonii. Ieremia Valahul este primul şi singurul fericit de origine română, el fiind primul român ridicat oficial la gloria altarelor. Cartea „Preafericitul Ieremia Valahul” de Petru Gherman a fost tradusă şi îngrijită de clujeanca Doina Cornea, cunoscută dizidentă, şi a apărut la Editura Dacia în 1991. Un alt scriitor cunoscut care şi-a legat numele de cel al franciscanilor este poetul Adrian Popescu, redactorul-şef al revistei Steaua, care în 2008 publica volumul „Tânărul Francisc”.

 [stextbox id=”custom”]

Rugăciunea Sfântului Francisc

Doamne, fă din mine

un instrument al păcii tale:

Unde este ură, să aduc Iubire,

Unde este ofensă, să aduc Iertare,

Unde este dezbinare, să aduc Unire,

Unde este îndoială, să aduc Credinţă,

Unde este greşeală, să aduc Adevăr,

Unde este disperare, să aduc Speranţă,

Unde este tristeţe, să aduc Bucurie,

Unde este întuneric, să aduc Lumină.

Învăţătorule, fă ca eu să nu caut

atât să fiu consolat, cât să consolez,

Nu atât să fiu înţeles, cât să înţeleg,

Nu atât să fiu iubit, cât să iubesc.

Întrucât, astfel este:

dăruind, primim,

iertând, suntem iertaţi,

murind, înviem la Viaţa Veşnică

[/stextbox]