Zboruri anulate pe aeroportul clujean din cauza ceţii
Foto: Dan Bodea
Două zboruri de pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj au fost anulate în această dimineaţă din cauza ceţii. Alte trei zboruri au întârzieri.
Potrivit reprezentanţilor aeroportului, au fost anulate două curse Tarom spre Viena – una care trebuia să decoleze la ora 9.05 şi cursa retur de la Viena, care trebuia să aterizeze la ora 13.20.
De asemenea, sunt afectate curse spre şi dinspre Bucureşti sau Viena. Mai exact au acumulat întârzieri zborurile Tarom de la Bucureşti care ar fi trebuit să aterizeze la ora 8.40, respectiv 9.10 şi cursa spre Bucureşti care urma să decoleze la ora 9.35.